Vineri o femeie magică din viața mea mi-a spus: “Am văzut că te porți super natural cu părinții!”. Doamne ce binecuvântare să aud și de la oamenii dragi că sunt pe drumul ales de suflețelul meu. Da, am avut târgul de 1 martie la grădiniță și interacțiunea mea cu părinții s-a simțit naturală.

Cu mulți ani în urmă, eram eu singură singurică în cameră mea de pe Zizin (la vremea aia acolo îmi era căsuța). Era o perioadă provocatoare pentru suflețelul meu. Eram pe drumul meu, dar încă mă mai țineam o lecuță pe loc. Tot veneau ideile către mine. Erau idei pline de libertate și de adevăr purtat de suflet. Ioi câtă bucurie simțeam când îmi scriam ideile pe hârtie. Ioi și câtă frică venea lângă mine când reciteam ce am scris și simțeam că sunt în stare să le aduc în realitate.

Atunci, într-o zi când soarele pătrundea lin pe geam și eram la masă din bucătărie mi-am promis că indiferent de drumul ales de mine și de sufletul meu am să mă port prin viață naturală. Da, cu toate ale mele. Țin minte cum scriam promisiunea asta și cum o simțeam parte din tot universul meu. Autenticitatea m-a adus alături de mine și speram să mă pună mai des și printre oameni. Îmi doream să nu îmi fie teamă să spun cine sunt, ce dureri am, ce provocări am, ce visuri, ce măreții șad în interioarele mele. Voiam să mă arăt cu totul. Voiam să se vadă viață din mine și oamenii să simtă. Doamne, ce de fiori m-au trecut atunci. Era ca și când îmi respira adevărul și eram gata să îl dau mai departe. De atunci ideea asta de autentic/natural m-a tot ținut de mână în forma cea mai blândă și cea mai dăruitoare.

Am început atelierul de creație. Erau oameni care tot reveneau la atelier și împreună ne jucăm printre colori, pictam, ne jucam, ne descopeream și începeam să creștem tot ce era mai măreț în interioarele noastre. Vedeam și întunericul din noi, iar totul se întâmplă natural. Îmi aduc aminte cât de line ne erau serile de creație. O bucurie autentică și o destăinuire tainică. Le vorbeam oamenilor cu multă deschidere. Le arătam totul din mine. Nu mă poziționăm nicicând ca fiind cea care ține atelierul și le știe pe toate. Nu. Eram parte din creație. Toți eram părtași. Eu simțeam că deschid un spațiu către adevăr atunci când grăiam totul despre mine. Da, le-am vorbit deschis oamenilor de toate rănile și bucuriile mele. Ei mă ascultau, vedeau omul din mine și scoteau la suprafața omul din ei. Doamne, câtă magie se așează în viețile noastre când alegem conștient să ne purtăm în lume natural.

Am continuat călătoria și a apărut treasure hunt-ul în viață mea. L-am adus în lume. Am meșterit călătorii prin toată țara. Oamenii s-au alăturat simplității. Oamenii au simțit spațiul pur și sincer și s-au călătorit prin tot felul de trăiri înalte. Eu mi-am promis să-mi păstrez promisiunea față de mine. Da, cea în care mă arătăm în lume cu naturalețe și cu adevăr. Arătându-mi adevărul simțeam că înfloresc. Simțeam o înflorire pe care sigur o simt și florile când își fac loc în lume cu tot adevărul petalelor lor. Spațiul se deschidea. Oamenii își dădeau “hainele “ jos și arătau adevărul din interioarele lor. Doamne, ce de momente magice a dăruit deschiderea asta a noastră. Le vorbeam oamenilor cu deschidere. Mă arătăm cum eram eu în fiecare moment. Oamenii simțeau și pas cu pas se deschideau și ei. Adevărul meu deschidea sufletul oamenilor fără să-mi propun asta. Eu tot ce îmi doream era să mă arăt în lume fix așa cum sunt eu și împreună să meșterim un spațiu de aducere împreună. Aducerea împreună se meșterea de sufletele noastre. Fără măști și fără forțări. La ce bun să ne prefacem, când aveam atât de puțin timp de trăit împreună? Hai ca în zilele astea de călătorie să ne aducem cu adevărat împreună și să creștem. Altfel, când ne prefacem, aducerea împreună nu mai știe pe cine să aducă împreună. Ia toate măștile și apoi se zăpăcește în proprietari. Dragă de ea nu știe pe cine să mai aducă împreună. Mai bine cu adevărul, naturalul și autenticul. Și da, oamenii îmi vedeau și stângăcia, dar și magia. Toate astea mă făceau om printre oameni. Povestea continuă de ani buni și tot mai are de călătorit. În fiecare călătorie am avut încredere în magia mea ca om. Și am ieșit din situații foarte provocatoare cu multă lumina. Mă purtam lin, natural și ușile care păreau închise se tot deschideau. Am primit multe daruri și mă uităm la oameni cât de uimiți erau că merităm să primim atât de multe uși deschise. Ioi ce dans magic mai este viață asta și cât de dornică este să ne dăruiască.

Doamne, câtă magie se așează în viețile noastre când alegem conștient să ne purtăm în lume natural.

Apoi viață m-a așezat în lumea celor mici. Am ales să lucrez la grădiniță și bine că am ales asta. Cei mici îmi tot șlefuiesc interioarele. Da, sunt cei mai buni meșteri. Au o baghetă sfântă prin care îmi șlefuiesc viață și mă învață cu adevărat cine sunt eu. Educatoarea din mine s-a pictat lin. Am păstrat cu mine toate iubirile mele și le-am adus și lumea celor mici. Da, pe oriunde poposim aducem cu noi toate iubirile noastre. Și da, vă spus drept că simt că pe lângă numere și litere și alte cele din curriculum… eu dau mai departe din iubirile mele. Păi când apuc să le vorbesc celor mici despre pădure simt fiori prin tot corpul. Este un adevăr pe care îl trimit mai departe în lume și mă trezesc peste zile bune că îi întreb pe cei mici ce iubesc ei mai mult și cei mici îmi spun că o iubesc pe mamă natură și toate darurile ei. Am sentimental că arătându-ne în lume cu naturalețe le dăm șansa celor de lângă noi să își culeagă ce este cu adevărat potrivit pentru sufletele lor. Altfel, culesul este o nebunie. Nici nu mai știe dragul suflet ce să culeagă când îl tot mințim.

Relația cu părinții este un pilon tare important în viață mea de educatoare. Le-am vorbit mereu cu sinceritate și cu o iubire pe care simțeam lin să o trimit către ei. M-am arătat în față lor fix așa cum am putut eu în fiecare moment. Dincolo de toate greșelile, stângăciile și magia mea se afla o dorință mare de-a sta alături de oameni în formă cea mai măreață pentru noi toți. Și da, nu mă coafează rolul acela de educatoare serioasă și cu prestanță. Prestanța vine din iubire și iubirea nici nu are nevoie de prestanța. Mă simt bine cu râsul meu. Mă simt bine cu vorbele mele scoate direct în lume…fara mii de filtre. Uneori, mă analizez și îmi dau seamă că poate am exagerat uneori și că poate omul a înțeles ceva ce eu nu am vrut  transmit. Mă calmez repede și îmi dau seamă că atât timp cât eu am transmis iubire, fiecare om este liber să o înțeleagă după cum vrea. Da, simt mult că având o comunicare sinceră cu părinții am ajuns împreună să avem o relație magică. Relația asta deschisă este un pilon magic în susținerea celor mici. Eu clar mai am multe de învățat și uneori mă analizez și aș vrea să mai schimb una alta. Mă bucur cu toată inimă ca în fiecare secundă port cu mine gândul de autenticitate, adevăr și natural. 

Doamne, câtă magie se așează în viețile noastre când alegem conștient să ne purtăm în lume natural.

Habar nu am ce mai urmează prin viață mea. Tot ce știu este că vreau să mă port prin lume autentică, adevărată și naturală. Ar fi un efort prea mare să par ceea ce nu sunt. ASTA SUNT. ASTA MĂ CHEAMĂ. Învăț cum să fiu o variantă mai bună a mea. Uneori, când mă observ că mă îndepărtez de lumea în care am ales să trăiesc, îmi dau seamă că mi-e frică. Mi-e frică uneori să fiu judecată și pusă la colț. Mi-e frică uneori să nu deranjez oamenii. Mi-e frică să nu le fac rău prin firea mea ca un Vulcan. În momentele de frică simt că am toate șansele să mă îndepărtez de mine. Și da, slavă cerului că după fiecare moment de frică există un moment de liniște în care viață reală se resădește. 

Ioi, acuși mi-am adus aminte de scris. Doamne, câte adevăruri din sufletul meu am descris prin scris. Ioi cât de adânc am lăsat oamenii să mă privească. Ioi și cât de natural și hrănitor îmi este să scriu despre toate ale mele. Am observat în toți anii ăștia de scris ca magia mea stă în interioarele mele. Eu de acolo pot să culeg magia. Eu din interioarele mele pot să dăruiesc. Pot să dăruiesc din ce trăiesc. Aleg să scris despre toate adâncurile mele. Aleg să mă port prin lume cu toate ale mele. Și vă spun din toată inimă că am încredere că acesta este cel mai hrănitor mod pentru sufletele noastre.

Când intervine forțarea, pleacă magia. Da, pur și simplu, magia ne vede că ne forțăm să părem diferiți față de cum suntem. Magia ne vede, magia ne știe, magia ne dă câteva semnale și ne tot grăiește să revenim la adevărul nostru și să ne purtăm reali în viață asta. De nu o auzim, ea, magia, își ia bagajele și ne părăsește. Forțarea nu poate să facă o casă bună cu magia. Pur și simplu, magia își face partea ei, ne grăiește că tot ce putem să facem mai măreț este să ne purtăm naturali, reali, autentici prin lume… de nu o ascultăm, ea alege să plece. Magia nu preferă luptă. Ea nu o să lupte să ne stea alături. Traiul în magie este o alegere. Dar de la Dumnezeu este că magia plecată poate să revină. Doar să ne vadă că trăim reali, atentici și naturali.

Trăim social și poate tindem să credem că avem nevoie de o anumită conduită pentru fiecare spațiu în care pășim. Da, râsul meu prea colorat poate să fie un indiciu de lipsă de eleganță în cercurile înalte, dar depinde cum scot râsul acesta în lume. Dacă simt că o să deranjeze, păi el chiar o să deranjeze. Dacă simt că râsul meu va deschide cel puțin un suflet…chiar dacă se află el în cercurile inalte… îl trimit în lume cu adevărul meu și adevărul meu atinge viață în formă cea mai pură. Și da, pot să mă trezesc că râsul asta al meu zgomotos și colorat, atinge un suflet din cercurile înalte. Sufletul asta știe regulile de conduită din cercurile înalte, dar are așa de multă nevoie de un râs real, colorat și zgomotos….că lasă toate regulile deoparte și urmează și el acest râs. Eu poate am încălcat regulă de conduită din cercurile înalte, dar am atins un suflet. Pentru mine este mai măreț să ating un suflet, decât să par perfectă în cercurile înalte. Adorm seara mult mai liniștită că am lăsat râsul ăla al meu să iasă când a simțit să iasă și a atins în drumul lui un suflet de om care poate tot ce avea nevoie la momentul acela era să simtă că în lumea asta există și un alt adevăr dincolo de regulile impuse de conduită.

Vă iubesc și vă mulțumesc pentru fiecare călătorie reală, autentică, naturală pe care o alegeți în viețile voastre. Din trăirile mele, am certitudinea că în permanență vor exista glasuri care nu or să fie în acord cu noi, glasuri care vor judeca… Dar ce să le facem? Zic că o alegere sfântă este să ne purtăm în lume reali, autentici și naturali. Este o pierdere de viață să tot facem lucrurile că să mulțumim vocile celorlalți.

Va iubesc și va mulțumesc pentru fiecare călătorie reală, autentică, naturală pe care o alegeți în viețile voastre. Cred într-o lume în care oamenii înfloresc din adevărurile lor, iar adevărurile lor ajung să atingă chiar și un suflet. Nu-i nevoie să atingem mii de suflete. Cred că și un suflet dacă am atins prin autenticitatea noastră, se dă drumul la o călătorie plină de viață și de sens… și viață noastră înflorește pe timpul de aici.