Cu sufletul înapoi în mine


Se face linişte. Este ora 15:00. Mă aşez şi singurul lucru care revine este ” Vreau să trăiesc cât mai multe clipe cu sufletul înapoi în mine”. Ei, nu-i ca şi când aş putea să trăiesc fără suflet în interioarele mele, dar fiinţa mea vrea să-şi aducă aminte mai des că a păşit în lumea asta să trăiască clipe cu sufletul înapoi. Ei, stai fără grijă fiinţă dragă căci sufletul nu pleacă nicăieri. Nu-i ca şi când astăzi îţi este aproape şi în următoarea săptămână se face nevăzut. Nu, pur şi simplu sunt clipe în care respiri cu sufletul înapoi în tine şi clipe în care ţi-e greu să recunoşti de ce ai păşit pe pământ. Şi stai fără grijă căci nu este nepotrivit vreun moment sau altul. Toate au rostul lor. Stai liniştită şi fără dor de reparaţii pentru o vreme. Stai pur şi simplu liniştită şi respiră.

Se face linişte. Ce înseamnă oare să trăiesc o viaţă cu sufletul înapoi în mine? Cum este viaţa asta cu sufletul înapoi în mine? Cum să trăiesc însufleţită? De ce am nevoie să-mi aud sufletul cum se întoarce înapoi în mine? Tac şi simt corpul liniştit. A încetat până când şi tusea aia seacă. Se face linişte şi ca din neant îmi aduc aminte de zilele în care mergeam la cursurile de dans modern. 

Alexandra era mic copil. Sâmbăta se trezea devreme şi pornea spre dans. În plăsuţa ei ţinea o pereche de tenesi, o bluză, o pereche de pantaloni şi mii de visuri. Ea era mică şi visurile erau mari. Simţea pentru prima oară cum este să trăieşti în timp ce îţi mişti corpul în ritmul muzicii. Era mică şi visurile îi erau mari. Alexandra iubea când simţea vibraţia muzicii pe podeaua veche de la clubului copiilor. Zâmbea draga de ea cu inima până la Dumnezeu. Zâmbea şi parcă ar fi făcut o schimbare în săptămâna. Oare nu pot exista mai multe zile de sâmbătă? Hai că nu vreau chiar 7 zile ci măcar vreo trei zile de sâmbătă. Aş fi adormit pe podeaua asta. Aş fi îmbrăţişat podeaua asta plină de muzică. Dansam şi zâmbeam. Îmi era şi greu şi uşor. Uneori îmi aduceam aminte paşii. Alteori uităm ce pas urmează. Mereu mai primeam încă o şansă. Melodia începea iar şi iar. Zâmbetul revenea. Eram mică şi aflam pas cu pas ce înseamnă să mă simt în viaţă. Corpul meu creştea armonios. Altfel creşte un corp care zâmbeşte des ascultând vibraţiile din podea. Eram doar un copil care descoperea cum se trăieşte cu sufletul înapoi în mine. Doamne, câtă bucurie îmi era dat să trăiesc pe scenă. Mă simţeam cu totul vie. Îmi dansau parcă toate celulele. Mă linişteam şi lăsam zâmbetul să vină din interioarele mele. Străluceam. Da, simţeam că pe scena este locul în care am vreme să strălucesc. Pe scenă era locul unde reîncepeam să visez la o lume mai bună. Acolo, pe scenă, mama şi tata mă iubeau şi aveau curaj să-mi şi spună. Acolo, pe scenă, zâmbetul meu primea răspunsuri din partea oamenilor din public. Amintirile îmi sunt clare. Pe scenă totul se petrecea cu încetinitorul. Trăiam cu sufletul înapoi în mine fiecare secundă din melodie. Dăruiam din orele de antrenament. Dăruiam din zecile de drumuri pe care le făceam în fiecare săptămână la clubul copiilor. Dăruiam din ceea ce trăia copilăria mea.

Da, dansul este primul lucru de care îmi amintesc că a pus sufletul înapoi în mine. Alexandra a crescut şi viaţa a venit cu darurile ei. Acum, în realitatea de acum, se vede în unele zile cu timp puţin şi obosită. Da, este perfect normal şi nu-i de reparat aici nimic. Trăim vremuri cu picioarele pe pământ. Trăim într-o realitate care uneori vrea să te repare înainte ca tu să strici ceva la tine. Spun stop, mă ţin departe şi îmi văd de ceea ce mă însufleţeşte pe mine. Şi da, uneori simt că nu am mare merit când vine vorba de lucrurile care mă însufleţesc acum.  Uneori simt că tot ce am făcut a fost să fiu ascultătoare de mine cât mai mult din timp. Da, zic cât mai mult din timp pentru că nici să mă mint nu pot. Nu pot să zic că mă ascult mereu. Uneori îmi inventez argumente. Alteori fug de bine. Alteori pur şi simplu mi-e frică să cresc. Uneori mi-e frică de responsabilitatea unei vieţi în care mă ascult zi de zi. Mi-e teamă uneori de măreţia pe care pot să o aud şi închid robinetul 🙂

Mă uit la lucrurile care mă însufleţesc acum şi văd că unele au venit dintr-o pură întâmplare şi din cele mai simple momente. Pictam, eram invitată la o petrecere şi Mihaela a cumpărat culori. M-am aşezat la o măsuţă mică şi am început să pictez. Oamenii se mişcau pe lângă mine. Eram în lumea mea. Pictam şi iar pictam şi îmi simţeam corpul cum îmi respira mai altfel. Oamenii se mişcau în jurul meu şi eu simţeam cum îmi revine sufletul înapoi în mine. Trăiam o relaxare pe care nici vreme nu aveam să mi-o explic. Dacă ieşeam din momentul ăla şi mă uitam la viaţa mea agitată nu prea aveam motive de relaxare. Dacă ieşeam din momentul ăla, îmi aduceam aminte că aveam de găsit o nouă chirie, că venea iarna şi aveam de cumpărat una alta, că aveam de luat decizii serioase pentru cariera mea. Da, dacă ieşeam din moment mă prindea gândirea şi plecam prea devreme să-mi rezolv toate problemele. Ei, dar ce să vezi? Draga de Alexandra a rămas în momentul ăla şi a continuat să picteze. Culoare după culoare a ieşit o pictură pe care mi-o amintesc încă din copilărie. Dealurile acelea măreţe ale copilăriei. O toamnă bogată. Un cer senin precum o mare şi o stea care tot dăruieşte şi înfloreşte. Petrecerea continua, oamenii respirau pe lângă mine, iar eu stăteam în linişte şi admirăm peisajul regăsit din copilărie şi încă ceva. Pornind de la pictură asta la o săptămână păşea în viaţa mea Atelierul de creaţie. Da, locul acela de creaţie care ne-a însufleţit şi ne-a dăruit spaţiul acela de joacă pentru oamenii mari. Acum simt că sufletul se întoarce atunci când refuz să ies din moment pentru o bucată de gândire. Atelierul a adus sufletul înapoi în mine şi iată cât de simplă şi pură i-a fost venirea. Nu-i ca şi când pentru el am mişcat munţii. Pare că pur şi simplu m-am aşezat şi am pictat în plină petrecere. Aşa s-a născut un vis din care vă las şi pe voi să gustaţi câteva momente. Acum simt că sunt cu sufletul înapoi în mine atunci când pur şi simplu refuz să ies din moment pentru o bucată de gândire şi mă aşez să pictez în plină petrecere. 

Când mai vine sufletul înapoi în mine? Sufletul vine înapoi în mine uneori pe un deal alături de prietenii dragi sufletului meu. Da, oamenii ăştia mari care îşi permit să se joace cu o portocală în mijlocul dealurilor şi apoi se aşează, se privesc, se iubesc şi apoi cântă împreună dumnezeieşte. Da, atunci sufletul a venit înapoi în mine. Şi nu pentru că am făcut eu mare lucru. Pur şi simplu m-am aşezat lângă prietenii dragi sufletului meu. Mă uit la videoclipul ăsta şi zici că sunt iar acolo. Un moment pe care inimioara mea nu o să-l uite curând. Momentul ăsta pare să fie legătura noastră cu dumnezeirea. Da, cu lucrurile acelea pentru care nu ai vreme de găsit explicaţii ci pur şi simplu le trăieşti cu sufletul înapoi în tine. Mă uit la momentul ăsta şi îmi aduc aminte că viaţa-i atât de darnică atunci când din când în când ne mai aşezăm lângă prietenii dragi sufletului nostru. Şi da, n-am făcut mare lucru ca să-i întâlnesc. Pur şi simplu pare că am fost aduşi împreună şi pentru asta sunt recunoscătoare până la Dumnezeu. Oamenii ăştia mi-au dăruit în ultimii ani de viaţă cele mai pure şi sincere bucurii. Să îmbrăţişezi un om şi să simţi că el este chiar acolo cu tine. Să râzi ore întregi şi să te simţi că un copil la joacă. Să vezi că eşti primit cu toate ale tale. Să vezi că oamenii nu se uită chiorâş la tine când eşti trist ci pur şi simplu te acceptă cu toate ale tale. Să mergi cu prietenii într-un muzeu şi să vezi cum în 10 minute ajungi să dansezi şi să cânţi cu o orchestră în timp ce oamenii se opresc să se bucure de bucuria voastră. Să ajungi să te bucuri cu toată inima când vezi că oamenii ăştia încep din ce în ce mai mult să-şi urmeze sănătos pasiunile. Să le stai în preajmă şi să uiţi de timp.  Să simţi că îi cunoşti de o viaţă deşi le stai în preajma de vreo doi ani şi un pic. Da, să te uiţi în ochii lor şi să te simţi iubit. Da, să iubeşti fără de vorbe. Asta înseamnă să fim mafioţi :)Acum simt că sufletul ajunge înapoi în mine atunci când sunt alături de oamenii ăştia absolut normali şi minunaţi. 

Cu sufletul înapoi în mine sunt şi atunci când pur şi simplu spun Da simţit.  Un da spus fără să mă gândesc prea mult ci pur şi simplu un da simţit ca fiind cea mai potrivită călătorie pentru mine. Andrei a venit către mine cu un vis, am simţit măreţia visului lui şi am zis pe loc Da. Aşa ne-a pornit călătoria pe munţi, pe dealuri, prin dimineţi cu răsărit şi seri cu apusuri în faţa cărora ne rămânea pur şi simplu să respirăm. Aşa ne-a început călătoria asta în care m-am simţit femeie în fiecare întâlnire cu măreaţa natură. Aşa ne-a început călătoria alături de Woman In Red Dress. Au fost multe clipe în care îmi simţeam sufletul înapoi în mine. Fiecare călătorie îmi aducea de mii de ori sufletul înapoi în mine. Da, ne vedeam de visul nostru şi construiam împreună. Dăruiam din ceea ce trăiam. Îmi aduc acum aminte de dimineaţa aia de pe vârful Omu. Era dimineaţă. Mult prea dimineaţa. O linişte sfântă. Am ieşit din cabană. Urma să facem un traseu până în locul unde urma să surprindem măreţia muntelui, a femeii şi a răsăritului. O linişte sfântă. Mergeam încet ca şi când aveam nevoie să ne pregătim de frumuseţea care avea să ne întâmpine la ieşirea din cabană. O linişte sfântă şi un prim pas afară. Un răsărit cum mie una până în acel moment nu mi-a fost dat să trăiesc. Andrei mă privea şi mă tot întreba dacă nu cumva noi visăm acum. Culori mii şi mii se jucau pe cer.  Privirea noastră cuprindea muntele şi răsăritul. O frumuseţe care nici nu ziceai că este de pe aici de pe pământ. Doamne, ce binecuvântare să trăim aşa frumuseţe. Cu răsăritul ăsta în fata ne-am urmat traseul. Peisajul se modifica în fiecare secundă şi frumuseţea asta din munte avea atât de multe fete. Am ajuns. Răsăritul aici pare că durează o veşnicie. Am îmbrăcat rochia roşie şi ne-am continuat bucuria. Cu picioarele goale, cu rochia roşie şi cu răsăritul în faţă…aşa mi-am trăit eu unul dintre momentele în care sufletul mi-a ajuns înapoi. Iată şi una dintre poveştile acelei dimineţi în care sufletul a ajuns înapoi în mine.

Cu sufletul înapoi în mine sunt şi în serile în care am plâng. Uite, era 11 ianuarie 2017, ora 10:45 când am avut curaj să glăsuiesc pentru prima oară despre CARTEA VIE. „Prima mea carte vine mai devreme decât îmi imaginam. Am recitit acum un articol pe care l-am scris prin 2014 şi am plâns cu toată inima. Da, şi apoi i-am scris mamei o scrisoare. Şi da, apoi am scris pentru mine. Am scris cu lacrimi în ochi şi vă jur că pentru un moment am crezut că sunt nebună. Mi-am adus aminte că acum câţiva ani îi spuneam unui prieten că vreau să scriu o carte de mână. Da, da, o carte din aia pe care chiar să simţi că a scris-o un om pentru tine. Da, o carte specială. Da, o carte nebună. Da, o carte care nu are aceleaşi poveşti pentru toată lumea. Da, o carte care este scrisă pentru tine. Da, o carte care are în ea nişte cuvinte pe care nu o să le găseşti la alţi o mie de cititori. Da, o carte nebun de frumoasă. Atunci a părut o nebunie. Mi-a fost frică şi am rămas în termeni de eficientă. Căcat( termen tehnic, vorbă lui Andy). De unde atât de multă fugă după eficienta?

Concret, în seara asta am simţit clar că vreau să scriu cartea asta. Cartea va avea între trei şi cinci povesti scrise pentru sufletul tău. Poveştile astea vor fi fie din cele pe care le-am scris deja şi simt că sunt potrivite pentru tine, fie unele pe care le scriu acum pentru tine. Tu spui că vrei cartea, eu respir şi mă aşez să scriu pentru tine. Cartea o să fie gata în 3 zile şi tu o să o primeşti prin poştă, sau chiar personal…lângă un ceai cald şi o vorbă bună.

Cât o să coste? Cât vrei tu. M-am săturat să tot pun preţuri. Vreau să pun preţ şi atât. M-am săturat să mă simt subapreciată chiar de către mine. M-am săturat să-mi tot spună oamenii ” Doamne serios, ce dăruieşti tu este măreţ, de ce ceri atât de puţin. ” M-am săturat să simt nodul ăla în gât când pun un preţ mai mare. M-am săturat să pun preţuri, vreau să trăiesc o viaţă în care să pun preţ.

Cum aducem cartea în realitate? Îmi spui că o vrei, respirăm şi ne apucăm de meşterit. Îmi dăruieşti cât simţi tu că valorează această experienţă şi eu îţi trimit cartea în trei zile de la confirmarea din partea mea.

Hai să punem preţ pe viaţa asta care curge cu atât de multă frumuseţe. Vă iubesc. Da, da, poate ai citit şi ai zis :” Frate. tipa asta-i nebună.” Da, este nebună şi vie. Da, s-a săturat să tot ţină lucrurile nespuse. Vă iubesc. Habar n-am unde duce gândul aşezat aici. Sunt curioasă şi deschisă.” Ce se tot întâmpla de atunci este magie curată. Multe cărţi au ajuns la oameni şi iată că şi acum meşteresc la o carte vie şi alte câteva comenzi aşteaptă liniştite să le vină rândul.  Acum simt că sunt cu sufletul  înapoi în mine chiar şi atunci când plâng.

Cu sufletul înapoi în mine sunt şi în serile în care pregătesc hărţile, misiunile şi surprizele pentru treasure hunt. Este un timp magic în care zău că nu înţeleg de unde vin toate ideile, toată bucuria şi toate darurile puse în mâinile mele. Mă simt binecuvântată pentru tot ce îmi dăruiesc acele seri. Tot ce ştiu este că de fiecare dată mă aşez să meşteresc pentru treasure hunt cu inimă deschisă şi cu gând să fie potrivit pentru cei care aleg să vină în călătorie. Apoi rând pe rând ideile se aşează lângă mine precum se aşează prietenii unii lângă ceilalţi. Simt un respect permanent faţă de toată inspiraţia asta. Simt că lucrurile nu-mi aparţin ci pur şi simplu se aşează lângă mine pentru a aduce bucurie împreună. Şi da, trece o noapte de creaţie cât ai zice peşte. Adorm câteva ore şi apoi uneori plec ca nouă direct în călătorie. Treasure hunt-ul este darnic şi a dăruit multe momente măreţe în cei doi ani de viaţă. Acum gândul meu este că mă simt cu sufletul înapoi în mine când mă aşez să creez şi dăruiesc din ce am şi sunt eu în fiecare clipă. Este ca şi cum treasure hunt-ul este o bucurie pe care o trăiesc alături de cei care aleg experienţa asta ca una potrivită pentru sufletul lor. Şi da, am trăit multe momente cu sufletul înapoi în noi şi iată că împărtăşim şi cu voi o parte dintre ele.  Aşa arată un om simplu şi bucuros care a plecat în treasure hunt.


Este deja ora 18.03. Pare că am călătorit ceva vreme printre momentele care mi-au readus sufletul înapoi în mine. Da, cu siguranţă sunt mii de astfel de momente. Şi da, suntem toţi oameni normali care avem mii de provocări în fiecare zi. Ba un şef dornic să depăşim vânzările de luna trecută. Ba un soţ care pare că nu ne înţelege întotdeuna visurile. Ba nişte piedici pe care le tot punem noi în calea noastră. Ba zile în care nici să ne ridicăm din pat nu ne vine. Ba perioade în care ne cuprinde o tristeţe care nici nu ştiu de unde a venit şi cât mai are de gând să stea. Ba zile ale căror ore trec prea repede. Ba perioade în care avem mai puţin timp la dispoziţie pentru ceea ce ne bucura sufletul cu adevărat. Da, suntem oameni şi asta pare să fie normalitatea. Şi tot normal este că din când în când să mă întorc către lucrurile astea care mă fac să mă simt cu sufletul înapoi în mine. Şi da, poate pentru un om asta înseamnă ca cinci zile pe săptămână să se trezească la 6 şi să meargă la sala de sport. Şi da, poate pentru un om asta înseamnă ca lunea şi miercurea să meargă la salsa şi la bachata. Şi da, poate pentru un om asta înseamnă ca din când în când să se aşeze să scrie nişte scrisori pentru cei dragi. Şi da, poate pentru un om asta înseamnă ca săptămânal să facă un lucru pentru proiectele care-l însufleţesc. Fiecare după dorinţa lui. Fiecare după cum îi este mai potrivit.

Mă aşez să pictez căci asta este un alt lucru care mă însufleţeşte, care mă face să mă simt în viaţă, care mă face să simt că respir cu rost. Vă iubesc şi vă mulţumesc pentru fiecare secundă în care dăruiţi cu simplitate vieţii voastre. Şi da, nu-i nevoie să te dai peste cap. Nu-i nevoie să fii perfect. Nu-i nevoie nici să fii super dezvoltat personal. Este nevoie de ce îţi şopteşte ţie viaţa. Şi viaţa asta are atât de multe moduri prin care grăieşte că ţi-e mai mare dragul să o asculţi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s