Disciplina care salva o pasiune


creaţie foto: Andrei Gherasim

Ieri vorbeam despre o femeie desculţă din mijloc de furtună. Ei, draga de furtună are multe de dăruit. Da, doar că atunci când sunt în furtună îmi este greu să mă gândesc la cât de măreaţă este perioada de după furtună şi cât de darnică mi-e viaţa. Ăştia suntem. Cred că teorie ştiu destulă, dar uite că sufleţelul are alte planuri decât în cărţi. Tot ce este forţare, simt. Dacă vreau să mă scot din furtună mai devreme decât este necesar, sufletul miroase. Da, este un timp pentru toate şi măreţ este că sufletul începe să fie din ce în ce mai sincer cu mine când îi dau voie. Sufletul este mai sus decât orice lucru pe care aş putea să-l fac să ies din furtună. Cine zice că trebuie să ieşim aşa repede din furtună? Da, adevărat că nu-i potrivit să stăm o viaţă în furtună, dar nici să dăm bir cu fugiţii când abia a început. Toate au rostul lor. Ei, este discuţie lungă aici şi am pornit cu alt gând astăzi.

Da, despre disciplină. Sunt de ani buni pe cont propriu. Şi dacă se aşteaptă cineva să zic că-i lapte şi miere la fiecare pas, iată că astăzi întoarcem cărţile pe faţă. Drumul meu a început prin 2007. Au fost multe de trăit de atunci, dar cert este că fiecare an a avut savoarea lui. Binecuvântările unui drum sunt multe şi vin în multe zile sub formă de provocări. Sunt provocări care mişcă viaţa. Sunt provocări care te ţin de mână atunci când ţi-e frică de moarte. Sunt provocări care fac din tine un om mai bun, un om mai cu suflet şi un om cu realitatea la braţ.

Eu, mă ştiu o visătoare. Sunt o visătoare şi cineva de sus de acolo mă ghidează atunci când chiar îmi doresc din inimă să îndeplinesc un vis şi mă pun şi pe treabă. Altă cale nu ştiu. Până acum proiectele măreţe au mers atunci când au pornit dintr-o inimă nebună care visează înalt şi apoi au fost susţinute de o realitate în care am muncit ca să pun lucrurile în mişcare.

Trăim vremuri în care omul îşi caută pasiunile. Avem credite pe la bănci. Avem joburi full time. Avem copilaşi de crescut. Avem bucurii şi suferinţe, dar în toate cele ne căutăm o pasiune. Şi de multe ori punem presiuni mari să o găsim. Sufletele noastre primesc mari presiuni când nu ne găsim adevărata pasiune. Doamne, la câte dureri ne expunem sufletul când ne uităm în jur. Da, păi îl vedem pe domnul X că îşi trăieşte visul, că postează fotografii din călătoriile lui, că-i fericit şi împlinit şi presupunem noi că toată treaba asta vine de la găsitul şi trăitul pasiunii. Da, o vedem pe femeia Y că îşi iubeşte corpul, soţul, copiii, pasiunea. O vedem cum călătoreşte şi cum îşi trăieşte visul şi presupunem iar că totul este de la găsitul şi trăitul pasiunii.

Eu simt că lucrurile stau puţin diferit şi că nu tot ce vedem, este întregul de fiecare dată. M-ar plăcea din inimă că oamenii să studieze întregul din viaţa lor. Da, căci pasiunile astea au mai multe faţete decât cele pe care le vedem noi din exterior. Şi mai este ceva…suntem unici şi este şi păcat să ne bucurăm să trăim precum ceilalţi. Da, să ne inspirăm din vieţile celor pe care îi iubim şi apreciem, dar nicicând să nu ne dorim să le trăim vieţile. Nu de alta, dar sincer vorbind, un om care îşi trăieşte magia o trăieşte cu de toate. Şi poate că ne înghesuim să-i trăim bucuriile, dar cu furtunile nu ştiu cum facem…

1. Nu-i nevoie ca toţi oamenii să avem pasiuni, sau cel puţin nu pasiuni din astea promovate. Înţeleg că-i o fugă spre împlinire şi că toţi ne dorim să avem o viaţă împlinită, dar poate chiar nu-i atât de multă nevoie de pasiuni pentru care să ne lăsăm locul de muncă. Da, nu cred că aţi da demisia pentru o pasiune este cea mai bună soluţie întotdeauna. Cred în unicitatea oamenilor. Adevărul este că dincolo de bucuria că ai mai mult timp pentru visul tău se află şi o realitate care încă îţi cere bani de mâncare, chirie,întreţinere şi o viaţă cu respect faţă de tine. Dacă pleci urechea la un om care îţi spune să îţi dai demisia şi să începi visul tău, este posibil să auzi frânturi de realitate. Eu acum vorbesc din viaţa mea. Nu mi-a fost uşor după demisie. Nu a început o livrare specială de miere şi lapte. Din contră, a fost măreţ, dar şi provocator. Îmi aduc foarte clar aminte de toate zilele în care trăiam cu 10 ron în buzunar( sau chiar mai puţin) şi munceam ca o nebună să fac lucrurile să se întâmple. Ei, şi dacă erau zile în care ştiam cine sunt şi munceam tare fain pentru mine, erau şi zile în care realitatea era atât de apăsătoare încât uitam cine sunt şi mă prindea realitatea cu ale ei dorinţe. Om bun, zic să ne luăm noi deciziile şi să ne asumăm mai apoi să dansăm cu ele. Da, să dansăm cu tot fiind conştienţi că nu-i peste tot lapte şi miere şi că uneori chiar este lipsa de respect de sine să-ţi dai demisia şi să începi să lucrezi full time pentru visul tău. Habar n-am de unde a venit asta cu demisia, dar a venit ca un gând care aştepta de multă vreme să fie grăit. Să nu ne înghesuim la demisie ci să începem să ne înghesuim la o viaţă cu respect faţă de noi. Respectul ăsta să-l traducem fiecare cum ne este nouă mai potrivit.

2. Timpul este o resursă care merită sinceritate- Da, când eşti pe cont propriu, dintr-o dată începi să ai timp. Da, timp pe care să-l administrezi tu singur. Nu mai este un şef care să-ţi spună ce să faci şi să-ţi dea un deadline. Nu mai eşti obligat să te trezeşti cu noaptea în cap. Nu mai ai obligaţii faţă de o firmă şi nici o normă de execuţie nu ai. Dintr-o dată timpul este pe mâna ta, omule fain. Doar ca şi asta-i o mare provocare. Cum să faci că timpul ăsta să conteze? Am observat la mine că am perioade şi perioade. Sunt perioade în care lucrez 25 de ore din 24 :). Sunt perioade în care mă ascund după rolul de om ocupat şi pierd mult timp pe lucruri mici. Da, este uşor să ne pierdem în libertate. Sunt perioade în care mă ascund după dorinţe şi îmi găsesc scuze. Da, asta-i realitatea. Îmi zic că nu am avut energia potrivită să lucrez. Şi da, uneori chiar aşa este, dar uneori este frică sau pur şi simplu lene. Măreţia este să mă uit de fiecare dată cu sinceritate la mine. Da, să fac diferenţa asta care uneori este foarte fină. Cei mai frumos este că sinceritatea are multe daruri. Şi nu spune nimeni că atunci când suntem pe cont propriu suntem obligaţi să muncim ca nişte nebuni, dar este măreţ când suntem sinceri faţă de noi. Cred că oriunde ne găseşte viaţa, tot ce vrea ea de la noi este să ne uităm sinceri către noi. Şi da, uneori pare să fie dureros. Căci vedem realităţi pe care nu le admiram. Căci vedem lumi pe care nu putem să le controlăm. Măreţ este că avem puteri magice atunci când ne uităm cu sinceritate la noi.

De la o vreme am luat decizia să mă uit mai atentă la timpul pe care-l investesc concret în lucrurile pe care le iubesc. Măreţ lucru să mă observ. Da, focus. Ăsta-i cuvântul. Acum că ştiu că mă uit la timpul meu nu-mi mai vine să-l pierd pe lucruri mici. Şi da, este libertate, dar am o libertate disciplinată. Şi cel mai măreţ este că mă păstrez sinceră faţă de mine când vine vorba de timp investit şi timp pierdut.

3. O pasiune aduce dealul cu ea– Da, dealul ca şi omul cu o pasiune are perioade de urcare şi de coborâre. Când îmbrăţişăm visul nostru este măreţ să ne asumăn şi perioadele de urcare, dar şi cele de coborâre. Căci realitatea, este că în ceea ce priveşte un vis, drumurile sunt precum dealurile. Se simt mii de coborâri şi urcări. Ce simt eu însă este că dacă ne urcăm într-un avion şi ne uităm la situaţia asta cam nici-o coborâre nu-i neapărat o coborâre. Adică? Este parte din viaţă. Aşa-i ea destinată să fie. Şi fiecare coborâre are rostul ei. Da, un rost pe care eu una nu-l înţeleg de multe ori şi mă tot prind în lupta cu dragă de coborâre. Când îmi aduc aminte că asta-i normalitatea mă calmez şi mă mişc ca să trăiesc. Sau mai bine zis…respir în linişte. Şi da, când eşti pe deal intervine nerăbdarea. Sunt momente în care nu mai am parcă răbdare să mă tot mişc cu paşi mici. Aş vrea ca lucrurile să se întâmple mai rapid. Dar asta-i viaţa. Mă mişc în ritmul în care mi-e potrivit să mă mişc. Şi aşa-i cel mai sănătos. Măreţ când îmbrăţişăm un drum şi  ne asumăm că vine cu de toate. Simt că din mine de vreo 4 ani tot iese magia. Şi magia asta ca să-şi facă loc în lumea mea, are multe provocări pentru mine. Tot scoate la iveală tot felul de umbre. Tot scoate la iveală tot felul de lumini. Toate sunt ale mele.

Da, uite că-mi vine în gând o analogie. Pasiunea este ca o relaţie de iubire. Vine cu îndrăgosteală, cu fluturi în stomac, cu iubire din aia de ai sta treaz şi noaptea ca să nu cumva să ratezi aşa trăire. Apoi pas cu pas începe să crească. Da, îndrăgosteala începe să crească şi să ajungă iubire adevărată. Şi iaca aşa ies la iveală şi perioade în care parcă îţi vine să fugi cât de ţin picioarele. Când vine iubirea adevărată vine şi cu un conflict, o ceartă, o neînţelegere, un cuvânt aruncat la întâmplare care fără să ştii îl răneşte pe partenerul tău. Da, şi uite aşa, iubirea asta îşi crează un limbaj. Pas cu pas îţi vezi partenerul. Pas cu pas te vezi pe tine. Înveţi să te respecţi şi să-l respecţi şi aşa creşte iubirea. Pas cu pas începi să te îndrăgosteşti nebuneşte de realitate. Accepţi că ea are multe de oferit şi că nu vine mereu cu lapte şi miere. Partenerul îţi spune uneori lucruri pe care tu nu ai curaj să le spui cu voce tare. Pe mine una mă enervează uneori realitatea. Aud ce nu îmi place, dar ştiu că asta-i şansa mea să mă trezesc şi să devin un om mai bun alături de care să trăiesc eu şi cel pe care îl iubesc. Pasiunea este ca o relaţie de iubire alături de care accepţi să trăieşti o viaţă întreagă nu doar perioada de îndrăgosteală când toate sunt lapte şi miere.

4. Disciplina salvează o pasiune. Simt că disciplina salvează un vis. Simt că disciplina mă salvează pe mine. Căci da, este uşor să mă pierd în libertate şi să-mi fac mai mult rău decât bine. Libertatea asta are multe universuri şi este măreţ când îmi ofer timp să mă observ şi dacă ceva mă deranjează să mişc lucrurile în direcţia potrivită.

Da, sunt multe de spus când vine vorba despre un vis care mişcă parcă toată viaţa din mine. Sunt multe lucruri pe care mai am să le descopăr, dar mi-e clar că merit o viaţă disciplinată. O viaţă în care îmi asum lucruri şi apoi le duc la bun sfârşit. O viaţă în care disciplina îmi este aliat atunci când vine vorba de pus lucrurile în mişcare. O viaţă în care respectul şi iubirea de sine se trăiesc cu sinceritate. Când nu mă amăgesc că mă iubesc pe mine şi în fapt refuz să-mi dăruiesc lucruri doar pentru că m-am învăţat să trăiesc şi cu mult şi cu puţin. Ei, măreţe sunt lucruri.

Da, un vis mişcă toată viaţa din mine. Da, un vis mă învaţă lucruri pe care nu credeam că sunt în stare. Da, un vis îmi schimbă privirea. Mă văd acum cu toate ale mele. Da, un vis mă învaţă disciplina şi curăţenia. Da, un vis mă pune în faţă de realităţii şi din momentul în care s-a aşezat lângă mine tot mişca viaţa din mine. Şi cred că o să se terminte treaba asta când o să închid ochii şi nu o să-i mai deschid dimineaţa.

Da, un vis mişcă toată viaţa din mine. Te iubesc, om frumos şi îţi mulţumesc că ai ajuns până aici. Eu tocmai am făcut o pauză de rupt buruienile din grădină. Ei, suntem doar după furtună şi se pare că şi în realitate şi în sufletele noastre, după furtună buruienile se scot mai bine din pământ. Se pare că-i curăţenia mai faină după furtună.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s