„Cine-i om atunci trăiește/ Și ce-i place tot iubește”


59593374_2140983612653384_3602074172190097408_n

Ascult muzică românească veche și mi-e liniște. Se aude cavalul, acordeonul, vioara și vocea curată de om cu tălpile goale. Ce voce curată și vie. Ce sunete clare venite direct din țambal. De unde venim și către ce ne îndreptăm? Hai să trec direct la versul care mă atinge de vreo trei luni încoace. Era seară și la un moment dat a venit la lumina un gând. Domnule, ce frică m-a cuprins. Nu era gând din acela ocolitor. Dragul de el era direct și clar și nu-mi spunea povești ci pur și simplu mă întreba: Cum ar fi viața unui om de nu ar mai trebui să muncească și pentru bani? Acum știu ce zici. Cum de ai ajuns de la caval la bani? Și ce-i cel mai măreț este că nici nu-i un gând despre bani ci un gând despre viață.

Ascult de trei luni încoace ce vine către mine și când mă apucă iubirea, când mă apucă frica de la câtă iubire mă cuprinde. Câtă iubire am în mine? Mi-e frică uneori de cât de diliu iubesc și ce mod măreț are iubirea de-a mă ajuta să învăț. Ascult de trei luni încoace ce vine către mine. Aud ce-mi place. Aud ce nu-mi place. Aud ce vreau să aud. Aud ce nu vreau să aud. Aud ce este și uneori ce îmi imaginez.

Viața în ultimii ani a fost pentru mine un dar de la Dumnezeu. Am primit în dar proiecte care mă conectează cu toată Dumnezeirea din mine. Mi-e atât de bine conectată cu Dumnezeirea din mine. Este un prea plin de bucurie care vindecă tot ce îmbrățișează. Și cu toată Dumnezeirea asta din mine tot am zile/săptămâni când simt un gol imens. Și uneori, fug să-mi umplu golul cu de toate. Alteori, stau și chiar de doare golul îl las să fie gol. Nu sar să pun repede alte flori în vaza de flori. Las vaza să respire și să-și cheme ea noile flori. Golul nu se umple bine când nu-i dau pace spațiului să respire o lecuță. Golul din interioare este ca o casă nouă care are nevoie de nopți line în care „casa este lăsată să respire înainte să fie locuită”.

Din sentimentul acela de gol mi-am trăit de mii de ori înflorirea. Mi-am plâns rănile cu sinceritate și fără să mă ascund că mă doare de mor. Din golul acela mi-am auzit vocea.

Cum ar fi viața unui om de nu ar mai trebui să muncească și pentru bani? Îmi aduc aminte atât de clar seara aia. Suflețelul meu a început să răspundă. Aș avea mai mult timp să fac ce iubesc cel mai mult. Aș avea vreme să trăiesc mai mult. Mi-a fost atât de ușor să îmi imaginez cum ar fi să nu muncesc și pentru bani pentru că am avut o perioadă în viață mea când nici nu știam bine cum arătau banii. Nici nu apucam să-i văd bine că trebuia să îi dau în stânga și în dreapta. Am avut săptămâni în care nici nu știu cu ce trăiam. Aveam și atunci multe daruri în interioarele mele și mă bucur că ființă mea a fost blândă și m-a lăsat și atunci să le văd și să le trăiesc cu totul. Cred că ceea ce a salvat viață mea a fost că întotdeauna am putut să privesc în interioarele mele, să-mi văd darurile și să le las să iasă. Am prins curaj să mă las ghidată de ce-i în interiorul meu și deși în exterior lucrurile nu se vedeau întotdeauna roz, viață mi-a fost până acum recunoscătoare că am trăit-o cu interioarele la vedere.

Lecția mea cea mai mare este să nu ignor realitatea ci să dansez cu ea. Da, este foarte ușor să ignor realitatea. Da, este ușor să mă ignor. Da, este ușor să zic că a avea o cremă bună și o mâncare sănătoasă pe masă sunt fițe. Oare este drept pentru existența mea pamânteană să mă privez de astfel de bucurii?

Revin la întrebarea care m-a tot întors pe toate părțile. Cum ar fi viața unui om de nu ar mai trebui să muncească și pentru bani? Eu una știu clar că aș stă ani întregi călătorind prin toate lumile, aș picta de mână cu Dumnezeu, aș scrie povești pentru sufletele oamenilor, m-aș jucă și aș luă alături de mine la joacă tot ce înseamnă suflet de om, aș ține oamenii în brațe, le-aș povești oamenilor despre darurile din interioarele lor, aș îmbrățișa mâini muncite de oameni și aș căsca gură și sufletul la poveștile lor…. Ah. Am și imagini clare despre viață asta magică în care eu, Alexandra, nu aș fi nevoită să plătesc întreținere, facturi și alte cele. M-a prins un soi de tristețe. Păi da, mă gândesc la toți bebelușii din lumea asta care își trăiesc viețile departe de părinții lor. Mă gândesc la femei cărora le este teamă să vorbească despre lucrurile care le dor de frică să nu își piardă joburile și prin asociere banii necesari pentru hrana micuților de acasă. Mă gândesc la toate cuplurile care se despart pentru că în fiecare seară ajung cu noaptea în cap și nu mai au vreme de iubire, sunt obosiți să mai se și iubească, doar poate să se pregătească pentru a două zi de muncă. Mă gândesc la tăticii care pierd copilăria celor mici pentru că șeful lor le-a oferit o „oportunitate peste hotare” și o mărire de salariu. Mă gândesc la tot ce este în sufletul unui artist care muncește pentru că are datorii pe care trebuie să le plătească, iar pe tablourile sale, oamenii încă nu dau prea mulți bani. Mă gândesc la toți copii care se leagă de telefoane căci au și uitat cum mai este o seară cu adevărat în familie. Mă gândesc la toți oamenii care se pierd pe ei în viață în care cred ei că au nevoie să fie pe placul tuturor.

Mă gândesc la mine. Sunt zile în care vin acasă atât de obosită că îmi este greu să-mi țin capul sus. Mă simt obosită și deși încolțește în interioarele mele nevoia de creație știu că sunt prea obosită să mă așez să pictez. Mă așez să citesc o carte pe care încep să o iubesc și după 10 pagini adorm ca un prunc. Sunt pe drum și așa multe idei despre ce să scriu am că abia aștept să ajung acasă să încep să scriu. Ajung și îmi dau seama că al meu corp este foarte obosit și că tot ce am nevoie este un somn bun.
Bun. Cum ar fi viața unui om dacă nu ar mai trebui să muncească și pentru bani? Multe răspunsuri au venit către mine.

Un răspuns a venit și tot îmi grăiește: ALEGERI. Da, viața asta a mea mi-a dat șansa să aleg. Am șansa să aleg pe ce drum pășesc. Nu sunt o pană de porumbel ce cade din aripa unui porumbel și se îndreaptă spre pământ. Sunt un om care s-a născut pe pământ și poate să zboare prin tot ce este el clipă de clipă. Îmi place de mine de multe ori. Mai ales când văd că ceva nu îmi place la viață mea și mă așez să-mi scriu. Și stau și îmi scriu zile întregi în dorință mea vie de-a curăța interioarele și de-a lăsa să iasă la lumină ce este mai potrivit să iasă de acolo. Și da, pornesc să scriu cu promisiunea că sunt pregătită să primesc ce îmi scriu. De ani buni am obiceiul asta și mă simt recunoscătoare. Cele mai mărețe decizii le-am luat în zilele în care am ales să-mi scriu sincer, să-mi iau decizii și apoi să mă și adun să le aduc în realitate. Și viață mea mi-a dăruit magie de fiecare dată când m-am așezat cu asumare lângă mine.

Un răspuns a venit și tot îmi grăia despre BUCURIE. Este ușor și simplu să îmi repet în fiecare seară că mă simt obosită și să mă bag la somn tristă că nu am suficient timp pentru creațiile mele. Este calea ușoară. Mișto însă că mai are UBER-ul și niște străduțe mai necunoscute. Hop iată că văd că pot și altfel. Vin de la job și zic, ia să mă așez să-mi dăruiesc un lucru care mă înviorează. Și da, pot să citesc 10 pagini dintr-o carte care mă împlinește. Pot să prelungesc drumul spre casă cu o plimbare pe străzi necunoscute. Și da, pot să merg să fac sport și așa, ca din minune, să mă simt plină de energie. Și da, pot să-mi văd prietenele de suflet la un ceai la o vorba de la suflet la suflet. Asta-i calea fără presiune și ghidată de bucurie. Ce bucurie pot să-mi dăruiesc astăzi? Ce îmi aduce mie bucurie? Încotro mă ghidează bucuria din mine? Cum pot să duc din bucuriile mele și la job-ul meu de zi cu zi? Cum pot să mă simt cât mai vie în cât mai multe momente din zi? Cât de conștientă sunt de bucuriile pe care le am deja? Cât de repede trec pe lângă ce am deja în căutarea a ce nu am încă? Câte presiuni am să-mi dăruiesc?

Un răspuns a venit și tot îmi grăia despre PRESIUNI. Punem mii de presiuni pe sufletele noastre. Oare așa să fie natura omului? Nu prea cred. Să fiu o soție iubitoare, caldă și blândă. Să fiu mămica perfectă. Să fiu femeia de business de succes. Să fiu prietenă perfectă. Să fiu artistă împlinită de creația ei. Să fiu frumoasă. Să fiu slăbuță și cu musculatura puternică. Mama mea, dar câte presiuni 🙂 Cum să-mi ignor firea mea? Cum să ignor că sunt momente în care simt să fiu în carapacea mea, nu vreau să văd nici copil, nici bărbat, nici proiecte de succes….vreau să mă văd pe mine și pare că nu am chef să mai fiu perfectă pentru toți ci am chef să fiu normală pentru mine. Plâng de îmi curăț inima. Plâng și îmi vine să mă iau în brațe. Ce dor îmi este de brațul meu iubitor de mine. Știți ce? Nu am chef nici să-mi pun chiloții aia sexy să te seduc pe tine, bărbat iubit. Nu am chef nici să ieșim afară să avem timp special, copilul meu iubit. Nu am chef nici să strălucesc în lumina unui proiect de succes. Vreau să fiu și atât. În clipă asta în care mă simt imperfectă. Nu vreau să-mi mai ignor firea. Vreau o viață fără presiuni. Și știi ceva? Uneori mă învăț cu presiunile până când începe spinarea să mă doară, sau nu mai vrea vreau genunchi să nu mă mai asculte .

Un răspuns a venit și tot îmi grăia despre PRIVEȘTE ȘI GRĂIEȘTE. În ultima vreme sunt conștientă din ce în ce mai mult de darurile din prezentul meu. Accept bucuriile ce se tot întâmplă în prezentul asta. Îmi dau seama că sunt multe zile în care sunt tristă pentru că nu am puterea să-mi văd bucuriile și mă tot uit la ce nu am făcut bine, la ce am greșit, la ce am spus aiurea…Bun. Mă înțeleg. Mă bucur însă că am ochi și pentru bucuriile astea mici din viață mea. Și cu cât le văd mai de aproape îmi dau seamă că nu sunt chiar așa mici. Sunt bucurii mari și viață mea este una împlinită. O viață împlinită care vrea să se trăiască în continuare. Îmi grăiesc. Le grăiesc celorlalți. Grăiesc ce simt și zău că nu mi-e chiar natural. Mi-am dat seamă de mult timp că îmi vine natural să văd binele din oameni și să grăiesc despre el. Cred cu toată ființă asta și am avut și ani buni de exercițiu. Atunci când însă văd „răul” și răul acela mă atinge până la oase:) îmi este mai ușor să îmi fie teamă că nu o să mai am parte de iubire și…..ce fac? tac de teamă să nu care cumva să fiu exclusă, să fiu judecată, dată deoparte și neiubită. Și ce să vezi? Nu-i sănătos pentru mine. Ce mă bucur că am putut să fiu sinceră cu mine. Da, mi-era greu să vorbesc pentru că mi-era o teamă de moarte că am să rămân neiubită, iar eu fără iubire nu pot să trăiesc. De luni bune îmi dăruiesc o experinta magică. Grăiesc cu iubire. Dau iubirea eu de la început, mă asigur că atunci când o dau o primesc deja de la mine și apoi….ce se întâmplă mai departe nu mai este treaba mea. Am vorbit mult mai des despre ceea ce îmi făcea rău și măreț este că am rămas iubită de oameni și mult mai profund de mine. Cum să nu mă iubesc acum mai mult când nu mă mai dau deoparte? Da, voiam să spun ceva și păstrăm pentru mine și transformăm totul în durere…..mă dădeam deoparte. Acum că grăiesc, observ că lucrurile înfloresc în jurul meu și relațiile cresc cu rădăcini sănătoase.

Ioi este deja târziu. Omule drag, îți mulțumesc că ai ajuns aici. Este o călătorie așa frumoasă. Și da, poate că sunt zile în care job-ul de toate zile ne istovește fizic, dar mă uit la cum am zis că ar arată viață mea dacă nu ar trebui să muncim și pentru bani și ….văd că multe din ele le trăiesc deja( dar alături și de bani). Poate că nu neapărat în formă gândită de mine la început, dar acum drept vorbind….viață asta are nevoie să fie trăită și nu gândită la milimetru.

Noi suntem peste tot. Și la job suntem tot noi. Și da, se poate să ducem din întreagă noastră ființă către lumea de la job-ul de toate zilele. Și da, noi suntem peste tot. Banii au rolul lor în viață noastră. Sunt pentru o viață alături de noi, de bucuriile noastre, de decizii, de ghidajul interioarelor, de cerut ajutorul când este cazul și de abundență.

Suntem binecuvântați căci ne-am născut în timpuri în care putem să ne facem alegerile, să ne onoram deciziile și să ne trăim viață cu toate ale sale. Simt că important pentru mine acum este căror lucruri le dau energie. Și da, mă ajută să mă uit zilnic la mine cu blândețe și cu determinare. Fiecare ființă are dreptul la provocări și poate banii vin să ne învețe cum să ne trăim viață mai cu bucurie și cu o împlinire deplină în raport cu menirea noastră măreață de pe acest pământ.

„Cine-i om atunci traieste. Ă Noi suntem peste tot. Și la job suntem tot noi. Și da, se poate să ducem din întreagă noastră ființă către lumea de la job-ul de toate zilele. Și da, noi suntem peste tot. Banii au rolul lor în viață noastră. Sunt pentru o viață alături de noi, de bucuriile noastre, de decizii, de ghidajul interioarelor, de cerut ajutorul când este cazul și de abundență.

Suntem binecuvântați căci ne-am născut în timpuri în care putem să ne facem alegerile, să ne onoram deciziile și să ne trăim viață cu toate ale sale. Simț că important pentru mine acum este căror lucruri le dau energie. Și da, mă ajută să mă uit zilnic la mine cu blândețe și cu determinare. Fiecare ființă are dreptul la provocări și poate banii vin să ne învețe cum să ne trăim viață mai cu bucurie și cu o împlinire deplină în raport cu menirea noastră măreață de pe acest pământ.

„Cine-i om atunci trăiește/ Și ce-i place tot iubește”, vorba cântecului. Să va spun că astăzi m-am întors de la grădiniță cu un băț primit de la un băiețel. L-am primit cadou în curte când ne jucăm și ne iubeam. Să va zic că nu am putut să arunc bățul ăla și că pe drum mergeam cu el prin ploaie și mă bucurăm ca un copil. Și da, a avea rolul de educator, de prieten de creștere în viață unui copil este un rol măreț și tare darnic. Am ajuns aici pentru că am decis că vreau să rămân conectată la ceea ce sunt eu. Și da, sunt zile în care sunt obosită fizic, dar am trăirea că Dumnezeu m-a așezat în locul cel mai potrivit pentru mine. Și da, măreț este că am vreme și pentru celelalte atât timp când sunt atentă către ce dăruiesc energia mea. Iubesc treasure hunt-ul, vremea în care scriu, timpul în care pictez și cresc alături de creșterea plină de iubire a celor mici la grădiniță. Hai să ne lăsăm iubiți după cum vrea și Dumnezeu. Căci da, ochi să am să văd că ce îmi doresc, se întâmplă în viață mea de zi cu zi. Și când nu îmi mai doresc ceva, am puterea să cresc lucrurile grăind cu sinceritate.

Vă iubesc și am încredere că ne-am născut aici cu un scop măreț. „Cine-i om atunci trăiește. Și ce-i place tot iubește”, vorba cântecului de început de călătorie. Banii susțin bucuria și visurile mărețe ale omului. Ochi să am să-mi văd toate binecuvântările și să îmi aduc aminte că peste tot pe unde merg sunt eu.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s