Cum mi-a fost mie izolarea? Adevăr-jos pălăria.


eu

Este dimineață. Mă tot întreb cum a fost perioada asta pentru mine. Citesc și văd multe povești cu oameni care au trăit multe fericiri în această perioada. Mă bucur pentru ei, dar mă încearcă un moment de sinceritate. Iau sinceritatea de mâna și mă uit la mine. Sunt bine, sănătoasă, dar cu multe doruri prin ale mele interioare.

Mă uit puțin în spate și văd cât de măreață mi-e intuiția. Cum așa? Păi înainte de perioada asta de ședere acasă, am ascultat tot ce mi-a zis intuiția. La început de martie mi-am vizitat familia. Am mers cu daruri pentru femeile din neamul meu. Am îmbrățișat tot sufletul de femeie. Am avut o seară de povești cu mama și cu sormea și parcă toată intuiția mea hrănea părțile alea de inimă care le va duce dorul femeilor din neamul meu. Am mers la mătușa mea și l-am văzut pe tataie. Am ras amândoi. Niște ochelari îi ședeau într-o parte. Am ras și ne-am bucurat de timpul acela împreună. A fost pentru ultima oară când mi-am petrecut răsuflarea lângă tataie. Tataie a plecat mai departe in călătoria lui și mă bucur din suflet că am putut să îl văd și să ne luăm rămas bun printr-un moment așa cald. Intuiția mea m-a purtat prin toate locurile și îi sunt recunoscătoare. Puteam să plec grăbită către București, dar am ales să mai zăbovesc puțin lângă un suflet ce avea să plece.

Apoi iar m-a vizitat intuiția. Am mers cu ea de mână.

Eram la Cori. Corina mi-e prietenă de suflet. Este omul blând, cald, liber și normal. Este o femeie în fața căreia eu pot să îmi deschid inima și să-mi vorbesc povestea. Este prietenă care aduce jocul în fiecare vorbă. Are sclipire în privire și iubire în tot corpul ei. Corina știe să dăruiască de fiecare dată cuvinte. Nu știu cum face ea, dar te vede și îți și spune. Este o magică și îi mulțumesc din inimă că mi-e prietenă. Eram la Cori. Am propus o întâlnire în care să ne vedem să gătim. Nimic nu mă bucură mai sfânt decât o clipă de împreună. Am făcut piață împreună. Am gătit cea mai bună ciorbă de lobodă. Doamne câtă bucurie a avut ciorbița aia de lobodă gătită împreună. Ne-am așezat la masă și am mâncat împreună. Ne-a fost atât de bine.

Am deschis la un moment dat mail-ul. Era un mail important de la Adina, directoarea grădiniței unde lucrez. De pe 18 martie se închid grădinițele și suntem și noi obligați să o închidem pe a noastră. Stăteam pe scaun la Corina și am început să rad. Era un ras diliu. Doamne, parcă erau mii de trăiri prin interioarele mele. Nu-mi venea să cred că până la urmă vom intră în izolare, dar în același timp râdeam pentru bucată aia de corp care era mult prea obosită, mult prea în toate direcțiile.

Am stat la Corina până târziu. M-am bucurat enorm de șederea reală de lângă o prietenă dragă. Ne-a fost așa bine împreună. Doamne, ce bucurie să ai pe lumea asta prieteni alături de care să poți să te așezi la o ciorbă de lobodă.

A două zi am mers la grădiniță. Eram tura de dimineață, așa că alături de ale mele colege a trebuit să anunțăm și verbal faptul că grădiniță se va închide. Mi-au trecut printre priviri mulți părinți cu adevărat îngrijorați. Vedeam suferință și îngrijorare de la o poștă. “Eu acum ce o să fac cu al meu copil?” revenea pe buzele părinților. “ Ăștia sunt nebuni. Au dat o hotărâre, dar fără vreo acoperire.”. Ziua aia a fost tare ciudată pentru mine. Aveam sentimental acela că ceva nu este în regulă. Simțeam iz de manipulare și de decizii care nu sunt gândite în totalitate. Recunosc că am simțit teamă. Multă teamă. Nici nu intuiam cât de greu poate să îmi fie să nu îmi văd copiii crescând.

Pe 18 martie am intrat în căsuțe, iar pentru mine a fost izolare în adevăratul sens al cuvântului. Mă simțeam responsabilă și simțeam că stă și în puterea mea să fiu un exemplu. Sunt educatoare la o grădiniță și cumva simțeam responsabilitate pentru cei mici ai mei. M-am așezat la tutoriale pentru ei, la citit povești și la construit zilnic. Tare greu îmi era în casă. Nu-mi găseam locul în multe momente. Căsuța era mult prea mică pentru dorul meu mare de natură. Am început să muncesc și să tot muncesc. Mi-am ocupat mintea cu muncă, dar inima încă mă chema la libertate. Doamne, țin minte ca și când este acum. Stăteam pe canapea și mă uităm pe geam la teiul din față casei. Am început să plâng. Am plâns toată ziua. Mă durea inima de cât de mult dor îmi era de natură. Plângeau picioarele după o bucată de pământ, iar eu ședeam zilnic în casă. Mă simțeam închisă in propria mea libertate. Da, înțelegeam că poate îmi prinde bine o ora de somn la prânz, doar că deja nu mă mai puteam bucură cu totul de momentele astea de ședere. Mă țineam departe de tot ce iubeam mai mult. Iar cel mai aprig sufletul meu simțea dorul de natură. Doamne, ce am mai plâns uitându-mă la teiul din fața blocului. Doamne, câtă durere mi-a trecut atunci prin toate celulele.

A trecut până la urmă. Am decis să plec cu Andrei într-o pădure pustie la final de săptămâna. Iar mi-am ascultat intuiția. Am plecat. A fost prima și ultima noastră ieșire în natură înainte că președintele să declare super stare de urgență și noi să nu mai puteam să ieșim din oraș. Iar am făcut o călătorie la limita, așa cum făcusem și cu vizită la ai mei și cu întâlnirea cu dragă Corina. Doamne, cum a fost la pădure. Eram singuri. Noi, păsările, copacii și leurda. Da, era leudă peste tot. Am adunat leurdă de mi-a ajuns o lună. Mă bucuram de fiecare secundă trăită în pădure. N-am întâlnit oameni și nici oamenii nu ne-au întâlnit pe noi. M-am întins pe pământul reavăn și am lăsat soarele să mă mângâie. A fost singură mea zi cu adevărat în natură din această perioada nebună. M-am întins pe pământ. Doamne, ce îmbrățișare am simțit și cât de vie mă simt când sunt în natură. Îmi era așa bine că am început să vorbesc cu păsările. Nu, nu sunt nebună. Am chiar și o filmare când eu le vorbeam păsărilor și ele îmi răspundeau. Doamne, câte trăiri. Mă uităm la Andrei cum închide ochii și primește liniște de la pădure. Dacă există răi, apăi aia a fost o călătorie directă până în inima raiului. Nimic mai simplu decât o bucată de pământ, niște copaci, niște păsări și noi doi. Raiul nostru era în bucata asta de timp.

Am ajuns acasă și la câteva ore am auzit că se închid drumurile în exteriorul orașului. Cumva, de atunci în colo aveam nevoie de motiv să mergem în afară Bucureștiului și dorul de natură nu era unul fezabil. Doamne, ce recunoscătoare am fost că am ascultat intuiția. Am mers atunci la pădure. Nu am întâlnit oameni. Nu am pus pe nimeni în pericol. Ne-am dăruit nouă o bucată de rai și am binecuvântat iar inspirația care mi-a vorbit la timp. Fix înainte de limită.

A urmat apoi o lungă perioada de ședere în casă. Îmi împărțeam ziua între întâlnirile cu cei mici, tutoriale, pregătiri pentru următoarele întâlniri cu cei mici, întâlniri unu la unu și drept să va spun nici nu știam când se face 20 seară. Am avut sentimentul la un moment dat că zilele trec pe lângă mine și eu nu mai sunt în viață mea. Munceam enorm. Mai mult decât în zilele de grădiniță. Începusem să urăsc momentul acela în care deschideam laptopul sau telefonul. Mă obosea ecranul. Tot ce mă ținea în picioare era gândul la cei mici. M-am simțit responsabilă în perioada asta de ei și de viețile lor. Știu că nu eram eu singurul actor din piesă asta, dar voiam să îmi fac partea după cum puteam eu mai bine. Doamne, și ce de bucurii mi-au tot dăruit cei mici. Ei au fost bucățica mea de rai. Mă obosea calculatorul, dar mă reinviau ei cu a lor sinceritate și puritate.

Aveam uneori zile în care plângeam dorul de natură. Mă așezam la geam, priveam teiul din fața casei și plângeam. Doamne, și ce mai plângeam și cât de mult îmi lipsea natura. Îmi era dor de oameni, dar cel mai cel îmi era dor de natură. A fost primul an în care am văzut teiul din față casei cum și-a trăit povestea…de la crenguțe golașe, la muguri, la frunze mari și puternice. Toate sub privirile mele de la geam. Toate sub ochii mei plini de lacrimi. Am plâns mocnit. Plângeam ziua și peste câteva ore mă așezăm și făceam un tutorial. Îmi ștergeam lacrimile și puneam veselia în mine că să mă țină vie în față camerei.

Și da, mă uităm în jur de multe ori. Intrăm pe facebook și vedeam cum erau așa mulți oameni care vorbeau de plictiseală. Aoleu ce mi-ar fi plăcut să o trăiesc și eu. Măcar pentru câteva momente. Nu a fost așa. Nu am avut timp de plictiseală și nici de somn prea mult. Am muncit ca o nebună și drept vorbind nu îmi pare rău. Am construit ceva. Am fost alături de niște sufletele de copii.

Ah! Și nu știu la voi, dar la mine au fost și certuri de cuplu. Da, au fost și momente de conectare divină, dar și certuri venite din neant. Eu lucrăm, el lucra, eu oboseam, el obosea….ne întâlneam și ieșeau scântei. Doamne, și când ne opream, râdeam și noi de cât de mici erau motivele noastre de ceartă. La început de perioadă eu mi-am pus niște așteptări tare mari. Vom lucra, dar vom avea vreme de noi. Vom avea timp de calitate împreună. Vom sta îmbrățișați cu orele. Vom avea vreme de visurile noastre. Și ce să vezi? Realitatea a dăruit și zile în care stăteam amândoi în camerele noastre și lucrăm până seară târziu. Când și când se mai trezea câte unul dintre noi să îl cheme pe celălalt “la conectare”. Celălalt era prins în toate ale lui trăiri și fără să ne dăm seama trăiam amândoi un soi de respingere. Au fost și multe binecuvântări. În perioada asta am mâncat cel puțin o masă pe zi împreună. Ne-am așezat la masă amândoi muuuuuult mai des decât o făceam până acum. Magie curată acel timp. Am dansat împreună. Ne-am provocat. Ne-am chemat la ceai în bucătărie. Ne-am ținut de mână. Am avut proiecte împreună. A fost magie, dar a fost și întuneric. Fiecare moment de întuneric ne-a învățat să ne aducem mai împreună. Doamne, ce frumos a fost momentul acela în care l-am chemat la dans în sufragerie. Am pus o melodie și a început improvizația. Magie curată. Doamne, ce frumos ne este dansul împreună. Am dansat dezlănțuiți.

La început de perioada mă uităm la știri că să văd ce se intamplă. Voiam să mă țin la curent doar că după câteva zile m-am scos din priză. Era o priză care îmi făcea mult rău. Mă tot ținea conectată la o frică nebună. Am închis știrile și singurele momente în care aflăm ce și cum, erau discuțiile mele cu Andrei, discuții în care Andrei îmi povestea una alta. Îl opream când simțeam că nu mai pot duce și el avea înțelepciunea să înțeleagă nevoile mele. Mai citeam din când în când articolele de la DOR.

Am comandat mult online. Doamne, și ce teamă îmi era când venea curierul. Zău că îmi era teamă. A stat unul în ușa vreo cinci minute căci nu reușea să deschidă POS-ul. Stand așa în ușa noastră am trăit niște frici de numai numai. Ah! Să nu mai zic că am trăit niște momente tare dilii cu igienizarea. Ajunsem la un moment dat să avem proceduri. Venea curierul, lăsăm alimentele pe hol, le luăm pe rând, le igienizam, le puneam la locul lor, făceam curățenie generală și apoi intrăm noi la baie generală. Să nu va zic că ajunsesem să mă spăl aproape zilnic pe par. Și da, pentru mine spălatul părului nu-I floare la ureche. Am ditamai părul. Doamne, ce oboseală. La un moment dat ne-am calmat. Da, ne-am calmat și cu acele comezi online( căci am cheltuit prea mulți bani și de multe ori repetăm comenzile pentru că nu veneau fix produsele de care aveam nevoie) și cu procedurile. Am continuat curățenia, dar fără exagerări nebune. Dar până nu am trecut prin toate, nu ne-am lăsat.

Am continuat sportul de acasă, dar niște pătrățele ce se arătau înfloritoare s-au cam ascuns între timp. Îmi simt corpul bine, dar tot îmi este dor de exercițiile de la sală și de energia de acolo. Am trecut și prin perioada durerilor de spate. Da, nu a fost deloc ușoară. Cumva corpul meu nu avea activitatea pe care era obişnuit să o primească și a început să riposteze. Am găsit soluția. Am început să merg prin casă. Îmi puneam muzică și zilnic mă asiguram că mă mișc suficient de mult prin casă. Doamne, dacă mă vedea cineva zicea că sunt nebună.

Paștele l-am făcut amândoi. Așa a fost și anul trecut. Cumva am continuat tradiția, doar că anul trecut eram singuri aproape de munți, iar acum singuri aproape de teiul din fața blocului. Radem glumim, dar teiul asta mi-a fost prieten tare drag în toată această perioada. Cel mai măreț moment a fost seara de înviere. Raluca și Alina puneau filmulețe de la biserica unde mergem împreună…care este fix pe strada lor. Ascultam și tot căutam online o slujba…îmi tot pică netul. Am deschis geamul și magie. A început slujba și la noi în cartier. Mai târziu, dar a început. Măreț a fost momentul acela când oamenii au ieșit și au început să cânte „ Hristor a înviat”. Vis. Lumânări aprinse în toate blocurile și oameni cântând într-un glas. Divin. Să nu va mai zic că au început niște vecini să strige: „Hristos a înviat” și am început și noi, ceilalți, să răspundem. La început mi-a fost rușine. Apoi am zis, „Doamne, dar cum să îmi fie rușine de înviere” și am început să răspund și eu. Nici o secundă nu a durat să i-am auzit vocea și vecinei de deasupra. Am râs cu spor. Curajul circulă.

Apoi am avut și zile de și mai pace. Au fost multe. Au fost câteva zile de mai în care ne-am plimbat prin cartier. Da, în pace și bucurându-ne de tot soarele. Am făcut jocuri pe stradă. Andrei mă ținea de mâna, eu aveam ochii închiși și aveam încredere în el. Când ne opream trebuia să zic unde cred că mă aflu, să spun ce am în jurul meu. Tare frumos a fost. Au fost și zile în care am citit, dar parcă nu atât cât aș fi dorit eu.

Ioi cât am scris. Mult, că doar mare a fost și perioada asta. Am vrut să spun că perioada asta le-a avut pe toate. Am trăit frică, bucurie, panică, teamă, încântare. De toate. Sunt recunoscătoare pentru prietenii mei “Mafioți”. Avem o poveste pentru numele acesta. Sunt niște oameni măreți pentru prietenia cărora sunt recunoscătoare până la Dumnezeu. Mă simt iubita în preajma lor și am șansă să iubesc liber. În tot acest timp am continuăm să fim prieteni, să ne sărbătorim prietenii pe zoom, să cântăm “la mulți ani” în felul nostru, să vorbim despre trăirile noastre și să ne aducem împreună cum am putut noi mai bine. Eu cred că prietenii, copiii și teiul m-au ținut cu toate țiglele pe casă în perioada asta.

Vreau să va zic să ne arătăm cu toate ale noastre. Clar au fost și momente faine în perioada asta, dar și perioade mai nebune. Spun clar că autenticitatea ne salvează din orice. Mă uităm la niște articole despre „cât de bine ne-a fost în pandemie”. M-a trecut pentru un moment un gând de furie. Frate, cum așa? Eu unde am fost? Eu de ce nu am trăit laptele și mierea?

M-am calmat repede. Mi-am dat seama de realitatea mea și despre faptul că fiecare trăiește în ce realitate vrea. Eu simt clar că m-au încercat mii de emoții în perioada asta. Așa am ales eu probabil. Hai să fim sănătoși și să rămânem reali cu toate ale noastre.

În perioada asta mi-am confirmat cât de mult iubesc natură și oamenii. Promit să rămân cât pot eu de măreț lângă natură și lângă oameni. Aici mi-e raiul și aici vreau să respir.

Va rog eu să fim autentici cu toate ale noastre. Fericirea nu-i o obligație. Fericirea este o trăire care vine lângă noi, se cuibărește și construiește neîncetat…chiar și în clipele de durere. Totul vine cu dumnezeire. Toate au rostul lor.

Va iubesc și abia aștept să simt cu febra musculară pe munte. Abia aștept să îmi strâng copiii în brațe. Abia aștept să îi privesc în ochi și să le spun cât de dor mi-a fost de ei. Abia aștept să mă revăd cu ai mei prieteni și să ne continuăm bucuriile iar și iar. Abia aștept să mă văd printre oameni și printre copaci. Îmi promit să mă apreciez mai mult, să mă văd mai des și să mă sărbătoresc mai profund.

2 răspunsuri la „Cum mi-a fost mie izolarea? Adevăr-jos pălăria.

  1. La mine a fost o perioada de „eu cu mine”, de regasire a rabdarii (la capitolul asta nu am stat prea bine vreodata), de incercare. Pe de alta parte, si mie mi s-a intamplat sa vad natura altfel si parca mai vesela ca in alti ani. Poate ca noi eram cei care ii luam cate putin din zambet, iar lipsa noastra din peisaj i-a redat frumusetea si bucuria de odinioara a pimaverii. Iti doresc o zi minunata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s