Valentina, femeia primăvară care m-a machiat la a mea nuntă


M-am trezit cu gând să scriu despre un om. Zis și făcut. Iată-mă în liniște lansând cuvintele să se așeze. O cunoști pe Valentina? 🙂 Uite-o. Este o femeia primăvară. Și ca orice om care își dorește în viață asta să cunoască femei precum zânele, am avut șansa asta într-o vară. Mă pregăteam să mă mărit. Aveam emoții. Mă uităm la fiecare pas pe care îl făceam pentru nuntă ca la un moment sacru. Toate aveau un rost. Toate aveau să vorbească despre călătoria naturală prin care eu și Andrei am mers. Lucrurile se așezau și tot apăreau oamenii potriviți.

Când eram cu emoțiile cât casa, aflu că ar fi fain să am și un machiaj la nuntă. Cine? Eu? Da, femeie… chiar tu. Numai gândul că o să am o tonă de fond de ten pe față, m-a făcut să mă încrunt și să îmi măresc ridul dintre sprâncene. Doamne, nici nu vreau să mă gândesc că o să îmi simt fața apăsătoare, o să îmi curgă rimelul la orice lacrimă… Îmi era frică mai ceva ca de bau bau.

Am luat frica de mână și am chemat de cealaltă mână și curajul. Doar asta le tot spun celor mici de la grădiniță și iată că era timpul să pun și eu în aplicare ce le spun lor. Poate să sune ciudat, dar mi-am dat timp să trimit în lume gândul că îmi doresc să mă machieze o femeie blândă, magică… o femeie care să îmi alinte chipul și să lase naturalul la vedere.

După vremea asta ca de rugăciune, am început să întreb în stânga și în dreapta. Și unde să întreb mai bine decât printre prietene. Să mă vezi… După ce am primit recomandări mai multe, ziceai că am început un ritual magic de alegere. Mă uităm pe profilele fetelor, mă uităm la poze, nume și încercăm să văd cu cine rezonez. Ce femeie se potrivește pentru mine? Cine mă poate machia astfel încât să lase naturalul să iasă la suprafață. Ah! Am uitat să va zic că în casă mea nu își au locul produsele pentru machiaj. Am un creion de ochi, un fard primit cadou anul trecut și rujul roșu.

Bun. Ne întoarcem noi la cum am ales femeia ce urmă să mă machieze la nuntă. A fost un ritual al liniștii. Am ales-o pe Valentina și i-am scris. Am avut senzația din prima clipă că ne cunoaștem de o viață. Ne-am auzit și la telefon și senzația aia s-a păstrat. Gata. Eram pe stradă. Îmi aduc aminte ca și când ar fi astăzi. Aproape de Mega Mall. Am sunat-o pe Valentina și i-am cerut contul. Voiam să îi plătesc deja. Dragă de ea mi-a spus: “ Vin sigur. Stai liniștită că vin sigur.” A urmat de acolo o discuție așa caldă. Are o voce specială și o căldură aparte. Valentina te aduce aproape. Are acel ceva care îți exprimă autentic, natural și frumos. Mi-a fost tare dragă de la primul telefon. Încă aveam emoții, dar faptul că am simțit-o așa aproape… mi-a mai liniștit gândurile.

Urma să ne vedem la cununia religioasă. Noi am făcut înainte cununia religioasă( pe 13 iunie) și apoi cea civilă și petrecerea( pe 27 iunie). Și dacă te întrebi dacă s-a putut… Da, s-a putut. Totul a curs tare lin și experiența organizării nunții noastre a fost pentru mine încă o confirmare că atunci când facem lucrurile cu toată inima, lucrurile se așează lin și blând. Bun. Revenim la cununia religioasă. Urmă prima întâlnire cu Valentina. Și după nuntaaaaa religioasă.

Mi-am dorit din inimă să fiu lângă prietenele mele. Am visat la momentul acesta de împreună. Toate zânele dragi sufletului meu. Să fim împreună. Pregătirea pentru cununia religioasă să o facem împreună. Zis și făcut. Am vorbit cu Ralu și Ralu a primit toate zânele în căsuța ei de peste drum de biserica unde aveam să mă căsătoresc. Am ajuns.  Aveam un car de emoții. Pentru mine cununia religioasă a avut o mare însemnătate. Scriu și mă emoționez. Parcă retrăiesc momentele din vară. Iuhui ce bucurie să mă pregătesc alături de femeile dragi din viață mea.  M-a adus Andrei la Ralu. Apoi a plecat ca să se îmbrace și el acasă și să își aducă părinții la cununie. Eu am rămas cu fetele mele. Au venit și nașii. Doamne câtă iubire și câtă frumusețe. Valentina a ajuns înainte de timp. Las celelalte emoții deoparte și va zic că m-am așezat să mă machieze. M-a simțit. Știa că am emoții și că daaaa… îmi era frică. I-am zis că am încredere în ea. Aveam. O simțeam cea mai potrivită femeie pentru a mă machia. Așa blândă a fost. Dooamne. Fiecare element pe care îl așeza pe chipul meu era așezat cu blândețe, dar cu mult profesionalism. De la frica aia dilie, am trecut la o stare de bucurie. Îmi lăcrimau ochii, habar nu aveam cum să țin ochii, eram ca un copil împiedicat, dar drăguț… Valentina era super prezență. Se bucura alături de noi. Ah! Să va zic că o cunoaștea pe Crina( nasa noastră)? Va zic. Ele habar nu aveau de întâlnire. Doamne ce s-au mai bucurat de revedere și cât de multă bucurie era într-o singură casă. Văzându-le bucuria am simțit că fiecare alegere pe care am făcut-o pentru nuntă a fost cea mai potrivită. Valentina își vedea de treabă. Era incredibil căci ea lucra de zor, dar eu nu îmi simțeam fața grea… Era tot ce îmi doream. Să mă simt ușoară și machiajul să fie o completare pentru tot naturalul pe care mi-l doream în viață mea și a lui Andrei.

Ioi. Stai să vezi că zână noastră dragă, Valentina, printre râsete, linii trase cu precizie, mângâiere, alegeri….a terminat de mesterit machiajul. Pentru mine a fost o încântare. M-am simțit mângâiată și Valentina mi-a dăruit timp de răsfăț. Am simțit că darurile ei sunt mărețe. Mă uităm la ea și îi tot mulțumeam. Darurile pe care ea le pune în lume sunt mărețe. Mi-ar plăcea din inimă să existe o voce care în fiecare dimineață să îi spună: Femeie primăvară, ești minunată și darurile pe care le aduci tu în lume sunt mărețe.

Urmă momentul ăla în care mă uităm în oglindă. Ioi. Mi-a fost așa dragă de mine. Arătăm feminină, naturală, sexy, eu. Daaaaa. Arătăm cum sunt eu și cred că asta este cel mai fain lucru pe care îl face Valentina. Valentina aduce frumusețea femeii în lume. Da, este ca și când machiajul ei pune lumina pe tot ce are mai frumos femeia. O face să fie ea.  Cred că aici șade măiestria…să machiezi o femeie și să o lași în continuare să fie ea. Da, chiar Andrei zicea că tot ce își dorea era să mă recunoască.

Și da. Uite că m-a recunoscut 🙂 și m-a și luat de nevasta mai apoi.

M-am privit în oglindă și timpul acela a fost măreț. Valentina îți mulțuuuuumesc pentru ce știu sigur și pentru ceea ce nu știu încă. Știu că ai venit în viață mea și ai adus muuuultă bucurie. Ai niște mâini magice. Și da, o recomand pe Valentina din toată inima. Scoate la iveală frumusețea femeilor. Și da, o face cu blândețe și cu adevăr.

Îmi amintesc când am stat de mână cu prietene mele magice. Și Valentina a stat cu noi. Daaaaa, părea că ne știm de o viață. A fost un moment tare drag. Stăteam în liniște. Ne țineam de mână. Simțeam cum se așează multă iubire în viețile noastre de femei iubite și iubitoare. A fost pentru sufletul meu un moment magic.

Și da, Valentina a venit să mă machieze și pe 27 iunie. Pe 27 eram mult mai calmă. O știam. O simțeam. Știam sigur că sunt pe mâini bune. A fost blăndă și plină de bucurie. Mă machia, dar mă înconjura și cu multă iubire. Totul a fost ca o întâlnire între femei care se apreciază și se ajută reciproc să iasă în lume cu blândețe și cu adevăr.

Valentina este magică. Și da, dacă ai o nuntă sau orice ocazie dragă ție… vorbește te rog cu Valentina. Este minunată. Are niște mâini magice. Folosește produse blânde. Da, n-am avut nici-o secundă sentimentul acela că sunt dată cu glet și abia aștept să mă spăl. Machiajul meșterit de Valentina este blând, fin și ușor. Întreaga experiență este blândă. Este o femeie cu prezentă. Este lângă tine. Nu stă să se gândească la ce are de gătit acasă. Ea este lângă tine cu tot sufletul…  cu toată prezența ei.

Mulțumesc femeie magică pentru toată frumusețea pe care o pui tu în valoare. Ești minunată. Toată bucuria pe care ai pictat-o pe chipul meu să se întoarcă înspre tine în formă cea mai potrivită. Să te simți iubită, acceptată și înfloritoare. Pentru mine ești o zână care a apărut în  viață mea la momentul cel mai potrivit. Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc.

M-am emoționat tare în dimineață asta. Amintirea acelor zile pentru mine este sfântă. Mi-am dorit să fiu soția lui Andrei. Mi-am dorit ca nunta noastră să fie blăndă și să spună lin povestea noastră. Mi-am dorit să trăiesc momentul acesta lângă oamenii dragi sufletului meu. Mi-am dorit ca fiecare om care a meșterit ceva la nunta noastră să facă parte din poveste.

Valentina îți mulțumesc. Ești magică și aduci multă frumusețe în lume.

Aici o găsiți, dar cel mai fain este să o găsiți în viață reală. Vă recomand din inimă să vă lăsați pe mâna Valentinei. Este magică și face ea ce face și aduce frumusețea în lume într-o formă creativă și naturală.

creație foto: Bogdan Velea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s