Treasure Hunt- Apuseni, tărâm al dorurilor regăsite


46108105_2222145501151078_3810764889346015232_nCe dor mi-a fost. Ce dor mi-a fost de tine. Ce dor mi-a fost de mine. Ce dor mi-a fost de noi. Atât de dor încât m-am așezat lângă mine și mi-am adus aminte cât de vindecătoarea mi-e țara și simplitatea. Da, se simte liniștea, dorul de călătorie, de frumos și de simplitate. Uite că pe 30 noiembrie- 2 decembrie „Apuseni, tărâm al dorurilor regăsite” ne bine primește pe meleagurile lui.

Treasure hunt-ul este o călătorie meșterită cu drag de om simplu, Românie magică, ținuturi binecuvântate, meșteri blânzi și oameni care din când în când merită câte-o călătorie de suflet. Respiri bucuria simplității, te așezi pe un deal și privești în zare, te liniștești și respiri. Pășești într-o căsuță de meșter și parcă te îmbrățișează liniștea. Nici nu-ți dai seamă când inima se încălzește și începe să îți mulțumească. Taci și simți. Plângi de simți. Vorbești despre ale tale și ești ascultat. Mănânci în tihnă și din mâini de om care încă mai are vreme să spună o rugăciune când gătește.

Ce măreț să știi atât :” Sunt curios de darurile călătoriei și plec în căutarea de comori de pe meleagurile binecuvântate ale munților Apuseni. Da, iar restul este poveste”.

Treasure Hunt-ul are darul să ne poarte cu blândețe către noi și către ceilalți. Avem mâini care să mângâie, gură care să tacă, ochi care să vadă și suflet care să se înțeleagă. Când omul pleacă într-o căutare de comori, se găsește de cele mai multe ori pe sine…așa, cu simplitate și cu naturalețe.

Ce bine-i să mă așez aici pe deal și să ascult sunetul asta de tulnic. Mă trezesc și am timp să tac, să plâng, să râd, să simt. Mă așez la masă. Aici se simte mâna bunicii care a pregătit merinde bune chiar și pentru suflet. Doamne, ce masă bogată. Doamne, ce sunet divin.

Treasure hunt-ul ne dăruiește tihnă, timp de colindat prin păduri, sunet lin de tulnic, meșteri care abia așteaptă să ne deschidă ușă și inimă, masă ca la bunica acasă, peșteri magice, povești „aurite„, locuri în care acum 100 de ani s-a născut o țară, cetăți, misiuni și tot felul de comori.

Tac și simt. Mi-e atât de dragă simplitatea. Am trăirea că România mă deschide către mine. Ioi și câte daruri regăsesc prin interioarele mele.

Te invit într-o călătorie a simplității. Da, nu știi de la început care-i drumul și nici experiențele ce urmează să le trăiești. Primești înainte de călătorie toate informațiile de care ai cu adevărat nevoie, iar în călătorie ai la îndemână hărțile, jocul, misiunile care te poartă prin trăiri numai bune de păstrat la suflet.

De ai știi câtă bucurie se trăiește atunci când se meșterește fiecare misiune, hartă, surpriză din călătorie 🙂 Știi care este magia treasure hunt-ului? Misiunile, comorile, vizitele în căsuțele meșterilor, hărțile și oamenii sunt magia treasure hunt-ului.

Vă mulțumesc și simt că de trei ani treasure hunt-ul ne-a dăruit călătorii de suflet, ne-a învățat că magia simplității există chiar și aici pe pământ, că oamenii nu se nimeresc la întâmplare unul lângă altul, că meșterii sunt atât de deschiși să ne deschidă ușă și că oamenii sunt atât de frumoși când se aduc împreună.

Plecăm în Apuseni pentru o nouă magie 🙂

Cum mă alătur în călătorie? Simt că mi-e potrivită o călătorie simplă în „Apuseni, tărâm al dorurilor regăsite” și trimit un mail de înscriere la treasurehuntromania@gmail.com. Avansul pentru această călătorie este de 100 ron și este dăruit până pe data de 28 noiembrie. Datele le primești cu drag după mail-ul de înscriere.

Investiția în treasure hunt-ul „Apuseni, tărâm al dorurilor regăsite”:490 ron. Include 2 nopți de cazare în camere magice, transportul, experimentarea meșteșugurilor, intrarea la cetate, magia peșterilor, masa bogată pregătită de o bunicuță blândă și întreagă experiență a călătoriei împreună. Transportul îl vom face cu mașinile, iar șoferii călători primesc în dar 50 ron reducere.

Plecarea. Plecăm Vineri(30 noiembrie) din București la oră 07:00. Ne întoarcem duminică seara către căsuțele noastre. Și da, Apuseniul sigur ne pune în traistă amintiri la care să ne întoarcem în viață noastră de zi cu zi.

Să fim sănătoși și să avem putere să ne vedem de călătoria noastră. Da, fiecare om are nevoie să se întoarcă din vreme în vreme spre a lui călătorie și de poate să-i rămână alături. Ne mai pierdem, dar ne mai și regăsim…și darurile, și dorurile și pe noi.
Mulțumesc, om cu toate ale tale, pentru tot ce o să trăim împreună în călătorie.

Și da, călătorim cu treasure hunt-ul de ani buni și iată aici câteva din cele trăite împreună.

https://www.facebook.com/pg/Treasure-Hunt-in-magica-Romanie-1039630372788719/photos/?

2 răspunsuri la „Treasure Hunt- Apuseni, tărâm al dorurilor regăsite

  1. Zona Apusenilor este o zona superba. Drumurile-s proaste, insa si rupi masina pana ajungi undeva 🙂 Am fost pe-acolo acum ceva vreme, s-or mai fi reparat de-atunci 🙂

    Te saluta blogerita cu cafeneaua de la coltul internetului si te-astept la o cafea si-o poveste cand ai chef 🙂

    • Asa-i ca drumurile nu sunt foarte bune. Pentru noi a fost o calatorie foarte faina. Am vazut dincolo de drumuri si am dat de brazi falnici, oameni blanzi, tulnicareasa Paraschiva si cantecul ei. Am mancat curat si am trait o experienta tare frumoasa impreuna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s