Este liniste. Doamne, cat de mult m-am apropiat de corpul meu. Doamne, cate locuri avea dragul de el despre care nici nu aveam habar ca exista. Hm! Am avut trairea ca am pierdut tot si iata cum dragul de el m-a ajutat sa castig mai mult. Este liniste si astazi m-am trezit cu multa iubire prin corp.

Acum cativa ani pornea calatoria mea alaturi de genunchi. Ma intorceam de pe munte si eram plina de neincredere. Ma durea piciorul si ma tot reconectam la coborarea mea de pe munte. Multa durere la fiecare pas. Fiecare pas trait ca pe o prabusire. Eram in treasure hunt si coboram de pe muntele magic. Aveam sa traiesc cele mai conectate clipe la mine. Genunchiul meu incepea sa ma transforme.

Treasure hunt-ul se termina si eu abia incepeam sa calatoresc. Eram acasa si la mine au venit in vizita mii de dureri. Imi era frica sa nu care cumva sa pierd tot ce am descoperit ca iubesc. Doamne, si cat de mare si invaluitoare este frica asta. Cum sa pierd totul cand am descoperit pentru ce am venit pe acest pamant? Cum sa pierd calatoria? Cum sa pierd respiratul de pe munte? Cum sa pierd diminetile mele de cautare si regasire intr-un rasarit? Cum sa pierd puterea de-a sta pe cele mai ascutite varfuri in cel mai magic echilibru? Cum sa pierd dansul si tot ce primesc in magia timpului lui?

Sunt in camera mea. Tocmai m-am intors de la infiltratii. Genunchiul meu are o fisura de menisc pe care incepem sa o vindecam. Sunt pentru cateva ore singura in casa. Andreiu meu este plecat sa rezolve din treburile noastre. Sunt singura si am mult timp de mine. Suna soneria. Curierul imi aduce o factura. Stiu ca pot sa ajung pana la usa. Doamne, ce drum lung pana la usa. Nu am deloc echilibru. Doamne, mi-e greu sa merg. Uite un om care alerga pe munti si acum abia daca ajunge pana la usa.

Imi amintesc acea zi ca fiind prea acum. Am inchis usa, am spus multumesc curierului si m-am intors la mine. Am plans ca un om care este pe punctul de-a pierde mult prea mult din ceea ce iubeste. Nu puteam sa le dau pur si simplu drumul. Aveam multa durere in mine. Cum? De ce eu? De ce acum? Mi-am plans prezentul fara sa pot sa imi mai vad viitorul.

Zilele au trecut. Chiar anii. Am trecut de la lupta la eliberare. Am trait o ura puternica fata de ce traiam si fata de neputiinta mea de-a continua cu ce iubeam mai mult. Nu puteam sa imi mai tin micutii in brate la gradinita. Nu puteam sa mai urc pe munti in cautarea apusurilor, a rasariturilor, a respiratiei mele. Nu puteam sa mai dansez fix in clipa in care antrenorul m-a anuntat ca intru in echipa de avansati. Nu mai puteam sa mesteresc treasure hunt si sa fiu atat de aproape de lumea in care am venit si sa iubesc cel mai inalt.

Acum. Sunt alt om. Si n-am pierdut. Am castigat. Dar ce sa vezi? Vad acum cand sunt departe de clipa aia de inceput? Vad acum, dar atunci ochisorii mei erau prea plini de lacrimi ca sa vada speranta.

Acum. Sunt o alta femeie. Am primit sansa la o iubire mai inalta. Iubirea asta n-a fost atinsa singura. Am avut niste oameni magici in jurul meu. Marcel Profirescu( kinetoterapeutul meu) a plantat in mine semintele magice. M-a pus in contact cu al meu corp. Mi-a deschis ochii catre un univers in care un corp sustinut…sustine. Si ce-i cel mai profund este ca mi-a devenit prietenul care m-a sustinut in toata calatoria mea de vindecare. A fost calm, ferm si bland. Mi-a spus adevarul cand am avut nevoie de el. Ioi, si cata nevoie de adevar aveam cand plecam pe cararile mele. Plecam des spre dureri nebune, spre suferinte care mai de care, iar el ma aducea mereu in prezent.

Fiecare om care mi-a stat aproape in acesti ani mi-a plantat magie prin interioarele mele. Andrei, si-a vazut femeia mai altfel. Si lui i-a fost greu sa isi piarda femeia pe care o iubea. Totul se ducea. Totul se pierdea. Zilele noastre de iubire din varf de munte. Noptile in care adormeam cu toata natura langa noi. Dansul nostru. Zilele noastre de antrenament la salsa. Plimbarile noastre. Calatoriile noastre nebune si pline de aventura. Firea noastra de exploratori era pusa pe pauza. Dragul de el, a fost nevoit sa se indragosteasca de femeia ce eram acum. Tot eu eram, doar ca nu mai puteam face ce faceam inainte. Genunchiul meu era prea slab ca sa mai plec asa de des pe drumurile explorarii. Acum eram pe drumurile vindecarii.

Prietenii mei magici m-au acceptat cu toate ale mele. Tipa aia nebuna care topaia peste tot, era acum pe scaun si mult mai potolita. Ioi cat de greu sa ma obisnuiesc eu cu mine asa. Ioi si cata iubirea am primit de la prietenii mei. Au fost atat de viu alaturi de mine si de fiecare pas pe care am reinvatat sa il fac. Doamne, ce presiuni puneam eu pe mine. Imi era frica sa nu care cumva sa ii pierd pentru ca ei erau obisnuiti cu Alexandra cea veche. Nuuuuuu. Nici pe departe. Eu tot cu iubire ii priveam chiar daca acum sedeam mai mult pe scaun. Iar ei tot cu iubire ma priveau chiar daca in capul meu era o poveste a trecutului. Doamne, ce prieteni magici si cat de multa acceptare si iubire primim.

Iata-ma acum. In dimineata asta m-am trezit cu multa iubire in corpul meu magic. Genunchiul s-a vindecat. Mai sunt lectii pe care inca le primesc de la el. Inca mai are zone in care invatam impreuna sa ne recapatam echilibrul si flexibilitatea. SUNTEM BINE IN PREZENTUL ASTA.

Ioi si cat de magic este sa fiu libera de trecut. Stiu ca sunt mii de lucruri pe care le iubesc la trecutul meu. Stiu ca acolo, in trecut, se afla, multe dintre iubirile mele. Da, iubirile mele la care nu am avut acces direct in toata perioada asta de vindecare. Dar ce sa vad? Ma intorc la iubirile mele mult mai vie si mult mai capabila de iubire. Acum, dupa toata perioada asta de sedere, vad iubirile mele cu si mai multa iubire. Ele nu au plecat din trecut. Tot ce am facut in trecut ramane cu mine. Nu pleaca ci pur si simplu asteapta. Da, iubirile mele m-au asteptat in pace sa ma vindec si sa revin la ele de mai simt potrivit. Unele iubiri raman in trecut si asa este cel mai magic sa fie. Altele, stau acolo in pace pana cand noi revenim la ele. Iubirile nu se strica. Iubirile nu se deterioreaza. Tot ce iubim noi si pentru o perioada nu mai putem face, ramane neatins de vrem. Toate lucrurile pe care le iubesc simt ca au ramas infloritoare. M-au asteptat in liniste. Erau dispuse sa nu mai revin la ele nicicand. Erau dispuse sa ma astepte multa vreme si sa ma primeasca mai apoi cu tot ce au ele mai sfant.

Da, ceea ce iubim nu dispare. De ce? Pentru ca iubirea face ca lucrurile sa fie eterne. Orice este atins de iubire merge in universul eternului. Din etern, doar intindem mana si iubirile revin catre noi. Cand se intampla ceva in viata noastra si simtim ca ne indeparteaza de lucrurile pe care le iubim…sa stam pe pace caci tot ce iubim este in universul eternului. Acolo ele stau pe pace. Acolo ele raman fix asa cum le-am lasat noi. Si stii ceva? Eu simt ca acum sunt in perioada mea de revenire la iubirile mele. Si ma intorc catre ele mult mai vindecata, mult mai conectata cu al meu corp, mult mai vie si mult mai in viata. Iubirile mele tot aici sunt. Da, caci toate iubirile/pasiunile noastre sunt in viata. Cat noi suntem in viata putem sa le luam si pe ele cu noi in viata. Si fara presiuni nebune.

Doamne, ce eliberare sa simt cu totul ca pot oricand sa ma intorc la iubirile mele. Doamne, ce eliberare. Asa de multa teama am trait. Doamne cat de multa frica am avut in mine si cat de multa amaraciune am avut stiind ce iubesc si stand departe de acele lucruri pentru o perioada. Doamne, iti multumesc caci acum ma asez langa iubirile mele mult mai inflorita.

Doamne, iti multumesc pentru ca acum ma asez langa iubirile mele mult mai inflorita. Pot iar sa colind muntii. Acum insa sunt mai inflorita si am sa traiesc fiecare calatorie cu atentie pentru corpul meu. El nu este obligat sa ma duca la fericirea din munte fara ca eu sa nu am nici-o responsabilitate fata de el. Ioi, ce mi-am amintit. In vara trecuta am fost de vreo trei ori pe munte. Am fost in ture usoare pe care acum cativa ani nici nu le-as fi facut. Prea usoare pentru cata putere era in mine. Ioi, dar era cu adevarat putere sau era si un soi de ego crescut? Ioi cum am fost turele din vara. Mergeam si ii multumeam lui Dumnezeu pentru fiecare pas. Mergeam si nu imi pasa ca sunt ultima. Nu imi mai era frica sa fiu ultima. Cu ani in urma cand ramaneam ultima simteam o sufocare. Imi era frica sa nu se intample ceva cu mine si sa nu am pe nimeni acolo. Ioi, ce inflorire traiesc daca las viata asta sa ma iubeasca pe bune la fiecare pas. Calatoriile de pe munte din anul trecut au fost foarte aproape de Dumnezeu. Vindecarea asta m-a pus mai langa Dumnezeu. Stiu ca sunt cu EL si El este cu mine. Am trait muntele in vara pas cu pas. Spuneam rugaciuni si urcam pe munte si nu am cuvinte sa spun cat de vindecatoare poate sa fie urcarea prin rugaciune. Am simtit miscarea frunzelor. Am auzit pasarile. M-am oprit sa imi sarut genunchiul. Am simtit pamantul sub picioare. Mi-am ales locurile prin care sa pasesc. Am trait mai incet, mai lin. M-am oprit pur si simplu sa vad cerul printre frunze. Revenirea la iubirea mea, muntele, mi-a adus urcarea prin rugaciune. Va doresc din inima ca cel putin o urcare pe munte sa o facti in rugaciune si multumire.

Doamne, iti multumesc pentru ca acum ma asez langa iubirile mele mult mai inflorita. Dansez si dansez acum mult mai conectata la fiecare parte din corpul meu. Nu mai arunc cu mine in stanga si in dreapta de dragul miscarii. Sunt atenta cu fiecare bucata din corpul meu. Si vindecarea din anii astia mi-a adus mult mai multa emotie in corp. Ioi. Am dansat la nunta lui Radu cu proteza pe genunchi. Faceam pasi lini de bachata si simteam ca fiecare pas este cu emotie prin tot corpul. Ma lasam cu adevarat in bratele lui Andrei fara sa incerc sa impresionez eu…ci pur si simplu sa fiu. Am dansat la nunta la Edi. Ioi, m-am surprins ca topai si imi simteam inima cum sare din piept de cat de bucuroasa era ca nu-mi mai simte durerea. Am dansat la ziua Alinei si mi-am ridicat genunchiul si am facut o miscare ca la Baicoi 🙂  Doamne, cata magie si cata iubire sade in dans. Acum nu mai vreau sa fac cinci piruete, vreau sa fac pasi cu emotie. Totul sa fie simtit si nu executat si atat. Dansul este emotie si vindecarea mea m-a apropiat de mine si de el, de barbat. Am o amintire recenta. Eram la o seara cu “mafiotii mei magici”- cei mai de suflet prieteni. Dansam noi cu bucurie si m-a invitat Andrei la dans. Era o bacahata lina. Imi simteam fiecare particica de corp. Aveam emotii. Ma privea. Il priveam. Ne miscam si parca simteam ca ma cere in casatorie iar si iar. Doamne, ce dans si ce de traire. Va doresc din inima sa traiti dansul cu emotie in corp. Este magic sa traiesc pasii mici ca fiind cea mai inalta legatura cu a mea fiinta si cu a lui fiinta.

Doamne, iti multumesc pentru ca acum ma asez langa iubirile mele mult mai inflorita. Voi reincepe treasure hunt-ul. Dar simt ca o sa fie ceva schimbat. Eu sunt mai vindecata si mai infloritoare. O sa fie ceva si mai profund si mai conectat. Doamne, zambesc cand scriu. Ce de bucurie.

Dragilor, eu va iubesc si astazi am vrut sa trimit in lume ca iubirile noastre ne raman aproape oricat avem noi nevoie de vindecare in alte parti. Iubirile care traiesc prin noi, traiesc cat noi traim. Iubirile astea nu pleaca si nici nu se ofilesc cat noi suntem in calatoria vindecarii. Iubirile noastre ne stau alaturi si ne asteapta vindecarile.

Eu va spun ca am trait cu frica asta mare ca am pierdut contactul cu ceea ce iubesc mai mult. Ma gandeam des ca problemele de la genunchi ma vor face sa pierd muntele, calatoria, dansul si toate iubirile mele. Si uite, ca toate au avut rabdare si abia asteptau reintalnirea. Iubirile noastre nu pleaca pentru ca tot ce este iubire este in noi. Nu are cum sa plece ceva din noi cat noi inca mai respiram. Cat inca mai am viata in mine pot sa ma intorc la orice iubire. Si ma intorc cu toate cele din prezent. Da, mult mai infloritoare acum. Doamne, ce bucurie sa vad ca inca mai stiu asa de bine drumul catre iubirile mele.

Viata ne iubeste pe toti indiferent ce momente de vindecare ne mai pune in cale.