Un obicei de luat acasă( din treasure hunt)


Multe sunt darurile treasure hunt-ului, iar astăzi aleg să vorbesc despre unul pe care îl putem culege din treasure hunt și îl putem duce în viață noastră de zi cu zi. Eu când mă gândesc la treasure hunt mă gândesc ca la un copil care crește și înflorește și de la care, de îl privești cu atenție, poți învață simplitatea lucrurilor cu adevărat mărețe.

Sunt multe lucruri pe care pot să le povestesc despre treasure hunt, dar și mai multe care se cer trăite și simțite de către fiecare om care alege să plece în călătorie. Povesteam cu un bun prieten, pe un drum pe Valea Oltului, când ședeam de minute bune și deja numărasem toți copacii din grădina unui om… că tare bine ar fi ca eu să trimit în lume mai des despre cum se simte omul în treasure hunt… căci aici, în simțire, stă toată magia.

Și iaca așa, stau eu cu picioarele într-un lighean cu plante și scriu despre un dar pe care putem să îl culegem din treasure hunt și putem să îl ducem în viața noastră de zi cu zi. Hai să începem.

Ora de liniște din natură– Da, o ora de liniște în natură. O oră în care treasure hunt-ul ne vestește că misiunea următoare este să ne trăim o oră de liniște în natură. Și da, ora asta de liniște este trăite noi cu noi. Și uite așa, fiecare călător pornește pe cărările lui. Se ia pe sine, cu toate ale sale, tace, se mișcă prin natură și trăiește o oprire de care corpul și sufletul are atât de multă nevoie.

Îmi amintesc ca fiind astăzi. Meșteream, acum mulți ani, misiunile pentru momentul în care urma să ajungem la Mănăstirea Brâncoveanu. Știam că în spatele mănăstirii este un lac superb. Acolo se odihnesc mulți peștișori și întregul spațiu este de o liniște divină. În biserică se vorbește despre rai, dar afară sigur raiul se găsește în spatele mănăstirii. Ce misiuni au nevoie să vină în acest spațiu? Și lucrurile au curs lin către mine. Dăruiește oamenilor o oră de liniște în natură. Pe atunci i-am zis „ora de tăcere”. Între timp am simțit că tăcerea nu este liniște. Eu cred că pot să tac fără sa fiu liniștită. Pot să fiu însă în mijlocul gălăgiei, dar pot să simt o liniște profundă. Bun. Revin. Era o oră de tăcere, dar care în ani s-a transformat în liniște. Da, o oră în care fiecare om rămâne cu sine. O oră în care omul are provocarea să tacă din gură și să vorbească din suflet. O oră în care să fie atent la vânt, la păsări, la iarbă, la apă, la tot ce îl înconjoară și îi este spre liniște. Cât am scris misiunea pe foaia aia specială de hârtie, am simțit că o să dăruiască divin. Așa a fost. S-a trăit acolo un spațiu magic. Oamenii “ s-au despărțit” ca să se aducă și mai profund împreună în lume. Gașca s-a transformat în “ eu cu mine”. Mă uităm la oameni cum mergeau, cum pășeau lin prin iarbă, cum priveau brazii, cum se odihneau. Am trecut de câteva ori pe lângă ei, am mers încet și cu respect față de liniștea lor. Le-am zâmbit și am mers lin mai departe. Dacă la început am fost atentă la liniștea lor, în câteva minute am început să fiu atentă la liniștea mea. Ce a urmat, a fost divin. Ne-am întâlnit la finalul orei și oamenii aveau o lumină lină. Am în gând o poză cu Raluca de acolo din inimă de liniște.

Ioi ce lumină și cât adevăr în acel moment atât de simplu. Este ca și când călătorești în toată lumea în căutarea liniștii și o găsești în fundul grădinii tale unde stai o oră și taci, unde privești și simți, unde îți lași spațiu pur și simplu pentru prezență, unde telefonul nu sună ca să te anunțe despre un nou curs minune care o să te scape de toate traumele tale. Da, cred din toată puterea mea că uneori liniștea este în mijlocul lucrurilor simple care ne sunt aproape. Uneori, este suficient să plecăm până în cel mai apropiat parc de lângă casă și să găsim aici liniștea. Alteori, plecăm până în India, ne simțim bine câteva zile și credem că deja ne-am găsit pacea eternă… când ce să vedem… vine realitatea și schimbă pacea.

Iaca așa, gândul de astăzi este că putem să ne luăm când simțim ora noastră de liniște în natură. Nu-i nevoie să plecăm departe ci uneori chiar și cel mai apropiat parc poate să fie o variantă de milioane. Pur și simplu avem nevoie să ne luăm pe noi și o oră profundă de liniște în natură. Da, fără telefon activ, fără un drum prestabilit, fără obiective de iluminare :)… Pur și simplu să ne dăruim o oră de liniște în natură. O oră în care să fim pur și simplu. O oră în care să vedem cu adevărat spațiul în care ne plimbăm. O oră în care să lăsăm gândurile care vin să vină. O oră în care să plângem de simțim. O oră în care liniștea să meșterească tot ce este mai potrivit pentru noi.

Iată puțin din spațiul în care ideea asta s-a plantat cu simplitate.

Acum un an( cred) am citit o carte superbă( Arta japoneză a băilor de pădure- Hector Garcia și Francesc Miralles). Am regăsit ideea sub formă de “ băi de pădure”. Citeam și zâmbeam. Mă minunam cum de ideile circulă în toată lumea și ating oamenii în diferite momente din viață. Când am meșterit misiunea habar nu aveam de “ băile de pădure”. A fost o idee venită dintr-o clipă de liniște în care m-am întrebat ce este potrivit pentru oameni să trăiască în treasure hunt.

Ultima oară am trăit acest spațiu de liniște la Sarmizegetusa. Magic a fost. Și mai am un principiu. Nu pun în misiunile din treasure hunt ceea ce nu sunt eu dispusă să trăiesc. Adică, întru și eu în joc de îl propun. Ultima oară, a fost magic. Și da, nu a fost o oră de liniște ci o jumătate de oră. Mai avem de făcut drumul spre casă și de trăit atelierul de dans. Am stat o jumătate de ora în liniștea din spațiul acela de deschidere. A fost divin. Vorbeam după ceva vreme cu Patricia care mi-a povestit cât de fain a fost acel timp pentru ea.

Sunt fericită că s-a făcut spațiu pentru acest spațiu.

Și ca aceste cuvinte să își găsească adevărul, tău iată ce vă propun. Săptămâna aceasta să testați un astfel de timp. Să vă păstrați cu deschidere. Să nu chemăm vreo emoție ci să lăsăm să vină tot ce este mai potrivit pentru noi. Să lăsăm lucrurile potrivite să vină către noi. Să ne alegem un loc în natură. Și da, nu-i nevoie să plecăm departe că să ajungem “ departe” în simțire. Să respirăm lin. Să mergem atenți. Să ne uităm la lucruri cu liniște. Să ne propunem să vedem frumusețea din spațiul în care ne poartă pașii.  Să închidem telefonul și să ne propunem să rămânem o ora în liniște. O să fie interesant să nu ne punem alarma ci pur și simplu să simțim timpul. Apoi de simțim, la final de călători,  să scriem câteva rânduri. Să lăsăm cuvintele să curgă pe foaie și să fie daruitoare.  

Eu va îmbrățișez cu drag și mă bucur că am trimis în lume un obicei din treasure hunt care poate să pășească lin în viață noastră de zi cu zi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s