SĂ-MI VĂD DE PARTEA MEA


Se face linişte. Din căsuţa asta se aude un soi de concert cu Kings of Leon. Se face linişte şi muzica lor pare că alintă. Astăzi a fost o zi plină de suişuri şi coborâşuri. Ce să mai zic … ditamai locul de joacă zici că mi-am construit cu mânuţele astea două. Astăzi am trăit dezamăgirea. Da, dezamăgirea aia care parcă strânge din corp orice energie. Ioi şi câte mai ştiam mental, dar real vorbind sufleţelul meu avea de trăit altceva decât ce înţelegea mentalul. Ei, şi dragul de el a tot trăit dezamăgirea în chipuri profunde. Din trăirile astea vorba unei prietene mă scoate doar realitatea. Zis şi făcut. După câteva ore de răscolire, sufleţelul meu mi-a transmis salutări.

– Bună dragă mea, Alexandra. Sunt eu, sufleţelul tău şi iaca aşa vin să te salut. Tare mult îţi mulţumesc pentru orele astea în care m-ai lăsat în pacea mea. Îmi pare rău pentru ochişorii ăia care au plâns în tot acest timp, dar am şi eu nevoie din când în când de o curăţenie generală.

-Bună să-ţi fie inima, bunule. Apăi bine că m-ai trimis la somn astăzi. Am dormit ca un copil care deşi nu înţelege lumea în care trăieşte în unele zile, are încredere că lucrurile sunt mai măreţe decât poate gândul lui să cuprindă.

-Mai fată dragă, ştii cum este cu înţelesul lumii în care trăieşti în unele zile? Lumea este alta cu fiecare zi. Când în sfârşit pare că ai înţeles ceva într-o zi, vine o altă zi şi dăruieşte o lume cu totul şi cu totul diferită. Cu cât crezi că ai înţeles mai bine o zi cu atât mai surprinzătoare o să fie următoarea. Înţelegerea asta este o iluzie a omului care a plecat în căutare.

-Bunule, dar ce să fac atunci când simt nevoia să înţeleg lucrurile care se întâmplă în jurul meu? Ce să fac când observ anumite lucruri şi dezamăgirea zici că-mi stoarce toată energia din corp? Zici că pentru câteva momente mă opresc din viaţă şi mă scurg pe picioare…Zici că trăirile alea înalte îşi caută surorile alea mai de jos. Şi nu ştiu cum se face că surorile astea de jos îmi dau nişte dureri de toată frumuseţea. Ce să fac, bunule?

-Taci fată dragă. Taci. De simţi, mergi şi dormi puţin. Somnul te trezeşte. Somnul îţi odihneşte mintea aia care vrea să înţeleagă de-ale inimii. Cum să înţeleagă mintea de-ale inimii dacă ea nu a fost nicicând pe acolo? Cum să se pună mintea în locul inimii? Ce corp ar mai fi acela în care mintea se pune în locul inimii doar pentru că vrea să o înţeleagă cu adevărat? Apăi nu ştiu dacă ar mai fi viaţa în acel corp. Aşa că, draga mea…e bine aşa…cu fiecare la locul lui.

-Bunule, uite că după ce am dormit câteva ore bune, am fost ca nouă. Ziceai că astăzi nici nu a trecut pe la mine dezamăgirea. M-am apucat de ce îmi doream astăzi să fac. Mi-am văzut de treabă şi am ajuns în noapte cu bine.

-Aaaaa. Păi nu ştiu dacă tu ţi-ai dat seama, dar eu tot îţi trimit un mesaj de câteva zile bune. Hai să o luăm cu începutul. Îţi zic acum tot, că văd că astăzi eşti deschisă la minte şi la suflet. Tu tot ce ai de făcut este SĂ-ŢI VEZI DE PARTEA TA. Restul este poveste. SĂ-ŢI VEZI DE PARTEA TA este de mii de ori provocator. Că na, n-ai întotdeauna mediul ăla super zen care să-ţi facă munca lina. Dar, draga mea, vestea măreaţa este că poţi să-ţi vezi de partea ta în orice mediu te prinde viaţă.

– Aaaaaa. Stai că încep să-mi aduc aminte. Prima oară mi-ai spus asta când meşteream un treasure hunt. Mai erau mai puţin de 10 zile până la călătorie. 5 oameni care îşi doreau să vină. Plătit avansul deja pentru 10 persoane. Câteva zile nu s-a întâmplat nimic. Pauză. Nici-o decizie clară din partea călătorilor. Multă dorinţă, dar puţină acţiune. Atunci a sosit gând măreţ şi clar. Tu ai un singur lucru de făcut şi acela este SĂ-ŢI VEZI DE PARTEA TA. Doamne, îmi aduc aminte că fiind astăzi. Mi-am liniştit interioarele şi am fost gata să pierd totul. Am înţeles că singura cale de urmat este că eu să-mi văd DE PARTEA MEA cu tot sufletul. Am mai meşterit o comoară, am mai scris o misiune, am mai lucrat pentru o hartă. Doamne, cât de conştientă am putut să lucrez în zilele alea. Şi minunea a fost ca în câteva zile călătorii s-au decis, i-ar planul realităţii a fost mai măreţ decât cel imaginat de mine. Tot ce am făcut eu a fost să îmi văd de partea mea. Atât şi nimic mai mult. Şi dacă vorbim de numerele realităţii, iaca aşa am plecat în călătorie 12 oameni deschişi la minte şi la suflet alături de care am trăit magia treasure hunt-ului. Partea mea a venit în realitate şi a întâlnit 12 oameni măreţi. Simt că dacă mă opream eu se oprea şi realitatea să mă binecuvânteze.

-Da, măi Alexandra. Hai că mi-ai luat vorbele din gură. Da, mesajul meu este că meriţi să ÎŢI VEZI DE PARTEA TA şi apoi să laşi şi realitatea să te surprindă. Se întâmplă o colaborare măreaţă. Doar că realitatea nu are putere fără partea ta. Da, uite, este ca un tort care are nevoie de blat din partea ta. Şi da, dacă tu te ocupi de blat vine mai apoi şi realitatea cu frişca, crema aia delicioasă de ciocolată, fructele şi nucile. Ei, şi ştii prea bine că realitatea aduce uneori ingrediente de care nici nu ai auzit. Au gusturi diferite de cele super bine înţelese de tine. Da, şi gusturile astea au rolul lor. Doar nu vrei să rămâi mereu la frişcă şi fructe. Realitatea te creşte pas cu pas.

-Bunule, apăi tu acum vrei să-mi spui să continui SĂ-MI VĂD DE PARTEA MEA şi apoi să las şi realitatea să îşi aducă darurile? Aşa-i? Uite, ce mă fac însă atunci când zici că intru într-o cameră obscură şi deşi ştiu încotro este locul meu, nu vreau să mă mişc neam? Zici că văd bucuria în faţa mea şi eu rămân în loc. Zici că se blochează tot şi eu rămân ca o stână de piatră pentru câteva zile. Ce mă fac eu în zilele astea în care parcă n-am energie nici să mă ridic pe două picioare….ce să mai vorbesc de văzut de partea mea?

-Da, draga mea copilă. Eu ştiu aşa din moşi strămoşi. Şi drept să-ţi spun sufletele astea pe care le au pământenii nu sunt de ieri de astăzi, aşa că strămoşii ăştia au lucruri măreţe de transmis. Eu ştiu din moşi strămoşi că fiecare blat de tort are nevoie de un timp în care să stea la cuptor. Da, şi iaca aşa în cuptor creşte, se rumeneşte, se obişnuieşte cu noi temperaturi, se pregăteşte să iasă în lume crescut, rumenit şi cu o frumuseţe aparte. Statul ăsta în cuptor nu-i treabă uşoară mereu. Sentimentul este că nu te mişti, că stai pe loc şi nu faci mare lucru. Ce mi-au zis mie sufletele astea dinaintea mea este că fiecare blat are nevoie de timpul ăsta de şedere lină. Este ca şi cum corpul tău nu se mişca pentru că are nevoie să înceapă muzica potrivită. Uneori nu te mişti pentru că ai obosit puţin şi ai nevoie de odihnă. Alteori bucuria din faţa ta te surprinde cu măreţia ei şi ai nevoie de timp să te convingi că meriţi să trăieşti în bucuria asta. Aşa sunteţi voi, oamenii. Şi este normal să fie aşa.

-Draga mea copilă, dacă tu o viaţă ai făcut blatul intr-ul fel, este provocator să începi să-l faci mai altfel. Da, dacă ai învăţat că pentru a realiza un blat este nevoie să baţi cu ţelul ca o nebună şi să munceşti din greu este puţin cam dificil să îţi obişnuieşti viaţa că există o cale mai uşoară şi că poţi să te foloseşti de un mixer care să-ţi uşureze muncă. Şi da, sunt momente în care corpul se blochează şi nu vrea să se mai mişte către bucurie. Da, uite că poate viaţa ta vrea să te obişnuiască şi cu altă modalitatea de-a aduce blatul la viaţă. Uneori mai ai lucruri de învăţat ca să te poţi mişca într-o direcţie şi şederea asta îţi permite să faci loc noilor învăţături. Alteori pur şi simplu un drum nu ţi-e chiar aşa de folos pe cât crezi tu şi şederea asta îţi dăruieşte gânduri de schimbare de drum. De mii de ori şederea pentru un om în acţiune este tulburătoare. Ai impresia de multe ori că eşti leneşă şi că nu-ţi păstrezi cuvântul faţă de tine pentru că nu te mişti. Stai pe pace draga mea. Uneori chiar eşti leneşă, dar alteori eşti un simplu blat care are nevoie de timp  ca să crească 🙂

-Bunule, uite că este deja dimineaţa. Te îmbrăţişez cu drag şi tare îţi mulţumesc pentru cele grăite. Merg puţin pe la slujba de duminică. Merg să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru viaţa asta delicioasă care se tot aşează pas cu pas. Merg să-i mulţumesc pentru locul de joacă de ieri şi pentru că îmi dă şansa să-mi VĂD DE PARTEA MEA. Iaca aşa tot apar noi şi noi comori. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s