Măreţia unui om simplu, vătaful căluşarilor


Se face linişte. Suntem în prima zi de treasure hunt şi iată că darurile încep să se arate pas cu pas. Păşim în curtea lui Petre Feraru din comună Oporelu( Olt). Treasure hunt-ul încă nu ne-a spus prea multe, dar urmează să le descoperim pas cu pas. Asta îi este frumuseţea. Nu ne spune totul de la început ci lasă darurile să se arate pas cu pas. Da, păi treasure hunt-ul este ca şi în viaţă. Mereu am simţit că omul plecat în călătorie este un om binecuvântat care de fiecare dată se întoarce acasă mai om. Ei, dar stai că asta-i altă poveste. Hai să revenim la ale noastre.

12 oameni păşesc în curtea lui Petre Feraru. Găsim simplitatea la tot pasul. O căsuţă modestă şi nişte suflete mari. „Apăi, eu am multe să vă povestesc, dar depinde ce întrebări aveţi dumneavoastră” şi iată-ne poftiţi în povestea calusului.

O privire blândă ne plimbă în povestea căluşului. Descoperim măreţia acestui dans. Tradiţia caluşului este străbună şi de ai inimă deschisă vezi că multe dintre tainele acestui dans pot fi aduse şi în realitatea de astăzi. „Cuvântul dă putere, dar şi dărâmă”. Vătaful nostru ne povesteşte despre retragerea căluşarilor în pădure. Se face linişte. Ascultăm. Am sentimentul că suntem binecuvântaţi. Trăim într-o lume în alergare, iar când ai vreme să stai lângă aşa un om simt că timpul stă la masă cu noi şi ne dă pace. Avem pace să ne ascultăm bătrânii, avem pace să ne deschidem inima, avem pace să îmbrăţişăm, avem pace să stăm în tăcere  şi să luăm din povestea lor tot ce este mai potrivit pentru zilele noastre. Apăi cum să nu stai pe pace când din când în când privirea asta blândă este îndreptată către tine?

Se face linişte. Stăm în jurul vătafului. Pentru mine este un timp sfânt. Sunt oameni care au păşit pentru prima oară în experienţa treasure hunt-ului. Mă simt binecuvântată şi am sentimentul că aducerea asta împreună nu-i deloc întâmplătoare. Îi privesc şi le mulţumesc prin necuvinte pentru timpul ăsta sfânt în care stăm în preajma unui meşter. Vătaful căluşarilor pare că mă aude. Ne vorbeşte acum despre retragerea în pădure. Acolo, prin necuvinte, cei care îşi alegeau să joace căluşul construiau steagul. Da, fără vorbe ci într-o tăcere sfântă. Tot „pe muteşte” se rostea şi jurământul căluşarilor, iar dacă unul dintre ei nu-şi ţinea cuvântul faţă de ceată, aşa, că prin minune, fie îl vizita boala fie alte necazuri păşeau la el în viaţă. „Da, tată, nu te poţi juca aşa cu un cuvânt. Când îţi dai cuvântul, trebuie să îţi vezi de treaba ta.” Te pregăteşti mult ca om până să joci căluşul în ziua de Rusalii în faţa satului. Nu poate ajunge aşa oricine căluşar. Cu privirea blândă ne spune „N-am fost om prost la viaţa mea. Am vrut să învăţ pe mulţi binele. Şi tată, vă spun, când mă pregăteam pentru căluş nici pe nevastă nu o vedeam. Mergeam curat în faţa jurământului.”

Cu vocea lui blândă ne poartă prin povestea căluşului. Totul avea un rost, iar cuvântul era cuvânt. Ne poartă în povestea căluşului cu ochii luminoşi şi cu vorba blândă. Este un om simplu şi bun care nu întotdeauna a fost răsplătit cu bine. Ne povesteşte cu tristeţe că acum ceva vreme a fost decorat de preşedinte ca fiind Tezaur Uman Viu şi că nu s-au schimbat multe de atunci. Ne povesteşte cât de greu i-a fost de multe ori să plătească lăutarul căluşarilor şi să se asigure că cei din ceată au opinci bune de jucat. Dar i-a plăcut să ducă jocul mai departe şi a continuat. Ne-a vorbit cu durere despre oameni care i-au promis lucruri şi care s-au făcut nevăzuţi după ce şi-au atins scopurile. Ei, pare trist, dar şi asta ne este realitatea.

Ei, hai să ne întoarcem la bunătate, căci omul ăsta a rămas bun indiferent de nedreptatea trăită. Mare bucurie să te întâlneşti cu un om bun. Hai să vă zic că în câteva minute toată familia s-a mobilizat. Nepoata mai mare a vătafului a adus pahare şi suc şi rând pe rând ne-a întrebat ce suc dorim. Apoi, tot într-un suflet a venit şi ne-a adus prăjituri care mai de care mai bune. Ei, mă uitam şi îi mulţumeam lui Dumnezeu. Oamenii ăştia nu aveau cine ştie ce, dar din puţinul lor ne-au dăruit nouă. Da, nouă, unor străini care veneam în curtea lor cu dor de tradiţie, simplitate şi vorbă bună. Să vă spun câtă bucurie era în paharul ăla de suc şi în prăjiturile alea? Să vă spun că mâncăm şi îi mulţumeam lui Dumnezeu pentru măreţia acestor oameni? Da, vă spun. 

Se face iar linişte. Avem multe întrebări, iar vătaful nostru răspunde cu drag atât cât poate. Da, căci nu poate să ne spună chiar tot. Căluşul merită trăit, nu povestit. Este un ritual magic despre care mai puţin se vorbeşte şi mai mult se face. Căluşul este un dar primit de romani din moş strămoşi, un dar care ne-a protejat şi ne-a îndrumat. Căluşul nu-i de joacă.

Timpul trece si simplitatea tot apare. Nepoti frumosi si traditie care merge mai departe,

opinci jucate şi pline de poveste,

simplitate, 

şi multă iubire. 

Asta am găsit noi în căsuţa simplă a vătafului Petre Feraru. Cu inimă deschisă să mergem prin viaţă căci iată câte binecuvântări are să ne ofere. Uneori, lucrurile astea măreţe stau în linişte în cele mai simple locuri. Uneori, cuvintele alea care alina şi îmbrăţişează le găseşti în prezenţa unui bătrân care a jucat căluşul de-o viaţă şi care îţi grăieşte cu deschidere despre cât de măreţ este cuvântul omului. Ei bine, tot în căsuţa simplă a unui om găseşti îmbrăţişarea aia plină de mulţumire şi bunătate.

Am plecat cu bucurie din căsuţa vătafului. I-am mulţumit cum am putut noi mai frumos. Şi da, am dăruit şi noi ceva, dar de primit pare că am primit înzecit. Călătorul plecat de acasă cu inimă deschisă are să se întoarcă acasă mai bogat. Da, şi poate că nu întotdeauna este nevoie să pleci sute de km ca să stai cu adevărat în prezenţa unui om. Da, poate că măreţia este la câţiva paşi de noi.

Treasure hunt-ul mi-e prieten drag. Mă poartă prin simplitate şi mă ajută că de fiecare dată să mă întorc acasă mai om. Ioi şi ce bucurie mare trăiesc când văd alături de mine oameni care stau în linişte în preajma unui meşter. Am trăirea că suntem binecuvântaţi şi că prin fiecare călătorie ne aducem mai împreună.

Vă iubesc şi tare mult vă mulţumesc pentru tot ce am trăit noi împreună. 

Un răspuns la „Măreţia unui om simplu, vătaful căluşarilor

  1. Pingback: Povestea IEI şi întâlnirea cu Alexandrina Filip | alexandra dragomir·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s