Las timpul oamenilor din jurul meu și așa îi iubesc până la Dumnezeu 


Astăzi m-am uitat la Matrix. Da, am 33 de ani și este anul în care am putut să mă uit la MATRIX până la final. Habar n-am de ce, dar cred că fiecare jucăm rolul lui Neo și suntem acel ales, acea aleasă dacă noi alegem asta. Am mai multe gânduri după film, dar dincolo de asta am o stare.

M-am uitat la o operă de artă și am primit timpul meu în dar. Da, artistul când a meșterit filmul s-a gândit să îmi lase timpul meu în viața mea. Acum habar n-am ce a gândit artistul, dar ce știu este că timpul în care privesc o operă de artă, timpul meu rămâne la mine, este un timp trăit cu totul.

Zilele trecute am primit o veste care m-a cam răsucit pe toate părțile. Cumva, răsucirea a fost așa mare încât mi-a fost prea greu să rămân cu toate emoțiile și ce am făcut a fost să pierd timpul pe net….vreo două ore mai exact. Mi-am dat seama abia astăzi că singură mi-am dat timpul. Îmi era prea greu să stau în timpul meu așa că l-am dat. Și ce să văd…A fost așa ușor să găsesc lucruri care îmi doreau timpul. Ioi. Câte mici nimicuri consumatoare de timp. Bine că la un moment dat m-am trezit și am zis că am obosit. Am tăcut. Am închis telefonul. M-am uitat la realitate și am simțit emoția. Am adormit în realitate și în timpul meu. Am pierdut însă doua ore până să ajung în realitate.

Mă întorc la artiști. Eu cred că au rolul să ne lase timpul să fie al nostru. Mă uităm astăzi la ce a mesterit Andrei. Las și aici creația ca să vorbim o limbă comună. De vrei să îl privești, privește-l ca și când tot timpul din a ta viață de acum este trăit.  Eu privind filmulețul mi-am simțit tot timpul din mine. Am respirat. Am privit și am simțit. Am simțit că a lui creație mi-a lăsat timpul meu să fie al meu. Am simțit frigul. Am simțit liniștea din fiecare mișcare. Am simțit cum femeia respiră. Am simțit cum câteva secunde de film mă aduc în contact cu întreaga mea ființă. Mi-am simțit timpul din oase. Mi-am auzit respirația. Artistul prin a lui creație m-a lăsat să fiu vie în timpul meu.

Anul trecut am devenit mult mai conștientă de timpul meu. Călătoria a început de la o mare durere. Am simțit din tot sufletul că nu am timp pentru ceea ce iubesc. Mă uităm la mine cum pierdeam conexiunea cu tot ce iubeam mai mult.  Suferința era atât de mare încât am zis: “ Până aici!”. Și uite așa, anul 2021 a fost anul în care am simțit că m-am întors la timpul meu. Și poate să pară nebunesc. Dar va zic că am avut inițial senzația că primesc timp. Mici decizii mă aduceau în timp și îl simțeam cum se tot mărește. De la “ nu am timp” am călătorit prin fiecare mică decizie la “ am timp”. A fost nevoie să spun multe nu-uri și uite așa s-a mai tot făcut ordine prin viață mea. A fost genial să aleg ca viață de familie să fie prioritară și să îmi hrănesc timpul cu mine, cu Andrei, cu ai mei.

Mă întorc la artiști. Cred că prin arta lor, artiștii ne pun în contact cu timpul nostru. Simt de multe ori că atunci când mă uit la o creație, timpul meu este trăit. Mă uit de multe ori la ce meșterește Andrei și simt că mă opresc în timp și îi spun “ Hey! Hai să te trăiesc”. Timpul acceptă și uite așa stau în fața creație, respir și simt.

În seara asta am câteva mesaje clare. Le simt cu totul și le dau mai departe fix așa cum le aud și simt eu. Mi-e drag timpul asta în care prin scris trimit în lume părți de iubire. Scrisul este formă mea de artă. Scrisul mă duce în contact cu mine. Scrisul mă aduce în contact cu ceva ce simt uneori că este mai mare decât mine. Scrisul mă ajută să plantez în lume semințe de iubire.

Primul mesaj clar: Las timpul oamenilor din jurul meu și asta mi-e o formă lină de iubire.

Păi cum așa? Păi simplu. Îmi propun să le las oamenilor timpul lor și zi de zi primesc inspirație de cum pot să fac acest lucru. ȘI răspunsuri sunt multe. Zic că ajung la o întâlnire la o oră, este minunat să fac asta. Oamenii au timpul lor și dacă le-am promis că voi avea o întâlnire de la 8 la 9 cu ei și au răsar la 8.30 cu pretenția să stăm o ora împreună, am furat din timpul omului.  Dacă un om vine la mine și mă întreabă un lucru despre care nu am habar, îi spun direct că “nu știu”. Nu-i capăt de lume să nu știu, dar dacă aleg să par că știu ceea ce nu știu este posibil să îi fur omului din timp. El merge și poate încearcă ce i-am spus eu, vede că nu merge și iar trebuie să caute. Așa mai bine îl las să meargă mai departe către locurile cele mai potrivite pentru întrebările lui și eu recunosc că “ nu știu”.

Dacă simt ceva pentru un om, îi spun ce simt. Nu-i nevoie să mă învârt în iubire. De exemplu, dacă sunt la început de drum și simt ceva pentru un om, îi spun… fără ocolișuri și dorințe de a respectă niște reguli ale societății. De ce este nevoie să aștept? Să curgă timpul? Timp care poate să fie de iubire… Nu domnule, îi spun ce simt și apoi vedem ce se mai întâmplă mai târziu. Cel puțIn știu că nu mi-am pierdut din timpul meu și nici lui nu i-am pierdut timpul. Dacă omul drag mie îmi spune că are nevoie de timp pentru el, îi respect alegerea. Căci, timpul cerut și dăruit este una dintre cele mai înalte forme de iubire.

Al doilea gând: Fac tot ce pot mai bine ca a mea creație să respecte timpul oamenilor.

Observ pe net tot felul de lucruri care sunt consumatoare de timp. Acum, între noi fie vorba…Eu sunt responsabilă dacă îmi dăruiesc din timp și îl pierd uitându-mă cu orele la niște filmulețe fără sens pe facebook. Tot eu sunt responsabilă de ce trimit în lume. Mă uit la mine și la proiectele mele. De fiecare dată când am trimis ceva în lume am trimis ceva care îmi bucură mie inima. Din bucuria mea am trimis mai departe. Gândul din spatele cuvintelor mele este că ador să mă joc eu dansul bucuriei și în jocul meu să invit și alți oameni.  În jocul bucuriei mele se alătură cine simte, dar eu sunt responsabilă de gândul din spatele cuvintelor mele…da, vreau să ofer timp prin ceea ce dăruiesc eu în lume. Și da, de mă uit bine la proiectele pe care le-am meșterit până acum… toate au venit cu darul timpului inclus în pachet. În Treasure Hunt oamenii primeau timp în natură, timp în care să privească la depărtare și să se conecteze cu liniștea, timp în care să zăbovească în căsuța unui meșter, timp în care să se așeze la masă și să mănânce în pace, timp în care să se uite la niște necunoscuți și pas cu pas să înceapă să vadă binele din acei oameni, timp în care oamenii aveau timp să observe, să respire, să trăiască, să se oprească și să se joace. În Atelierul de Creație fiecare întâlnire ne oferea timp. Timp în care omul se conecta la creație, se juca în lumea culorilor, își punea pauză la probleme și respira în ritmul picturilor sale. Primeau timp lin în lumea culorilor și timpul trăit la atelier ajungea și în zilele următoare și atingea lin viețile lor. Cartea Vie a oferit timp oamenilor să primească povești scrise cu stiloul, povești care erau scrise pentru ei. Primeau timp lin în care primeau daruri atât de personale. Primeau timp și iubire prin fiecare cuvânt. Nunta noastră a fost un moment în care am dăruit timp oamenilor. Mi-am dorit enorm ca oamenii să simtă. Am presărat în zi momente în care timpul să fie simțit. Am meșterit tot felul de mesaje, mărturii,  care să le dăruiască oamenilor prezență și timp. Și da, nimic din ceea ce vreau eu să dăruiesc nu ajunge în lume fără ajutorul oamenilor. Eu dăruiesc, iar oamenii dăruiesc și ei la rândul lor. Este un dans al bucuriei în care fiecare se alătură cu tot ce are el mai divin și mai adevărat. Și da, timpul nostru crește când le respectăm timpul celorlalți.

Al treilea gând: Sunt miliarde de decizii și fiecare decizie duce viața mea către un nou tărâm.

Am citit de curând o carte care mi-a deschis mintea bini di tăt :), „Biblioteca de la miezul nopții”- Matt Haig, este o carte cât o viață, sau cât mai multe vieți, Măreț este că fiecare decizie este dătătoare de o nouă viață. Viață mea a primit timp prin câteva decizii mici.

Am decis că vreau să citesc 20 de pagini pe fiecare zi și observ cât de multe daruri primesc din acest obiecei. Am decis să am vreme pentru a avea grijă de chipul meu. Nu trece zi de la Dumnezeu să nu îmi curat tenul și să nu îl hidratez de două ori pe zi. Este un început măreț pentru o ființă care doar se credea cu probleme ale tenului și nu făcea nimic pentru asta. Aaa…stai că făceam ceva…îmi chinuiam chipul la fiecare coș. Mai fac asta din când în când, dar mult mai rar. Și dacă îmi fac rău inconștient uneori, mă asigur că îmi fac bine conștient de cel puțin două ori pe zi. Tenul meu este recunoscător și mult mai luminos.

Tot de la o decizie a pornit și obiceiul meu ca în fiecare săptămâna să mănânc mâncare curată în bolurile de lemn primite de la niște prieteni dragi la nuntă. Este deja ca un ritual acest obicei și zici că mă transform de fiecare dată când mă așez la masă și mănânc mâncare gătită lin, iar bolurile de lemn zici că mă pun în contact cu divinitatea.

Am decis să ascult podcasturi care mă inspiră. Astăzi am realizat că în timp ce ascult aceste podcasturi, îmi văd de treburile de prin casă și în același timp îmi ofer timp să mă conectez la viață mea… îmi vin idei de ce pot să fac mai bine pentru mine. În ultima vreme am ascultat mult Andrew Huberman, Andrei Gherasim, MindArchitect și Rita Engleză( Fantastic English). Simt că oamenii ăștia îmi oferă timp și inspirație. Mă simt provocată de informația care ajunge la mine, îmi simt creierul cum lucrează și inima mea este recunoscătoare. Ceea  ce îi unește pe toți este una dintre valorile mele de căpătai: autenticitatea. O găsesc la ei cu miluita și mă bucur de fiecare timp trăit cu rost pentru mine.

Vă doresc din inimă timp lin cu voi și cu cei din viața voastră. Va implor ca prin ceea ce faceți să le respectați oamenilor timpul. Creația voastră să lase omul cu timpul lui. Acum că ai ajuns aici și ai trăit acest timp îți recomand ceva de suflet: Stai cinci minute în tăcere. Respiră, respiră, respiră. Stai în liniște. De vrei, poți închide ochii. Odihnește-te o lecuță. Dăruiește cinci minute de odihnă sufletului tău. Respiră și iar respiră. Simte viața din corpul tău. Stai în tăcere și la finalul acestor minute deschide-te să primeșți un dar. Tu ti-l dăruiești. Poate să fie un gând, o propoziție, un cuvânt, o decizie. Stai în liniște și ascultă de tine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s