Atelierul de creaţie şi o parte vie din viaţa mea


Când anul 2014 îşi sărbătorea a doua lună, pe lume a venit atelierul de creaţie. Locul de joacă al oamenilor mari ne-a dăruit multe trăiri autentice. Am călătorit  în lumea culorilor, am folosit arta ca spaţiu de vindecare, ne-am jucat şi am construit împreună un spaţiu de joacă în care fiecare om este bine primit cu toate ale sale.

Îmi aduc aminte ca şi când ar fi fost astăzi 🙂 Eram la Mihaela la o petrecere şi ghici ce… am primit culori, o pensulă şi o foaie de hârtie. Am pictat ore întregi. Eram calmă şi simţeam că asta este starea în care vreau să-mi trăiesc următoarea perioadă. Ajunsă acasă am scris cum îmi doresc să fie primul atelier de creaţie. L-am trimis în lume şi astfel a avut loc primul atelier de creaţie.

Au urmat întâlniri săptămânale ale atelierului de creaţie. Pictam, ne jucam, descopeream lucruri despre noi şi lăsam orele de creaţie să ne vorbească pur şi simplu. Atelierul a fost una dintre binecuvântările din viaţă mea. A deschis un nou univers pentru mine şi am fost binecuvântată să trăiesc clipe de magie alături de oamenii care  au participat la atelier. Şi da, oamenii aceştia nu sunt participanţi şi atât ci pas cu pas mulţi dintre ei mi-au devenit prieteni. Uite-i pe dragii mei prieteni. 

10320522_783969184969372_448745861215742574_n

Anii în care am meșterit atelierul de creație au fost ani binecuvântați. Spațiul acela pur, cald și plin de normalitate de la atelier ne-a adus împreună într-un mod atât de autentic și de pur. Astfel relațiile dintre oameni au crescut și unele chiar au înflorit. Mă simt binecuvântată căci culorile astea au deschis suflete, au lăsat prietenii să înflorească și ne-au arătat că raiul este de cele mai multe ori printre noi, printre trăirile simple de zi cu zi. Culorile au vorbit pe limba inimii și au adus în realitate povești care poate altfel le-ar fi fost greu să se lase văzute.

Mă bucur că atelierul a evoluat și acum a rămas tot liber. Poate să apară oricând și în orice formă. Și da, este deschis să aducă bucurie simplă. Noi ca oameni avem nevoie de normalitate și simplitate.

Privesc cu multă bucurie anii atelierului. Multe culori și zâmbete așternute într-o oază de normalitate. Ah! și ca orice proiect de suflet, nu stagnează ci duce sufletul mai departe. Acum ceva vreme am dus atelierul în vârf de munte. Tot el m-a inspirat să călătoresc și să ne aducem împreună și cine știe ce daruri mărețe mai aduce viață. Toate au rostul lor și fiecare proiect merită să zboare liber și susținut.

Am recitit de curând articolele despre atelierul de creație. A pornit atât de măreț și a continuat să crească frumos de la săptămână la săptămână. Temele erau inspirate de fiecare întâlnire cu oamenii, iar creația și-a urmat liber cursul. A fost perioadă în care am dăruit cele mai multe flori și parcă nici nu erau flori ci erau semne că oamenii sunt iubiți și că merită.

Și da, totul într-un cadru natural și fără forțări. Da, fără forțări și fără prea multe planuri. O minunăție de atelier care a fost ca o bucată de viață. Mi-a arătat mie cum vreau să trăiesc și a plantat în interioarele noastre niște semințe care tot înfloresc de la an la an.

Recunoscătoare pentru această călătorie. Recunoscătoare căci sunt prieteni ai atelierului care mi-au devenit prieteni de suflet. Recunoscătoare că ne-am văzut interioarele prin pictură și am reușit împreună să construim un spațiu atât de magic că dacă l-aș avea în față l-aș îmbrățișa ore întregi pentru toate darurile din acea perioadă.

Vă iubesc oamenilor pentru tot ce a prins viață în întâlnirile noastre de la atelierul de creație și după acestea.  Uite aici momente de la atelierele noastre.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s