Oamenii, respectul şi drumului lor de vindecare


Un băiat în floarea vârstei iese din sala de recuperare în scaun cu rotile. Nişte ochi albaştrii mă bine primesc. Un chip blând şi un bărbat în toată frumuseţea. Străluceşte. Are o frumuseţe jucăuşă. Astăzi a terminat recuperarea. Îmi zâmbeşte şi închide uşa după mine. Eu sunt în sala asta pentru prima oară. Merg să-mi întăresc muşchii şi să-i pregătesc pentru muntele înalt. Un genunchi mi-a grăit şi mi-a zis că am nevoie să am o perioadă de atenţie pentru mine. Slavă cerului că nu-i nimic grav, dar pentru că vreau să tot urc pe munte, iau provocarea de la începuturile ei. Este pentru prima oară când nu las lucrurile să se agraveze ci le iau din cea mai incipientă fază. Pare că asta este o dovadă de iubire de care am nevoie. Sunt în sala de recuperare şi primesc exerciţii pentru întărirea musculaturii. Respir şi încep să privesc în jurul meu. Sala asta de recuperare duce un aer uneori greu. Sunt poveşti care mai de care mai înalte. Îmi simt inima cum tremură. Mă întind pe pat şi încep să-mi fac exerciţiile. Mă cuprinde o frică imensă. Doamne, câţi oameni cu dureri măreţe au stat pe patul ăsta. Îmi las gândurile în pacea lor şi mă reapuc de exerciţii.

Lângă patul meu un bărbat se bucură de-o durere. A avut un accident şi de atunci nu-şi mai simte braţul/ umărul/mâna. Un kinetoterapeut blând îl ajută să-şi facă exerciţiile. Mă rog să-i fie bine. Şi da, nu ştiu ce înseamnă pentru el binele, aşa că mă rog să-i fie bine şi atât. Da, orice ar însemna binele ăsta pentru el. Nu ştiu prea multe despre omul de lângă mine. Îmi continui exerciţiile în linişte. Trec vreo 10 minute în care sala tace. În liniştea asta aud bucurie lângă mine. „Mă doare” urmat de un zâmbet măreţ. „Şi uitasem cum este să te doară umărul”. Zâmbeşte cu gura până la urechi şi este bucuros căci după multă vreme simte durerea. Mă uit la el şi îmi aduc aminte de câte ori m-am plâns de durere când uite că omul ăsta se bucură că în sfârşit simte un semn de la braţul lui, chiar dacă semnul ăsta este reprezentat de o durere. Respir şi pare că timpul petrecut în sala asta este binecuvântare. Mă trezesc din ale mele. Mă uit la kinetoterapeut ce bucurie trăieşte. Este un bărbat blând care parcă îmbracă fiecare pacient cu iubire. Glumeşte din când în când şi îşi tratează pacienţii ca pe nişte oameni normali. Da, căci aşa sunt şi aşa merită să fie trataţi.

Primesc în plus exerciţii noi şi simt timpul ăsta ca pe o binecuvântare. Da, înţeleg că mă cam seacă observarea asta, dar mă şi trezeşte. Cu câteva săptămâni înainte m-am surprins că mi-ai spus că mi-am ales un drum greu. Mă găseam atunci într-unul din acele momente în care părea că ar fi fost mult mai uşor să-mi fi lăsat visul deoparte. Acum că sunt în sala asta de recuperare văd un alt univers despre care nu eram atât de conştientă.

Îmi termin exerciţiile şi îmi văd de drumul meu. În sala de recuperare, rămân poveşti de om. Îmi pun întrebări. Obosesc. Ajung acasă şi mă simt binecuvântată pentru ziua asta de trezire. Seara trece. Mă întorc în sala de recuperare.

Un bunic şi o bunică lucrează la o bicicletă pentru mâini. Bunicul are de făcut 50 de mişcări, iar bunica îi stă aproape. Doamne, câtă iubire. Povestesc una alta şi bunicul îşi continuă exerciţiile. Soţia îl vede că nu-i chiar uşor să-şi mişte mâinile şi îl susţine cu poveşti măreţe. Zâmbesc de zor şi tot povestesc. Este atât de multă iubire în spaţiul ăsta. Văd în faţa mea o femeie blândă care îşi iubeşte soţul cum ştie ea mai bine. Ei, şi stai că ceea ce urmează îmi face inima să zâmbească până la Dumnezeu. Bunicul mai are câteva exerciţii de făcut. Bunica îl priveşte şi îl susţine cum poate ea mai frumos şi mai liber. Nu-l minte că o să se facă bine curând. Nu-i spune că-i puternic şi că o să se facă repede bine. Nu pune presiune pe vindecarea lui. Nu îi spune „Hai că mai ai puţin. Hai că poţi. Hai că te vei face bine. Hai că tu eşti un puternic.” Draga de ea îi stă alături şi atât. Bunicul începe să obosească. Bunica îl mângâie chipul şi îl sărută pe creştetul capului. Tac şi îi privesc. Îi mulţumesc lui Dumnezeu căci mi-a dat ochii să văd aşa moment de iubire pură. Da, gândul meu este că uneori omul care se vindecă are nevoie de iubire simplă şi atât. Presiunea pe vindecare pune iubirea la colţ. Iubirea stă la colţ şi presiunea pe vindecare creşte. Simt că uneori o mângâiere susţine mult mai mult decât vorbele alea de motivaţie. „Eşti puternic. Hai că poţi. ” uneori nu îşi au loc în poveştile de iubire. Vorbele astea pun presiune şi poveştilor de iubire nu le plac presiunile. Ele sunt învăţate libere şi simple. Acum concret vorbind. Hai să ne imaginăm că ne doare sufletul că nu ne putem mişca o mână. Cum ne-ar pica nouă un „Hai că eşti puternic” când nu ne simţim deloc aşa? Păi cum ar fi să lăsăm oamenii în pacea lor şi să-i susţinem cu iubire.

Da, este discuţie lungă şi mai am câteva povesti măreţe. O altă poveste măreaţă este a bărbatului care acum reuşeşte să vorbească şi să-şi mişte mâinile şi picioarele mult mai bine decât anul trecut. Îi povesteşte unei studente cum era acum un an. Este bucuros că acum poate să vorbească. Îşi vede de exerciţiile lui şi zice că astea l-au ajutat mult să-şi revină. Încă are o mână pentru care mai are de lucrat. Este un bărbat luminos. Glumeşte des. Are aşa o putere frumoasă şi multă dorinţa de viaţă. Da, uite bărbatul ăsta este viu şi a învăţat să se bucure de fiecare lucru. Ştie poate că mai are drum lung până la recuperare, dar se bucură în linişte de fiecare pas.

În alt colţ de cameră o fiică îşi motivează mămica sa îşi facă exerciţiile. Dânsa a obosit, iar fiica îi stă aproape. Mămica a cam renunţat, doar că fiica îşi doreşte ca mama să se facă bine. Trece în gând că orice om este liber să-şi vadă de drumul lui. Uneori ne dorim vindecarea omului de lângă noi poate mai mult şi mai repede decât îşi doreşte el vindecarea. Habar n-am. Sunt multe lucruri pe care nu le înţeleg. Sunt mii de lucruri care nu sunt albe sau negre. Doamne, câte nuanţe sunt. Mă uitam însă la povestea asta şi mă gândeam la mine. Doamne, de câte ori am primit sfaturi despre creştere. Oamenii din jurul meu vedeau măreţia din interioarele mele şi îmi tot dăruiau sfaturi care să mă ajute să mă valorizez. Da, doar că tot singură am avut nevoie să trec prin nişte trăiri, să deschid eu ochii şi să mă pun în mişcare în ritmul meu. Da, poate că ritmul pe care îl am este uneori mai lent decât cel pe care îl merit. Multe îmi sunt încă neclare. Clar îmi este că fiecare om are de trăit povestea lui şi că uneori dacă ne prindem în alergarea după prea bine începem să ne facem prea mult rău.

În altă zi reîntâlnesc o femeie tare frumoasă. Mereu vine cu mult înaintea mea în sală şi pleacă tot cu mult după mine. Are un fel de pareză pe partea stângă şi greutate în vorbire. Doamne cât de răbdătoare şi frumoasă este. Îşi vede de treaba ei. Zâmbeşte mult. Din când în când se opreşte şi vorbeşte cu al ei coleg de exerciţii. Colegul este îndrăgostit şi acum îi arătă nişte fotografii cu fata de care este îndrăgostit. Revine la exerciţii şi pentru mine femeia asta este simbol de determinare. Lucrează asumat şi zâmbeşte parcă la fiecare respiraţie. Ar putea să ceară ajutorul pentru unele exerciţii, dar face tot ce poate ea mai mult. Cere însă ajutorul când este cazul, dar se şi provoacă adesea. Mulţumesc femeie frumoasă pentru cât de frumos îţi vezi de treaba ta.

Mi-au mai văzut multe ochii în zilele astea trăite în sala de recuperare. Cert este că a fost vreme din asta în care deşi veneam obosită de la spital, mă întorceam acasă din ce în ce mai trezită. Da, suntem binecuvântaţi. Am văzut iubirea la ea acasă.  Pe mine mă aşteaptă muntele, dar de data asta sunt mult mai conştientă de lumea în care trăim. Şi da, sunt multe lucruri care nu funcţionează perfect în spitale, dar mă bucur căci am întâlnit atât de mulţi oameni faini.

În sala de fizioterapie se râde mult. Ramona este o fiinţă tare blândă şi cu multă răbdare. Povesteam cu ea că sunt zile în care nu are vreme nici să respire. Când am vorbit noi pentru prima oară, ea căra de vreo două zile nişte pepene după ea şi nici că nu avea vreme să-l mănânce. Râdea şi îi povestea colegului ei că are şi astăzi nişte pepene pentru el. Ea nu apucă să-l mai mănânce. Ramona avea o super energie şi îi făcea pe oameni să se simtă bine prin simpla ei prezenţă. O doamnă spune „Mi-e drag să vin la Ramona la fizioterapie. Are aşa o energie frumoasă. Este specială.” Da, Ramona chiar este o fiinţă specială. Vorbeşte blând şi clar. Îşi face treaba şi aduce în sala de fizioterapie normalitatea. Da, se vorbeşte aici despre reţete de cozonac, despre călătorie, despre Dumnezeu, despre iubirea de mama şi despre multe alte lucruri cu simplitate.

Zilele astea au fost măreţe. Mi-am dat seama de câtă putere se afla în corpul meu şi cât de binecuvântată sunt că nu mă mai las pe ultima sută de metrii. Da, uite asta dovada vie de iubire, draga mea. Iei o durere încă de la început şi vezi ce poţi face şi pentru tine. Da, păi cum să crezi că poţi face pentru alţii, dacă tu te laşi pe ultima sută de metrii. Mi-e drag căci tot învăţ să mă respect. Da, căci respect înseamnă să stai cu picioarele pe pământ, chiar dacă inima ţi-e sus şi visează măreţia. Da, căci respect înseamnă să ai atenţie pentru gândurile mele, dar şi pentru realitatea în care muşchii au nevoie de mai multă mişcare. Da, căci respect înseamnă să nu ignor durerea ci să-i dau vremea ei. Da, căci respect înseamnă să nu pic prea mult într-o direcţie de vindecare şi să nu văd şi celelalte realităţi. Ei, multe sunt de vorbit, dar şi mai multe de trăit.

Să ne vedem din ce în ce mai clar binecuvântările şi să-i iubim pe cei din jurul nostru din ce în ce mai liber. Să fim atenţi la noi şi să vedem dacă nu cumva răul vine uneori din alergarea de după prea bine. Realitatea este cel mai mare dar primit.

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s