O femeie măritată de o lună şi un gând


Sunt femeie măritată de fix o lună 🙂 Și da, nu s-au schimbat prea multe. Căsătoria este un proces de asumare a călătoriei. Și da, noi am ales să dăruim fiecărui moment o semnificație măreață. Nunta ne-am meşterit-o după sufletul nostru și suntem binecuvântați că avem prieteni care ne-au fost alături în “hora asta magică a aducerii împreună”.  La ceas de seară, în timp ce îmi făceam un duş, mă gândeam eu ce am învățat în această primă lună de căsătorie. Și ce gând crezi că a venit…

Bun. Stai să o luăm cu începutul. Relația dintre un bărbat și o femeie este pentru mine bucurie, dar și foarte multă muncă. În clipele acelea de maximă suferință, este nevoie de iubire, dar și de foarte multă muncă. Și da, greșim amândoi, dar important este ce facem după greșeală. Este ușor ca un partener să își ia jucăriile și să plece la prima ceartă, dar ce să vezi… acolo încetează muncă. Dincolo de iubire și alte lucruri mărețe, eu cred că o relație implică enorm de multă muncă. Este nevoie de muncă pentru a mă vedea cu toate punctele mele slabe. Este nevoie de muncă pentru a putea accepta că greșesc și că aducerea împreună mă ajută să învăț cum să fiu om în relație. Este nevoie de muncă pentru a vedea că dincolo de ceea ce îmi imaginez eu, este un om cu propriile lui trăiri și realități. Este nevoie de muncă pentru a vedea clar că sunt mii de momente în care o dau în bară și este măreț să știu să spun “iartă-mă” cu tot sufletul. Este nevoie de muncă de fiecare dată când cred că am dreptate și merit să mai tac un pic și să mai ascult ce are de zis și omul de lângă mine. Este nevoie de muncă să nu dau vină pe el pentru fiecare durere de-a mea. Eu sunt responsabilă de ceea ce simt. Este nevoie de muncă atunci când pur și simplu nu înțelegi de ce face ceea ce face sau de ce faci ceea ce faci. Mi-e clar. Într-o relație este nevoie de multă muncă. Și munca asta este măreț să se meșterească împreună. Altfel, vorba vorbei 🙂 din bătrâni “unul hăis și altul chia”.

Și acum să revin la gândul de la duş… după o lună de căsătoria 🙂 Bun. M-am întrebat ce am învățat eu în prima lună de căsătorie. Am făcut o pauză și hop gândul a venit cu TGV-ul.  Este un gând simplu, dar măreț. “Cea mai frumoasă formă de comunicare este uneori  tăcerea.”  Să o luăm cu începutul. De când mă știu, mi-a fost extrem de greu să tac. Eu am vorbit mereu….când era nevoie să vorbesc, dar și când era nevoie să tac. Și da, vorbesc despre mine cu maximă iubire. De când mă știu, am vorbit chiar și atunci când era mai bine să păstrez tăcerea. Și da, am reacționat de multe ori în ciuda tuturor lucrurilor pe care știam “cum este bine să le faci”. Sunt om și ca orice om am greșelile mele. Ceea ce îmi pare măreț însă într-o relație este că greșelile au șansa să se transforme în adevărate perle. Da, șțiți povestea aia cu scoicile care formează perlele doar pentru că în timp și-au format abilitatea de a forma din mizeria care întră în scoică, o frumoasă perlă. Așa și eu, cred că fiecare greșeală are șansa să se transforme în perlă. Acum, doar dacă sunt eu dispusă să fac ceva în acest sens. Căci na, nu pică pară mălăiață în gură lui Nătăfleață.

Și da, am vorbit mult și uneori fără să fie cu adevărat nevoie. Mai ales în momentele acelea în care tensiunea dintr-o discuție creștea și eu alegeam să tot trăncăn. Și da, repet, o zic cu maximă iubire și înțelegere față de mine. Întotdeauna am crezut că este bine să vorbeșți, să spui ce simți, să vorbeșți și iar să vorbeșți, dar ce să vezi… după o lună de căsătorie, în baie fiind, vine la mine gândul asta că cea mai frumoasă formă de comunicare este uneori tăcerea. Of! Ce ți-e și cu viață asta de femeie măritată 🙂

De multe ori m-am gândit cum aș putea să tac în momentele acelea de tensiune unde reacția mea imediată poate să înrăutățească situația. Și da, treaba asta se poate aplica în toate relațiile. Știu despre mine că sunt un vulcan de multe ori. Ioi, la cât de multă bunătate am, tot atât de multă lavă pot să scot. Și da, am tendința ca atunci când mă simt în nesiguranţă să activez vulcanul. Ies vorbe, acțiuni, stări de care nu sunt fericită mai apoi. Andrei văd că este maestrul care prin iubirea noastră mă învață lin să îmi gestionez “vulcanul”.

Zilele trecute eram într-o situație în care dragul de Andrei s-a enervat. Vedeam cum crește energia și cum se acumulează norul ăla de stres. De obicei, aveam tendința să vorbesc despre cum mă afectează pe mine norul lui. Și ce să vezi? Poate în acele momente chiar nu era vorba despre mine. Oare cum ar fi doar să fiu alături de el în forma cea mai potrivită pentru el. Habar nu aveam cum să fiu alături, dar pur și simplu soluția a ieșit de unde mă așteptăm mai puțin. De unde? Din tăcere? Ce tare. Adică, nu trebuie să zic și să fac ceva anume? Adică vrei să zici că se rezolvă doar dacă tac și susțin spațiul cu tăcere și iubire? Văleleu 🙂 asta chiar că este noapte minții mele. Bun. Vine realitatea. Andrei se enervează și văd cum se acumulează norul de stres. În mod normal, îi dădeam cu vorbe și de multe ori norul lui de enervare devenea responsabilitatea mea. Parcă fără să vreau mă angajăm să îi mențin viu norul de enervare.

Acum am tăcut. Pur și simplu, mi-am propus să tac și am reușit. Ioi, dar ce realizare. La cum mă cunosc, vă zic că este o mare realizare. Și da, am tăcut și iar am tăcut. El dragul de el, și-a stins norul de enervare foarte repede. Pur și simplu, avea nevoie de liniște ca să își trăiască emoția și apoi să o lase să plece. Dar cum să și-o trăiască dacă eu vorbeam de obicei. Acum a fost pentru prima oară când norul a plecat așa repede. Cred că nici lui nu i-a venit să creadă. Despre nor vorbesc. Am tăcut și în timp ce tăceam și în mine se linişteau apele. Nu mai aveam nevoie să mă justific, să spun ce simt, să spun cum mă fac să mă simt lucrurile pe care le trăim împreună. Pur și simplu, momentul ăla de tăcere ne aducea și mai aproape în iubire. Nici nu-mi venea să cred cât de repede s-au rezolvat lucrurile cât timp am tăcut. Tăceam și dăruiam iubire interioarelor mele. Așa, natural și fără vreo forțare. Andrei avea timp să își trăiască toate cele și eu îl lăsăm în pace. Doamne, stai să mai citesc încă o dată. ÎL LĂSĂM ÎN PACE.  Da, tăcerea dăruiește pace. Și da, omul care trăiește un moment de supărare, are nevoie să fie lăsat ÎN PACE.

Să vă spun ca la scurt timp, în mășină fiind am simțit să îl ating pe picior. Și el mi-a luat mâna și mi-a mângâiat-o cu iubire. Pur și simplu, ne țineam de mână după ce furtuna a trecut pe lângă noi. Eu am tăcut, iar el a avut timp să fie pur și simplu. Ioi. Pentru mine, și acum că scriu, îmi pare o minune cerească. Alexandra să tacă. Ioi. Asta da reușită. Așa cald a fost momentul acela în care ne țineam de mână și pur și simplu tăceam și mulțumeam pentru câtă pace era între noi. Și ce să vezi? Fără să fiu nevoită să mă justific. Fără să fie nevoie să vorbesc sute de cuvinte. Doar păstrând liniștea și lăsându-I celuilalt spațiu să își trăiască emoția. Doamne, ce măreaţă formă de iubire este tăcerea. Habar n-am dacă o să-mi iasă de fiecare dată, dar este cert că tare mult mi-a fericit sufletul acel moment. Sigur la cât de multă fericire am trăit, am să vreau să fac tot ce ține de mine să o retrăiesc.

Concret. După o lună de căsătorie simt că sunt momente în viață de cuplu în care cea mai înaltă formă de comunicare este tăcerea. Și da, tăcerea aia pură în care îi dai pace omului de lângă tine. Și da, stau liniștită știind că dacă sunt cuvinte care au nevoie să fie spuse cu siguranță își vor alege ele un moment potrivit să fie spuse.

Da, recomand din toată inima mea momente de tăcere în cuplu. Da, tu femeie dragă, care poate eșți tot ca mine…super prietenă cu vorbele…te rog să îți oferi șansa ca cel puțin o singură dată să încerci să taci. Și da, stai pe pace, căci tăcerea își face treaba ei și pas cu pas liniștea aia plină de iubire se așterne între voi doi.

Vă doresc multe momente de tăcere din asta iubitoare. Să trăiți magic lângă bărbatul ales.

Mă uit la ce articol scurt am scris, dar ce tare…..învăț că și tăcerea este o formă de iubire. Trimit iubire către voi și vă mulțumesc pentru fiecare moment de liniște dăruit pentru voi și pentru oamenii dragi vouă.

creaţie foto: Alina Constantinescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s