Hai sa ne lasam sufletul sa ne dicteze pe litere


Liniste. Liniste. Respir si imi aud fiecare bucata de viata din mine. De ce am venit aici? De ce nu? Rad si repet neincetat: DE CE NU? Pai chiar asa… de ce nu. Ma uit la mine si sunt zile pe care le traiesc prea prin interior. Exteriorul este nebun. Uneori ma intorc prin interioarele mele si acolo este liniste. Dar nu ajung repede la linistea aia lina din interior. Trebuie sa dau din coate si sa ma descotorosesc de tot….de rolurile mele, de fetele astea pe care le tot port prin societate. Cine sunt eu cu adevarat cand ajung la interior? Cine sunt si de ce sunt? Ce caut? Ce am gasit? Cand ma descotorosesc de tot ce vad? Ce vad dincolo de rolurile de zi de zi?

Vad. Vad o femeie venita de la tara. O fetita crescuta femeie. O femeie care plange in unele seri pentru ca ii este dor sa mearga in picioarele goale pe pamantul reavan. Si merge de multe ori, dar mult prea timid de la o vreme incoace.  De ce m-am “ timidizat”? Pai de frica. De frica sa imi fie prea bine. Ca na… frica bat-o vina. Acum cateva saptamani am scris despre realitatea mea. Am plans cu muci( detaliu tehnic) cand am recitit ce am scris. Adica, multe lucruri din ce iubesc sunt prea pe pauza si pare ca imi dau prea repede timpul. Prea pe putini bani cum se zice 🙂

Vad. Vad o indragostita de natura si de sederea in padure. Respir natura si pare ca fiecare vena a mea este o radacina a copacilor. In natura sunt vie si respir diferit….din inima. Si ce fac? Stau intr-un apartament la parter. Am un tei maret in fata pe care il venerez. In fiecare dimineata imi aduce aminte de mine. Si ce mai fac? Merg din an in paste la munte sa respir. Da, ca si cand imi permit sa traiesc si eu din cand in cand…dar nu cu norma intreaga…caci trebuie sa ma intorc cat pot de repede la taskurile de zi cu zi.

Vad. Vad o femeie careia ii place sa aduca oamenii impreuna. Da, iubesc energia aia in care aduc  oamenii impreuna, cand doar imi pun gandul ca ei sa fie bine, sa fie vazuti si iubiti. Vad o femeie careia ii place sa imbratiseze ca atunci cand de dimineata te trezesti si bei o cana proaspata de apa. Si ce fac? N-am mai luat in brate oameni de milenii. Am luat de curand in brate niste prieteni si ziceai ca sunt nebuna de viata. Ma bucuram, dar parca si uitasem cum se simte bucuria.

Vad. Vad o femeie care atunci cand se aseze sa scrie povesti ziceai ca statea de vorba cu Dumnezeu. Si zau ca era magic. Nici nu stiu de unde se asezau cuvintele. Imi aduc aminte acum cand am scris o carte vie si in interioarele ei am zabovit cateva clipe asupra unui nume de barbat. A venit pur si simplu dintr-o respiratie. Si ce sa vezi? Femeia care a primit cartea a spus ca acel barbat a fost prima ei iubire. Ei? Ce ziceai, Doamne? Stai prea aproape de mine cand scriu si imi dai pe tava ce trebuie sa zic. Pentru mine acel moment a fost o confirmare ca am venit aici sa scriu. Si ce fac? Am un blog unde nu am mai scris de milenii. De ce? Pentru ca atunci cand scriu am nevoie de energie si nu o mai am in prea multe seri. Mi-e dor de viata aia vie in care scriu si uite tocmai din acest moment in seara asta mi-am pus ZAZ in casti si am inceput a scrie fara scop ci cu o sete nebuna si vie. De cand m-am asezat la masa de scris, sunt mai vie ca oricand in ultima perioada.

Vad. Vad o iubita care isi iubeste viitorul sot de aici pana la cea mai indepartata celula din fiinta ei. Il iubesc pe omul acesta cum nu credeam ca poate fiinta mea vreodata sa iubeasca. Si ce fac? Abia daca il mai vad dupa ora 20. Pai asta-i corect? Pai nu prea. Ce faci mandruta? Unde se duc orele tale? Barbatul tau te asteapta sa il cuprinzi in brate si sa ii spui ca il iubesti cu toate celulele tale.

Vad. Bine ca ma vad. Dar mi-e dor de mine. Tare, tare, tare. De mine, mi-e tare dor de mine si de pasiunile mele. Mi-e dor si ma pun pe treaba. Intotdeauna cand mi-a fost dor de mine m-am apropiat de mine mai mult, m-am vazut si m-am sarbatorit mai cu drag.

Nu stiu cum va este voua. Mi-ar placea sa povestim. Ce va mai face sufletul? Cum va mai sunt lacrimile? Ce gust mai au? Ce va fac dorurile? Cum te mai simti la tine in viata?

Esti musafir ca mine in mult prea multe zile? Asa ma simt in multe zile. Parca stau intr-o alergatura intre task-uri si alte task-uri si cand vine vorba de mine se face deja ora 23 si trebuie sa ma bag la somn ca de maine sa o iau de la capat. Unde-i viata din viata? Ma chinui sa citesc o carte de la inceput de luna. Am citit cateva pagini si am adormit.

Simt ca este o perioada de renastere cumva. Am stat, ne-am vindecam ranile si acum ne ridicam si ne ridicam catre cele mai autentice adancuri ale fiintei noastre. Acolo ne gasim pe noi…plin de sete de noi si de viata libera.

Ce iti mai face sufletul? Serios vorbesc. Nu vorbesc ca sa ma aflu in treaba. Nu vorbesc ca sa para articolul dragut. Stai o lecuta si vezi ce face sufletul tau. Mai poti? Mai vrei? Mai iti trebuie? Mai iti este necesar? Ce vrei sa simti? Cum vrei sa te simti la tine in viata? Ce iti mai face sufletul?

Si te rog eu sa stai reala fata de tine. Sa iti raspunzi ca si cand esti tu cu tine si cu intreg universul tau. Ce iti mai face sufletul? Ce vrea sa simta? Ce merge si ce ar merita sa mearga mai bine in viata ta? Ce oameni iubesti si ar fi misto sa stie si ei mai des ca ii iubesti? Ce doruri ai si ar merita si ele sa fie bagate in seama? Ce culori mai sunt la tine in suflet? Te doare? Cu cine vorbesti? Cine te aude atunci cand nu esti bine?

Stai putin si inchide ochii. Ia un moment pentru tine si stai. Priveste viata ta si vezi ce vrei sa mai desenezi acolo. Si zic despre tine, dar in principiu vorbesc despre mine.

Daca iti vine sa plangi, plangi cu muci. Esti puternica si atunci. Esti mult mai puternica atunci cand plangi pentru ca te vezi decat atunci cand stai puternica, dreapta, dar inchizi ochii catre tine. Si da, stai ca eu vorbesc despre mine. Daca iti vine sa plangi cu muci, plangi fata. Si da, plangi cu muci. Ai voie, Ai voie sa te cuibaresti langa barbatul tau si poti sa ii spui : “Frate, nu mai pot. Mi-e greu. Mi-e greu si as vrea sa ma opresc macar pentru o zi. Sa imi odihnesc oasele. “

Daca iti vine sa iti iubesti neamul, iubeste-l, dar spune-i si lui ca il iubesti. Da, sora, fratele, mama, tata….poate nu vor sta toata viata langa tine. Spune-le acum ca ii iubesti si ca sunt importanti pentru tine. Un telefon pe care nu il dam astazi, maine poate nu mai avem sansa sa il mai dam. Oamenii  mai pleaca de langa noi si da, nu ne pregatesc pentru plecarea lor. Imbratiseaza-i. Iubeste-i cu fapta si cu vorba.

Daca iti vine sa tipi si sa spui “Stop. Nu-i in regula asa”. Tipa fata draga si nu te mai chinui sa repari ce este deja stricat. Nu-I scopul tau sa repari. Scopul meu, al tau este sa traim. Si sa traim zi de zi. Nu in weekend sau in concediu. Ce-i cu viata asta pe repede inainte? La ce bun? Vorba bunicii…nu-ti ridica mama nimeni statuie, ai grija de tine.

Daca iti vine, fa…..Daca iti vine, simte….Daca iti vine, iubeste.

Traim vremuri in care suntem chemati mai aproape de noi. Sa fim. Sa fim. Sa fim aproape de noi. Sa fim. Eu iti las un gand. Stiu ca la mine in viata sunt mii de lucruri magice. Sunt recunoscatoare pentru multe, dar sunt si multe lucruri pe care le merit mai line. Sufletul meu stie. Este nevoie ca din cand in cand sa ma opresc, sa tac si sa ascult. El stie si imi zice si mie. Mi-e prieten. Traim vremuri in care suntem chemati mai aproape de noi. Suntem chemati sa fim.

Iti recomand din toata inima un exercitiu care pe mine ma acompaniaza de ani intregi. Stau in liniste, respir si ma apuc sa scriu. Scriu cu sete despre realitatea mea. Scriu si iar scriu. Las cuvintele sa se aseze. Las sufletul sa vorbeasca pe litere. Scriu despre realitatea mea. Si scriu cu sete…pana cand simt ca sufletul este hibratat. Apoi recitesc. Trag aer in piept si recitesc. Apoi ma uit la lucrurile care nu merg chiar asa cum merit si ma gandesc incotro ma indrept daca voi continua tot in acel ritm. De obicei, ce scriu aici este revelator. Recitesc si ma conving ca nu vreau sa traiesc acea realitate. Sunt constienta ca este nevoie sa gasesc solutii pentru mine….si sufletul incepe sa imi dicteze pe litere. Imi spune ce este nevoie sa fac pentru mine. Uite, dupa cateva minute totul este pe hartie. Am toata vorba sufletul la mine in fata. Acum ce urmeaza? Sa ma apuc de treaba. Sa ma tin de cuvant fata de mine si sa imi vad de treaba sufletului….celalalte sunt detalii care uneori ma indeparteaza de la drumul meu.

Hai sa ne lasam sufletul sa ne dicteze pe litere. Hai te rog. Stai cu tine si ia un pix in mana. Scrie titlul “ Imi las sufletul sa imi dicteze pe litere” si apoi lasa-l. Stai minim 30 minute in starea asta. Cu foaia in fata si scrie tot ce iti dicteaza sufletul pe litere. Cine esti? Cum te simti? Ce vrei? Cum iti simti viata? Cum te simti tu in viata ta?

Hai sa ne lasam sufletul sa ne dicteze pe litere. Hai sa avem incredere ca ce zici, zice bine.

Dau in lume articolul, fara sa pun diacritice si alte floricele. De data asta chiar este nevoie sa iasa imperfect in lume tocmai ca sa fie timp sa atinga toata perfectiunea din interioarele noastre.

Ma iubesc prea mult ca sa stau departe de mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s