Mica leoaică și noaptea cu lună plină


40467153_267566810553773_3012458497699741696_nVin zilele de concediu și noi decidem să trăim primul treasure hunt în doi. Ne așezăm alături și alegem unde vrem să ne trezim dimineața, unde colindăm ziua și unde vrem să ne odihnim corpurile. După zile cu alegeri care de care mai înalte, iată-ne față în față cu o călătorie magică. Ne avem pe noi doi și zile magice în față. Îmi dau seama pentru a mia oară că ador să mesteresc călătorii. Sunt niște celule prin interioarele mele care dansează de fericire atunci când mă așez să mesteresc călătorii. Zici că îmi plantez sănătate în timp ce pare că lucrez. Poate că a trecut ceva vreme dragul meu treasure hunt. Parcă de prea multă vreme nu ți-am mai spus cât de mult te iubesc. Te iubesc, dragă treasure hunt. Te iubesc pentru cât de blând și natural meșterești tu acel spațiu în care suntem aduși împreună om cu om. Te iubesc pentru că ai așa un dar măreț să aduci bucuria simplității printre sufletele noastre uneori în alergare. Te iubesc pentru că lași oamenii să vină în călătorie cu toate ale lor și le dai șansă să se vădă unii pe alții. Te iubesc pentru clipele alea de joacă pur copilărească. Te iubesc pentru fiecare oprire a omului în căsuțe de meșteri și pentru timpul acela divin în care avem vreme să ascultăm și să iubim. Te iubesc pentru modul tău jucăuș și liber prin care mesteresti prietenii de-o viață. Te iubesc pentru că prin tine simt că mi-am găsit unul dintre rosturile de pe pământul asta. Te iubesc pentru că înveți oamenii cu blândețe că este măreț să te lași surprins și să nu știi mereu totul despre călătorie. Te iubesc pentru că ne dai atât de multe momente în care magia este lângă noi.

Încă puțin și plecăm. Este primul nostru treasure hunt împreună. Și iaca așa începe viața să dăruiască. Viața este darnică și pare că are alte planuri cu noi. Da, alte planuri față de cele la care am lucrat noi zile în șir. Trăiesc alături de Andrei momente în care suntem aduși cu adevărat împreună. Mi-e greu să renunț la planurile noastre. Of Doamne, cât de greu îmi este să renunț la planurile noastre. Ce îmi place de mine că de dată asta nu mă ascund după blândețea forțată și spun clar că mă oftic căci mă văd obligată să renunț la planurile noastre. Drumuri și ore întregi în care mergem să descoperim de unde vin anumite dureri. Corpurile se liniștesc. Ce bine că suntem unul alături de celălalt. Ce bine că există iubirea în lumea asta. Ce bine că putem să fim sinceri față de noi și față de cel drag sufletului nostru. Ce bine că nu ne mai înșelăm pe noi crezând că așa îl iubim pe cel de lângă noi. Suntem împreună și tot ce îmi doresc este să fim sănătoși. Este o dorința care se tot înalță până la cer. Adormim împreună și iaca așa începe treasure hunt-ul. Astăzi trebuia să plecăm spre Hunedoara. Suntem însă în căsuța noastră și nici gând să putem pleca în călătorie. Viață a început să dăruiască în felul ei. Avem nevoie unul de celălalt și iaca așa se face joi.

Suntem la masă împreună. Mâncăm și ne decidem să plecăm spre mare. Când? Astăzi? Mai viață, dar ce ți-e și cu tine. Ieri habar n-aveam că astăzi vom pleca spre mare și astăzi ce faci cu noi :). Ce sentiment minunat îmi dă timpul asta în care mă așez să fac bagajul. Petrecere clară în interioarele mele. Vorba bunicii: „Ducace mai ești mai fată” (îmi zicea asta când mă vedea cât de bucuroasă eram înainte să plec în tabără) Apăi bunică să știi că ai avut dreptate. Ducace am fost și pare că ducace rămân 🙂 Vorba aia, dacă pornești la drum ducace, ducace rămâi cam toată viață.

În câteva ore suntem în mășină în drum spre mare. Așa, fără planuri. Mă bucur de nori, mă bucur de drum și de un noi împreună care mă tot surprinde de la o vreme încoace. În câteva ore ajungem.

Ne cazăm și de aici începe frumusețea. O curte frumoasă. Smochini cât vezi cu ochii. Omiduțe care abia așteaptă să se transforme în fluturi. Casă frumoasă. Vine noaptea și iaca așa începe să îmi miroasă ceva ciudat. Drept vorbind am găsit cazarea asta astăzi pentru astăzi. Unde mai punem că de căsuța asta se ocupă vecinul. Proprietarul este plecat în Grecia, iar această este căsuța lui de vacanță de la mare. Bun. Vecinul este super amabil. Își face treaba lui și iaca așa după o mâncare delicioasă prin Vama ne întoarcem în 2 mai la cazare. Sunt fericită, dar nu pot ignoră mirosul. Da, miroase a camera închisă și pare că este rost de mucegai. Drept vorbind nu sunt pretențioasă când vine vorba de cazare, dar iubesc curățenia, o caut și o apreciez. Mă tot foiesc. Andrei doarme la geam și mă bucur că măcar el poate să se odihnească. Trec orele greu. Ies afară în miez de noapte și stau să respir. Mă bucur că mă întâmpină luna. Abia aștept să vină soarele și să se facă dimineață. Miroase ciudat. Dimineața îl întreb pe Andrei dacă el simte să mai stăm aici. El zice că a dormit bine. În fine, plecăm la plajă și lăsăm noaptea în spate. Doar că după o zi de distracție, noaptea vine iar. Ajungem în camera. Aerisim suficient. Îl rugăm pe vecin să aducă niște soluții de curățat și mă apuc de curățenie. Dau cu mopul și în timp ce fac curățenie încep beculețele să se aprindă. Se aprind de parcă primesc energie de la inimă. Încep să simt momentul asta că pe unul ce iar mai mă șlefuiește. Să mă las eu oare șlefuită sau mai bine înghit și tac după cum sunt obișnuită?

Doamne, cât de clar îmi vorbești. Mă bucur că îmi vorbești cu blândețe. Altfel, poate aș fi refuzat să te aud. Ce mă bucur că știi cum să vorbești pe limba mea. Doamne, cât de clar îmi vorbești.

Las mopul și îl rog pe Andrei să o întrebe pe Alina numărul de telefon al unei doamne la care am fost cazați de ziua ei. Ca prin minune, Alina la ora aia târzie ne răspunde în două secunde. Sunăm și tot ca prin minune aflăm că mai au o camera liberă și că sunt deschiși să ne primească bucuroși. Îl sun pe vecin să îl anunț decizia noastră. Îl sun și pe proprietar și îi expun fix realitatea. Îi spun despre mirosul de mucegai și despre decizia de-a pleca din această seară. Primește mesajul cu seninătate. Ne facem bagajul în 10 minute timp în care inima mea cânta de bucurie. Doamne, câte trăiri și cât de măreață este viață asta din clipă în care învățăm „să trăim cu iubire față de noi”. Scriu acum și mă revăd. Făceam bagajul și îmi venea să plâng de bucurie că învățam să mă respect. Vecinul își cere scuze pentru că suntem puși pe drumuri noaptea, ne dă banii înapoi și în 10 minute suntem la nouă căsuța. Închid ușa de la mășînă și zici că iar a început petrecerea în interioarele mele. Îmi este atât de drag de mine și tare bucuroasă sunt căci văd de dată asta o femeie care alege să se respecte cu adevărat. Mi-e drag de mine. Două străzi am mers și am ajuns la căsuța nouă. Intrăm în camera și magia se arată. O camera curată, spațioasă și cu un aer atât de curat că zici că este suflețelul unui copil nou născut.

Mă simt ca un copil care și-a dăruit o naștere nouă. Este ora 22:45 și în ultima jumătate de ora parcă am renăscut. Îmi întind oasele, îmi las corpul să se odihnească, respir aer curat, simt prospețime și curățenie și îmi vine să plâng de bucurie. Doamne, câte trăiri. Doamne, ce mai curg binecuvântările după ce ne luăm niște decizii. Să va spun că de obicei oamenii de la cazarea nouă își închideau telefoanele seară, dar în seară asta( așa că prin minune) și-au lăsat telefonul deschis și iaca așa ne-au permis să adormim în curățenie în astă seară? Să va spun că de ceva vreme tot îmi văd interioarele că vor să vorbească lin, clar și deschis despre ceea ce simt ele? Și măreț este că de data asta vorbim și despre lucrurile mai puțin frumoase.

Doamne, cât de ușor vorbesc despre binele pe care îl văd în oameni. Îmi este ușor să-i văd și să le spun cu deschidere despre ce lucruri mărețe văd în interioarele lor. Îi văd cum înfloresc sub cuvintele sincere și mă bucur că pot să văd măreția din oameni și că am glas să le și vorbesc despre ea. Pur și simplu lucrurile astea izvorăsc natural din interioarele mele. Izvorul ăla natural prin care vorbesc și despre ce mă deranjează pare să fie secat cam de pe vremea în care m-am născut. Am început anul asta să vorbesc și au început să apară primele firicele de apă din izvor. Timide, dar firicelele astea de apă se tot adună. Doamne, cât de greu îmi vine să vorbesc despre ce nu îmi place, ce mă deranjează, ce simt că nu mă onorează… Când a început să curgă apă din acest izvor mă vedeam ca pe o mică leoaică ce învață să își apare puiul. Și cum să fie dragă de leoaică decât vulcanică 🙂 Mă tot surprindeam și vedeam cum în interioarele mele se acumulează o energie ciudată. Începeam să tremur pe interior și pas cu pas vulcanul era gata să erupă. Spuneam ce mă deranjează, dar pentru că îmi era atât de peste mână o făceam ca leoaica aia care își apară puiul de pericolul din sălbăticie.

40436330_1989310294424115_2788388980125597696_n

În seară asta leoaica s-a simțit în siguranță. Dragă de leoaică a spus clar, lin și corect ce o deranjează. Vocea a fost calmă, clară și fără tremurul acela plin de energie grea. Leoaica dragă s-a surprins că poate și altfel să le spună celor din jurul ei ce o deranjează. Leoaică s-a simțit în siguranță. A vorbit clar și a renunțat să fie ignorantă față de ea. Da, ignorantă. Și o zic cu mare drag de mine. Mă cunosc și știu că mă ignor des și iaca așa aleg să tac și să înghit. Nu știu ce s-a întâmplat anul asta prin viață mea, dar ignoranța asta a tot vrut să se transforme. Dragă de leoaică în seară asta a luat mopul. a spălat pe jos și apoi și-a lăsat inima să vorbească cu Dumnezeu. De acolo a început să curgă izvorul asta nou și atât de străîn. În seara asta leoaică s-a simțit în siguranță spunând ce o deranjează și onorand întreagă ei ființă.

Mica leoaică stă acum și se odihnește. Andrei a adormit și eu nu mă mai satur să mă bucur. Doamne, ce bucurie să văd că într-o jumătate de ora s-au reașezat lucrurile și iată că în următoarele zile dormim în curățenie și mai presus de toate învăț și eu că merit să mă onorez. Mă ridic să beau niște apă. Am bucurie în fiecare celulă. Aici geamul lasă luna să se vadă. Ioi, ce luna plină și frumoasă este în seara asta. Mai aduc puțină bucurie peste ce era deja prin interioarele mele. Am dormit ca un prunc și m-am trezit cu un mare drag de mine. Toată ziua am fost cu gândul la schimbările astea mărețe care se tot așează lângă mine. 

Te iubesc, mică leoaică. Somn lin și călătorie sinceră.

Și da, hai să ne lăsăm izvoarele să curgă. Poate că la început ne este greu. Pentru mine nu-i natural să vorbesc despre ce mă deranjează la timp și cu blândețe, claritate și corectitudine. Poate mică loaica are și ea temerile ei. Îi este frică să nu fie respinsă de ceilalți pentru simplu fapt că se onorează pe sine. Te iubesc, mică leoaică. Știu că nu îți este natural să vorbești și astfel. Știu că ai găsit izvorul asta secat și poate că ai crezut că așa o să rămână toată viață. Iaca așa iată că sunt izvoare care renasc . Te iubesc, mică leoaică. Ce gust delicios are viața asta vie.

Te iubesc, mică leoaică. Somn lin și călătorie sinceră.40493930_2069156343399141_3282879126238658560_n

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s