Linişte. Suntem împreună. Da, un împreună despre care habar nu aveam acum câteva zile. Suntem plecaţi de câteva zile şi iată că ne aducem din ce în ce mai împreună. Cine ar fi spus că un treasure hunt poate să fie atât de darnic? Când te gândeşti că acum câteva zile ştiam că plecăm la Cazanele Dunării şi că restul este poveste 🙂 Iată-ne acum împreună. Fiecare om cu dorurile lui. Un om a plecat la drum cu dor să-şi deschidă inima. Altul cu dor de Dunăre. Altul cu dor să râdă cu inima până la Dumnezeu. Altul cu dor de simplitate şi tradiţie românească. Altul pur şi simplu fără vreo aşteptare.

Da, iată-ne împreună. Un împreună despre care habar n-aveam acum câteva zile. Am plecat la drum spre Cazanele Dunării şi iată-ne acum în ultima zi de treasure hunt la Sarmisegetuza. Am colindat jumătate de ţară şi am trăit simplitatea în atât de multe forme. Uite că nişte oameni care aparent nu ştiu nimic unii despre ceilalţi se pot aduna în linişte la aceeaşi masă şi pot râde ore întregi povestind despre ale vieţii. Mai despre o băbuţă maramureşeană, mai despre un câine buclucaş…Uite că aproape că nu prea le ştiu bine numele, dar iată-mă alături de nişte oameni pe care îi simt tare aproape. Nu le ştiu numele prea bine, dar după câte am trăit zilele astea am impresia că îi cunosc de-o viaţă. Uite cât de natural se pot aduce nişte oameni împreună.

Uite, hai că mă ţin de multă vreme, dragă treasure hunt să-ţi spun ceva. A trecut ceva timp de la călătoria noastră la Cazanele Dunării. De la început de iunie mă tot ţin să-ţi spun ceva şi iaca aşa, acum simt că este momentul cel mai potrivit.

-Draga treasure hunt, îţi mulţumesc tare mult pentru cât de frumos aduci oamenii împreună. Te ador pentru că accepţi fiecare om cu toate ale sale şi nu arunci cu „perfectionisme în suflete”. Drept să-ţi spun eram plecată de mult dacă te vedeam altfel decât eşti. Dragă treasure hunt îţi mulţumesc pentru cât de blând pregăteşti fiecare hartă, fiecare misiune, fiecare dar. Îţi mulţumesc pentru cât de liber ne priveşti şi ne dăruieşti gândul că merităm să ne deschidem inima către darurile simplităţii. Uite, apreciez mult că vorbeşti cu meşterii şi îmi dai şi mie şansa să mă aşez în linişte să le ascult povestea. Îţi mulţumesc pentru clipele alea în care oamenii se adună la masă şi simt bucuria simplă. Îţi mulţumesc pentru că ne laşi în pacea noastră şi în linişte ne arăţi frumuseţea meşterilor şi bucuria asta a descoperirii pas cu pas. Drept să-ţi spun, m-ai cam enervat la început. Cum adică să nu-mi spui unde mergem, ce facem, unde dormim şi ce mâncăm? Ei, dar ai tu o magie aparte. Mi-am deschis inima şi iată-mă acum cu bucurie în călătorie. Să ştii că nu mă aşteptam să colind atât de mult. Nu mă aşteptam să descopăr povestea atât de frumoasă a IEI româneşti. Aaaa, să nu zic că de căluşari. Nu mă aşteptam să-mi fac prieteni în călătoria asta şi iată-mă cu două prietene de suflet după acest treasure hunt. Nu ştiu cum lucrezi tu dragă treasure hunt, dar vreau să-ţi mulţumesc pentru că ai organizat tu totul pentru mine şi mai mult decât atât m-ai primit cu toate ale mele.

-Uite, mi-a plăcut vizita în căsuţa IEI, căluşarul, excursia pe Dunăre, peşterile, Tunelul Dragostei, morile de la Rudărie( Eftimie Murgu), micul dejun de pe ponton, răsăritul cu Dunărea în faţă, fiecare hartă, pepenele, piscina, seara cu fetele, dansul, opririle de joacă, valurile băieţilor :), opririle de joacă prin iarbă, cascada Bigar, Castelul Huniazilor, căutătorul de aur şi toate cele trăite în treasure hunt. Am văzut că ai şi nişte fotografii faine. Uite, vreau astăzi însă să-ţi spun câte ceva despre Biserica din Densuş. Habar n-am cum de ai simţit că este atât de potrivit să mergem acolo, dar pentru mine timpul acela a fost o binecuvântare.

-Iti aminteşti şi tu că era ultima zi din călătorie? Doamne, câte am tot trăit zilele astea. Încă puţin şi plecăm spre casă. Mai avem însă o ultimă oprire, Biserica din Densuş. Nu ştiu prea multe despre locul ăsta şi uite că nici nu vreau să caut pe net. Zilele astea mi-a plăcut atât de mult să descopăr lucrurile pas cu pas şi să mă tot bucur de realitatea de lângă mine. Nu caut nimic despre acest loc. M-am decis. Am zis că plec cu inimă deschisă în călătorie, apăi cu inimă deschisă rămân până la sfârşit. Simt că aşa mi-e bine. Bun. Iată-ne în drum spre Biserică din Densuş.

-Uite ce peisaje frumoase se tot arată în faţa noastră. Apăi ochi şi inima să avem să tot primim binecuvântările din călătorie. Avem o ţară minunată şi mă bucur că descopăr şi partea asta de Românie. În treasure hunt am descoperit România dintr-o altă perspectivă. Da, România aia în care meşterii sunt oameni minunaţi cu poveşti care ajung la suflet. Da, România aia în care oamenii au vreme să te bine primească în casa lor, să-ţi vorbească despre cele dragi sufletului şi să-ţi pună pe masa tot ce au ei mai bun. Da, România aia care are peisaje superbe şi omul pleacă la drum cu inimă deschisă spre simplitate, copilărie şi timp lin pentru sufletul lui.

-Aş mai spune eu multe, dar iată că am ajuns. Citesc pe o plăcuţă câte ceva despre istoricul bisericii. Nu reţin mare lucru aşa că intru în linişte în biserică. Urc nişte scări şi parcă la fix vin scările astea ca să am vreme să mă adun. Mă adun şi se face linişte. Trăiesc o linişte care mă îmbrăţişează. Drept să-ţi spun îmi era tare dor de o aşa o linişte. Parcă şi uitasem că există aşa ceva. Păşesc în biserică. Ochii blânzi ai preotului mă bine primesc. Îmi simt corpul liniştit. Mă aşez.

-Cu fiecare respiraţie mă adun parcă şi mai mult. Mi-e din ce în ce mai clar că biserica asta-i o binecuvântare. Nu ştiu vreo explicaţie logică, dar până la urmă de ce am nevoie de aşa ceva când uite cât de bine mă simt. Respir şi simt cum se aşează tot corpul. Respir şi încep să plâng. Acum dragă treasure hunt să nu mă întrebi de ce pland. Plâng pur şi simplu. Îmi simt corpul uşor şi sinceră să fiu îmi era dor de aşa simţire. Se întâmplă ceva măreţ. Simt că rugăciunea mea este ascultată. Zici că s-a aşezat cineva lângă mine şi în linişte mă ascultă. Şi ştii ce cred că îmi place cel mai mult? Mă simt ascultată fără să simt că cineva mă judecă sau sare să-mi dea mii de sfaturi. Ştii ceva? Cred că m-am săturat ca oamenii să-mi dorească atât de mult binele şi să sară asupra mea cu mii de sfaturi. Mi-e dor să fiu ascultată şi atât. Aici, în biserica asta, trăiesc sentimentul ăsta. Prind grai şi încep să tot grăiesc. Simt linişte. Deschid ochii şi îi văd şi pe ceilalţi călători. Îi văd liniştiţi şi pe ei. Oare şi pe ei îi ascultă cineva? Tac şi revin către mine. Mă bucur de ce am acum. Trăiesc un moment măreţ pe care aproape că nici nu vreau să-l mai pun în cuvinte.

-Hai să-ţi spun că am ieşit din biserică, le-am spus celorlalţi că m-am simţit ascultată şi ca să fi putut sta în locul ăsta zile întregi. Locul ăsta mi-a rămas la suflet chiar dacă ştiu atât de puţine lucruri despre ele. Ştiu că m-am simţit ascultată, că nu am fost singura care a simţit asta şi că restul este poveste.

-Uite, am aflat mai târziu că Biserica de piatră din Densuş este cea mai veche biserică românească în care se mai ţin încă slujbe. Biserica are altarul îndreptat spre sud, în timp ce toate bisericile ortodoxe au altarul spre est. Se spune că a fost construită în secolul XIII având ca baza ruinele unei construcţii din Antichitate, iar pietrele folosite aici sunt aduse din ruinele de la Ulpia Traiana Sarmisegetuza. Pictură este opera unei echipe de maeștri în frunte cu Ștefan, unul din primii zugravi români cunoscuți.

-Istoricii au multe ipoteze legate de ruină care a stat la baza bisericii. Unii spun că ar fi fost un templu dacic,  iar alţii că a fost mausoleul unui general roman. Există şi presupunerea că a fost un templu templu dedicat zeului războiului sau o biserică paleocreştină (prima de pe teritoriul provinciei romane Dacia), ridicată în secolele IV-V.  Cert este că aici găseşti o linişte divină pentru care până la urmă nici nu am nevoie de prea multe explicaţii şi date istorice.

– Biserică din Densus este aproape de Hațeg și dacă treceți prin județul Hunedoara merită din plin să aveți aici câteva clipe de liniște.  Iată aici cadou o harta de la google maps. Cine știe poate o să va asculte și pe voi cineva 🙂 Eu va îmbrățișez cu drag și va doresc cât mai multe călătorii cu rost. Pentru mine călătoria cu treasure hunt-ul a fost o binecuvântare și drept să-ți spun nu prea ai de unde să știi cum se simte omul în treasure hunt până când nu testezi tu această experiență. Am auzit că au și pagină cei de la treausure hunt și anunța aici ce călătorii faine mai meșteresc. Clar îmi este că deși habar n-am avut unde merg, a fost pentru mine o căutare de comori pe care o să o păstrez cu drag în amintire. Da, simt că este locul acela din amintire unde am voie să mă reîntorc atunci când simț nevoia de simplitate, frumusețe și iubire blândă. Da, așa am simțit eu călătoria asta.

creație foto: Ana Maria Popa si Amalia Necula