Obiceiurile uneori ne dau mari bătăi de cap. Suntem înconjurați de atât de multe informații despre obiceiuri sănătoase, că ne stresăm atât de mult să ne facem bine că până la urmă începem să ne facem rău. Adunăm atât de multe informații despre obiceiurile sănătoase și când vine vorba să ne apucăm de treabă parcă deja suntem obosiți de la câte informații am adunat.  De ce zic asta? Pentru că simt uneori că în alergarea asta a noastră spre bine, ne opintim de lucruri care nu sunt ale noastre ci doar sună tare bine.

Mă uit la mine și îmi aduc aminte cum stăteam în fața unei post-it acum luni bune. Mi-am scris acolo printre altele că mă spăl în fiecare seară pe dinți. Zis și făcut în primele zile. Mama mia ziceai că respir din butoiul cu energie. Așa energie aveam să îmi îndeplinesc promisiunea, că simțeam că nu are ce să mă mai împiedice acum. Au trecut zilele. Mă spălam în fiecare seară pe dinți și mă simțeam tare bine. În corpul meu seară de seară se revărsau valuri de energie imediat după ce mă vedeam cu dintii spălați. Intram la somn fericită. Parcă îmi făcusem program de fericire zilnică. Și nici nu făceam mare efort. Puneam niște pastă pe o periuță și spălam niște dinți. Aparent nu-i mare lucru. Dar mare lucru era că mă țineam de cuvânt față de mine.

Toate bune și frumoase până în ziua în care a venit doamna lene în vizită la mine în casă. Și nu știu cum a făcut lenea asta că mai, mai să se bage pe sub pielea mea. Nu știe și ea de cercul de confort? Nu știe și ea să întrebe: „Vrei să stau în prejma ta?”. Nimic domnule. Vine și se înghesuie în sufletul meu. Și să mă vezi. Cu lenea de îmi răsufla în ceafă, hai să vedem dacă te mai speli pe dinți, domniță dragă… Lenea zici că mă trăgea de mânecă să nu mă mai țin de cuvânt față de mine. Abia aștepta doamna lene să mă bag la somn fără să mă spăl pe dinți. Mi-ar fi spus pe limba ei că se simte tare fericită că nu m-am ținut de cuvânt față de mine. Abia aștepta să sărbătorească și nici gând să se oprească. Lenea a venit. Și nu știu cum se manifestă lenea la voi, dar la mine uneori este tare jucăușă. Mă cunoaște cum că îmi place jocul și mă lovește cum se zice cu armele personale. Bun. Vine seară și lenea era în vizită la noi acasă. Eram în pat. Eram după o zi tare luuuungă la grădiniță. Da, între noi fie vorba sunt multe zile în care vin acasă de la grădiniță și mă prăvălesc în pat și rămân acolo ore bune. Așa eram și atunci. Obosită după o zi lungă de grădiniță. Teren fertil pentru lene ca să între în joc. Și cum stăteam eu așa în pat, eram adormită și mă surprind că îmi zic: „Hai că poți să nu te speli pe dinți în seara asta. Uite ce obosită ești. Nu mai ai energie să te mai ridici acum din pat. “. OOOOOOOO. Și conversația a continuat. Din categoria, te plângi în gând că ești obosită, dar energie să îți găsești scuze ai cât cuprinde. Și uite așa, stăteam eu în pat și vorbeam în gând. Și da, încercam să mă conving că este în regulă să nu mă țin de obiceiul meu. Și unde pui că îmi găseam și multe scuze destul de plauzibile.

Lenea este tare șireată și ar fi putut să mă prindă în mrejele ei tare ușor. Doar că am zis: “ Nu domnișoară lene. Hai mergi tu la treaba ta și lasă-mă pe mine în pace cu ale mele obiceiuri.”  Numai că nu s-a dat dusă cu una cu două. Mă vedeam acolo în pat și deși o parte din mine își dorea să se ridice, să meargă până la baie, să se spele pe dinți… o altă parte zău că tot șoptea că nu ar fi capăt de lume dacă ar trece o seară fără să mă spăl pe dinți. Am văzut eu că doamna lene nu se lasă dusă și i-am zis clar: “Ok. Hai și tu cu mine. “.

Mi-am adus aminte că la un moment dat îmi povestea o fetiță că îi este rușine de multe ori. Țin minte că mi-a povestit atunci cu tot sufletul despre provocarea ei. Fiind la cercul de dimineață, într-un moment de vulnerabilitate și sinceritate, undeva din adâncul sufletului au apărut niște cuvinte. I-am spus fetiței atunci așa: „Hai să ne imaginăm că luăm de o mână rușinea. Căci da, și rușinea este o emoție normală și are și ea nevoie să fie acceptată. Hai să luăm rușinea de mână. ( am însoțit cuvintele mele de un gest lung de strângere de mână). Apoi hai să vedem de cine mai avem nevoie.”

Fetiță a spus că ar mai avea nevoie de curaj. I-am spus atunci să ne imaginăm că cealaltă mână ține curajul de mână. Și uite așa, ținând rușinea și curajul de mână începem să ne mișcăm. Să vă zic că a două zi a venit la grădiniță și mi-a povestit despre cât de frumos a mers planul nostru. I-am mulțumit celei mici și lui Dumnezeu. Da, ideea simt că nu a venit de la mine. Am avut senzația aia tare lină că îmi vorbește cineva și eu doar aduc cuvintele în lume. Fetiță era atât de deschisă sufletește în fața mea și a colegilor ei, că pare că soluția a fost șoptită și eu doar am dat cuvintele mai departe în lume. Și da, a fost un moment în care ascultând-o am simțit din toată inima mea că vreau să o ajut. Habar nu aveam în acea clipă cum, dar mai apoi au curs cuvintele.

Și uite așa, ce am învățat-o atunci pe fetiță de la grădiniță, mi-a fost și mie de folos. Am zis, ok, dacă simt lene acum, o iau de mână. Pentru că asta-i realitatea. Asta simt și asta basta.  La ce bun să îi zic să plece la nesfârșit, că văd că nu merge așa. O iau de mână. Dar pe cine mai vreau de cealaltă mână? A venit imediat gând că vreau “respectul”. Și uite așa. Ditamai omul a început să se joace. Mi-am imaginat că iau de o mână lenea și de cealaltă respectul și m-am ridicat din pat. Doamne, cum îmi simțeam creierii. Obosit tare era și corpul. Cu ultima suflare de energie, m-am spălat pe dinți. Am ajuns iar în pat și pentru câteva secunde am trăit cel mai pur sentiment de fericire. Am trăit cele mai intense clipe de fericire din acea zi. Am trăit fericirea și apoi în câteva minute eram deja în lumea viselor. Habar n-am ce s-a întâmplat de atunci cu lenea și cu respectul. Cert este că amandoua s-au simțit acceptate și și-au văzut mai apoi de treaba lor. Nu am mai fost în luptă cu lenea. Nu, am dezamorsat-o total când i-am zis că o iau de mână. Atenție voia, atenție i-am oferit.

Acum după luni bune în care lenea a revenit la mine , dar de mai multe ori am jucat jocul asta și de fiecare dată a funcționat, am câteva gânduri legate de obiceiuri. Le las și aici că poate mai sunt de ajutor și altor oameni.

1. Lenea există și decât să ne luptăm cu ea, mai bine o luăm de mână. Metafora la mine în viață funcționează și îmi dau seama că de fiecare dată când îmi propun ceva bun pentru mine, vine un moment în care parcă voit vreau să îmi pun bețe în roate. Și între noi fie vorba, lenea nu este singură, că na…este cucoană mare și are și multe surate. Exercițiul este simplu: Atunci când simțim o emoție și intuim că ar putea să ne pună bețe în roate și să ne oprească din obiceiurile noastre de a ne face bine… ne putem imagina că luăm emoția respectivă de mână. Da, pur și simplu, putem închide ochii și ne putem imagina cum luăm acea emoție de mână. Și da, poate să fie rușine, frică, spaimă, tristețe… orice emoție decide să ne viziteze. Apoi, să ne întrebăm: De ce altă emoție mai am nevoie ca să merg mai departe? Ce emoție m-ar ajută în aceste momente? Și da, ia de mână și această nouă emoție. Oferă corpului tău câteva respirații. Îți imaginezi cum ai de mână cele două emoții, respiri și mai apoi te apuci de treabă. Și da, jocul acesta are efect. Este măreț cât de ușor putem să ne conectăm la măreție, atunci când ne lăsăm să ne jucăm chiar dacă nu mai suntem de multă vreme copii.

2. Obiceiurile ca să reziste în timp, au nevoie să fie ale noastre. Da, stai tu cu tine în liniște și vezi ce vrei, ce ai nevoie, ce simți că meriți… Uneori, ne putem inspiră și de la ceilalți, dar de fiecare dată este nevoie să trecem prin filtrul nostru personal. Un obicei, este un act de intimitate cu viața noastră. Mă uit la mine și știu sigur că ce am încercat să fac din complezență… s-a dus repede pe apă sâmbetei. Da, sună bine multe lucruri, dar nu toate sunt pentru mine acum. Bunicii sigur i-a luat o vreme până când a învățat să facă toate mâncărurile alea delicioase. Noi de ce să ne grăbim să avem toate obiceiurile bune despre care auzim în stânga și în dreapta? La ce bun să fiu într-o continuă alergare? Între noi fie vorba, parcă prea ne alergăm cu obiceiurile astea bune. Au și ele rostul lor. Obiceiurile sunt ca ciorba de legume. Înainte pun morcovul și abia apoi celelalte legume. Morcovul fierbe mai greu și dacă mă ocup de el, după pot să mai mă ocup și de celelalte. Pe rând așa. De ce obicei am acum nevoie? Unul și bun…ca morcovul în ciorbă. Apoi văd și celelalte. Eu simt că atunci când vrem să schimbăm mult prea multe, punem super multă presiune pe noi și mâncarea ce o vrem delicioasă, iese o amestecătură fără gust. Serios. Hai să le luăm pe rând. Să ținem minte să punem la fiert înainte morcovul și abia apoi celelalte ingrediente 🙂

3. Să ne luăm timp să ne felicităm- Mă gândesc la mine în perioada care tocmai a trecut. Doamne, ce frumos îmi vorbeam. Ce cuvinte de laudă îmi aduceam la finalul fiecărei săptămâni în care reușeam iar să mă fi spălat pe dinți în fiecare seară. O vorba bună, nu strică omul ci din contră, îl aduce mai aproape de el. Cumva, în ultima vreme mi-am oferit timp. Și da, așa cum am timp să fiu de multe ori exigentă cu mine, am timp să îmi spun și cuvinte frumoase. Da, un “bravo  mândruțo” în gând poate să facă diferența. Și da, nu aștept să îmi zică Andrei : “Bravo nevastă că te-ai spălat pe dinți. “ Îmi zic eu, căci eu sunt cel mai aproape de mine și cumva obiceiurile acestea dăruiesc în primul rând vieții mele. Și da, este clar că din fericirea mea se simte și în exterior. Dar în primul rând, mie îmi fac un bine. Mie să știți că îmi vine ușor să mă pun la treabă, dar nu întotdeauna lin să îmi spun cuvinte de laudă. Dar în ultimii ani am observat că mi-am vorbit din ce în ce mai frumos.

4. Să nu ne propunem din prima marea și sarea… prima oară să ajungem la mare și după o să simțim și că este sărată. M-am surprins de multe ori în entuziasmul ăla diliu în care mi-am propus mai mult decât am putut duce. Și da, poate pot duce, dar la ce bun… Trag ca nebuna două zile și după gata energia… se duce totul pe apă sâmbetei. Nu mai bine, stau eu în liniște și iau viață pas cu pas? Așa am făcut și cu spălatul pe dinți. Mi-am propus să mă țin pentru o săptămână de acest obicei. Am investit energia necesară ca să duc acest mic pas la final, iar la final mi-am luat porția de fericire, am degustat-o din plin și mi-a fost liant pentru săptămâna următoare. Și da, orice obicei mare are un prim pas mic. Eu așa sunt. Ca să mă țin de treabă, îmi împart lucrurile mari în lucruri mici, mă țin de ele și pas cu pas ajung și acolo sus. Dar m-am bucurat de fiecare pas că parcă înălțimea nici nu mai este un scop în sine. Minunată este întreaga călătorie. Și da, măreț este că după fiecare mic pas să mă felicit. Și poate să fie un simplu gând: “ Bravo, fată dragă. Sunt mândră de tine. “ sau un moment în care mă privesc în oglinda de la baie și îmi zâmbesc cu periuța de dinți în acțiune.  

5. Există un timp pentru toate. Sunt câteva lucruri pe care le cred cu întreaga mea ființă. Așa și cu următorul gând: “ Toate lucrurile merg de fiecare dată în direcția potrivită”. Cred din toată inima că pentru fiecare obicei sănătos există un timp în care noi suntem pregătiți pentru el. Suntem înconjurați de multe idei despre cum să ne facem viață mai bună, dar cred că “mai bună” acesta înseamnă altceva pentru fiecare om în parte. Poate pentru tine nu este vremea ca pe fiecare seară să te speli pe dinți…

Poate pentru tine este vremea ca pe fiecare zi să îți suni părinții și să le aduci aminte că îi iubești, să ii asculți și să te bucuri pur și simplu că le auzi vocea. Poate pentru tine este vremea să dormi în fiecare zi o ora după ce te întorci de la muncă. Da, să te tolănești în pat și pur și simplu să stai. Poate pentru tine este vremea că pe fiecare zi să faci o plimbare de câteva minute în natură… fără să scoți telefonul din buzunar… fără să răspunzi la mesaje sau să citești mail-uri. Pur și simplu să trăiești acele clipe secundă cu secundă. Poate pentru tine este timpul să ai o ora de conexiune profundă cu partenerul tău de viață. Pur și simplu să vă uitați unul la altul și să vorbiți prin necuvinte. Pur și simplu să existe mângâiere, blândețe și prezență între voi. Atât. Fără treburile zilnice. Fără “ de ce nu ai dus gunoiul”. Pur și simplu prezență și tăcere. O ora de tăcere în care să existe privire, atingere, blândețe…

Indiferent pentru ce este timpul acum pentru tine, am încredere că toate vin la momentul cel mai potrivit. Și da, poate uneori este nevoie să ne luăm lenea de mână și să mai mișcăm lucrurile, dar să credem că toate au rostul lor. Va mai povestesc ceva și cred că după mă bag la somn. Eram acum mulți ani. Eram îndrăgostită de coaching. Mă învârteam printre oameni care erau plecați deja în căutarea sinelui lor. Cumva, în jurul meu erau mulți oameni care păreau foarte echilibrați și “zenificati ”. Nu știu cum m-a luat valul și am decis că vreau să fiu vegetariană. Nu era nimic profund în decizie, doar un val exterior. Și valul m-a luat. În curând, al meu ego era cât casa. După două săptămâni mă simțeam cea mai tare din parcare. Doar că a venit viața. M-au luat niște stări fizice groaznice. Corpul meu îmi cerea respectul cuvenit. Noroc că l-am ascultat la timp. Mi-a luat câteva zile să îmi dau seama ce își dorește…  pentru că na, inițial eram prea ocupată cu ego-ul meu plecat pe câmpie. Și bine că nu mi-a luat mult să îmi dau seama că nu acela era valul potrivit pentru mine. Și am renunțat la decizie. Țin minte că mi-am scris atunci niște rânduri și printre altele îmi dădeam seama că nu era o decizie autentică ci pur și simplu una cu valul. Acum am săptămâni la rând în care eu acasă nu gătesc carne. Sunt săptămâni bune în care trăiesc cu varză, mămăligă, roșii, castraveți și alte verzituri. Pur și simplu. De la sine. Și fără să iau decizii radicale ci mă concentrez mai mult pe decizii cu respect… față de mine și față de ceilalți ai mei.

Acum că ai ajuns până aici, te rog din inima să iei o foaie mică de hârtie. Stai câteva secunde și vezi ce este important pentru tine. Ce obicei lin vrei să aduci în viață ta? Stai în liniște și cere de la tine să scoți la iveală un obicei de care chiar ai nevoie, unul al tău. Și da, ține minte că în tot procesul asta al tău să aduci jocul. Hai la joacă, omule mare. Îți mulțumesc.

Și da, ține minte că pe drumul tău nu ești deloc singur. Ești SusȚinut